Tatii mamei justitiei (de Traian Ungureanu)

Familia Tiriac a avut un an exceptional. Tatal a devenit primul roman miliardar in euro. Fiul a devenit primul roman dotat cu scut anticocaina.

Ca orice capodopera privita prea de aproape, acest dublu triumf e plin de negi pe pixeli. Fiul a fost impresurat de un anturaj de traficanti. Prin urmare, anturajul a luat intre 5 si 10 ani. Justitia romana s-a specializat in chirurgie sociala. Cine se naste departe de tenis, de ministere si de alte jocuri publice ramine pe masa de operatie.

Si Carmen Paunescu a folosit, recent, una dintre echipele de interventie rapida ale numitei institutii. Operatia e reusit de minune. In august 2004, C. Paunescu omora trei oameni, intr-un accident, in octombrie 2005, aceeasi sotie de poet era libera sa contemple o sentinta de doi ani si, mai ales, suspendarea ei. Cutitul judecatorului roman taie adinc in drojdie.

Asteptam degeaba reactia ONG-urilor. Nici unul dintre cei noua condamanti-clacasi, in dosarul „Cocaina”, nu sufera de vreo minoritate etnica sau sexuala. Toti sufera de tati fara rost.

Nimeni n-a fost surprins. Romanii isi cunosc bine istoria. In moravuri, nu in date. Aceasta istorie va ramine subiectul principal si in 2006. Ea spune ca succesul natiunilor vine din puterea de a razbate spre capitalism – un cuvint prea putin inteles.

Capitalismul a hotarit, de pilda, ca Olandei si Norvegiei le-ar sta mai bine ca state democratice, decit ca miriste inundata, respectiv pirtie de schi. Iar succesul acestor natiuni de marime judeteana a fost dictat de un sport mai aspru decit tenisul: gindirea pe termen lung.

Toate revolutiile se reped la palat. Acolo isi stabilesc gloria si isi scurteaza de cap suveranul. Dar unele revolutii ajung acolo, coapte, dupa un sacrificiu lung, aproape neomenos, care a pus capat gindirii scurte. Acestea sint revolutiile reusite. Oamenii invata sa puna la ciorap si sa priveasca fix spre lumea ce vine. Pentru asta e nevoie de o mare incredere in timp.

Caci revolutiile reusite presupun convingerea ca timpul are durata si ca ea poate fi cultivata, pentru a detona, mai tirziu, intr-un viitor stabil si legal. Numai adeptii unei astfel de incapatinari inteleg ca justitia renteaza, pentru ca taie fapte si nume ce imping in directia gresita. Asta se intelege, pina la urma, prin capitalismul pe care il confundam, mereu, cu caricatura sa marxista.

Orfelinatele Romaniei sint acontate doldora. Cu voia justitiei, am retinut deja locurile in care ne vom plasa copiii si nepotii, dezmosteniti de gindirea scurta si contrafacerea capitalismului. Sansa de a bloca acest ordin de plasament e mica. Mai e un an pina in 2007 si linia oficiala spune ca justitia e o datina impusa de Uniunea Europeana.

Justitia e, deci, o chestiune de conjunctura externa, nu o convingere comuna, prin care natiunea se fereste de ratacire. Judecatorii dosarului „Cocaina” si cei care au operat in cazul Paunescu au notat, primii, neintelegerea.

Oportunismul lor ager vine dintr-o frica brutala de timp. Romanii au redus istoria regimurilor lor la obsesia cistigului rapid, pina la urmatoarea serie de stapini: da un tun, cit mai ai acces la pulbere. De doua ori, in ultimii 60 de ani, ei au evitat razant capitalismul. Prima oara, cind au fost trecuti de la forme incomplete de liberalism la utopia comunista.

A doua oara, acum, cind sar din utopia comunista in decorul UE. In ambele cazuri, natiunea a facut saltul peste capitalism. Mociornita si alti citiva buni industriasi locali au cazut in gol. La capatul acestei istorii, in care societatea a sarit, de doua ori, de pe un trapez pe trapezul din circul vecin, problema justitiei e vaga si comica.

Magistratii o transforma in parodie cum dau cu ochii de inculpati tari in tati. Si mai putin pot impinge spre justitie cei de jos.

Cine mai e gata de cumpatare, cind acest sacrificiu a fost discreditat prin violenta secretarilor generali? Nu ne-au cerut ei sa punem inca un palton, dupa ce au stins, cu mina lor, gazele si curentul? Cum mai poate avea omul de rind incredere in forta exemplului personal, dupa ce a aflat ca istoria vine prin comunicate: acum ati facut revolutie, acum sinteti stat de drept, acum sintem economie de piata.

Prea mult spus dupa o simpla decizie judecatoreasca, in dosarul „Cocaina”? Poate. Dar sa ne intelegem: semnele importante despre mersul lumii romanesti ajung la noi prin fapte izolate, nu prin mari tablouri istorice. Cel mai stabil dintre ele spune ca mama Justitiei romane are multi tati. Si ii respecta.