Dai in mine, dai in fabrici si uzine (de Cornel Codita)

In entuziasmul debordant al sfirsitului de an, care a cuprins actuala guvernare, Primul Ministru a anuntat solemn incheierea eforturilor echipei sale de a reforma administratia publica din Romania. Cheia de bolta a constructiei este Ordonanta de Urgenta 179 din 14 Decembrie 2005.

Unul dintre cele mai consistente cadouri pe care actuala guvernare si le-a facut, cu ocazia Craciunului si a sarbatorilor de Anul Nou. Ea modifica, pe ici pe colo, dar nu prin partile esentiale, dupa regula de aur a lui Caragiale, legea care reglementeaza functionarea celei mai inutile, vetuste si inconsistente institutii din administratia noastra publica, cea a Prefectului.

Bazata pe o realitate istoric de mult depasita – regele nu poate fi peste tot in acelasi timp, deci are nevoie de reprezentanti in teritoriu; intruchipind principiul controlului absolut si centralizat asupra administratiei si autoritatilor locale si incalcind grosolan citeva principii constitutionale fundamentale, institutia prefectului este semnul sigur ca in loc sa gindeasca cu ochii larg

deschisi la realitate, politicienii si „legiuitorii” nostri prefera sa lase Ratiunea sa doarma, nascind alti monstri.

Dintr-o singura trasatura de condei, 39 de reprezentanti ai partidelor aflate acum la guvernare, pusi pe sprinceana si pe considerente de algoritm politic in functia de prefect, au fost transformati in statui publice, cu tot cu soclu si placa memoriala.

Prin magia unui concurs pe care ei l-au organizat, la care ei au fost singurii concurenti si pe care, spre mirarea noastra generala, tot ei l-au cistigat, precum si prin efectul ordonantei cu pricina, toti, dar absolut toti exponentii politici ai actualei formule de guvernare, aflati in functii de prefect, s-au transformat peste noapte in impartiali, obiectivi, transparenti, eficienti,

responsabili, profesionisti si orientati catre cetatean reprezentanti ai Guvernului la nivel local, asa cum prevede textul modificat al legii.

Despre faptul ca OUG-ul 179 modifica o lege organica in dispretul prevederilor constitutionale, nu mai insistam, nici o guvernare anterioara nu s-a impiedicat de asemenea maruntisuri, cind a fost vorba sa-si promoveze interesele, repede, repede, pina nu se scufunda barca sau pina nu baga de seama fraierii.

Pretentia ca reforma administratiei a fost incheiata, la nici un an de la preluarea guvernarii, in conditiile in care, in loc sa schimbe din temelii, actuala putere nu face decit incercarea stingace de a-si transfera beneficiile eternizarii structurilor locale de putere executiva, este mai mult decit o gafa, este pur si simplu un vot de blam.

O reforma a administratiei in Romania este o chestiune vitala, capitala, pentru modul cum va arata tara in urmatoarele 3-4 decenii, o data cu intrarea in UE. Reforma nu exista fara un concept, transpus eficient in legislatie; fara resurse si infrastructura; fara oameni cu competente adecvate noului concept si interesati vital de promovarea lui.

Toate incercarile de pina acum de a reforma administratia sint viciate de faptul ca nu au rupt radical cu conceptul mostenit de la regimul anterior. Nu neaparat pentru ca era cel utilizat de regimul comunist, trebuia schimbat, ci pentru ca nu mai are nici o relevanta pentru noile conditii de dezvoltare ale Romaniei si vine direct in contradictie cu cerintele integrarii europene.

De ce a fost totusi pastrat? Pentru ca este canavaua pe care partidele cele mai puternice si-au organizat atit de eficient relatiile si privilegiile puterii economice, politice si administrative, la nivel local, in anii tulburi ai tranzitiei!

Incepind cu impartirea administrativa pe judete si terminind cu structura si functiile institutiilor administratiei centrale si locale, totul, dar absolut totul se cere turnat intr-o alta structura conceptuala, daca cineva doreste cu adevarat destramarea „sistemului ticalosit”.

Daca cineva este interesat sa dea comunitatilor locale o sansa de dezvoltare prin absorbtia masiva a fondurilor europene. Daca cineva doreste, cit de cit, ca infrastructura dezvoltarii economice locale sa prinda radacini si sa devina motorul unui alt tip de economie decit cea etatizata, pe care o gestionam in pierdere si azi.

In lipsa unui nou concept, modificarile de legislatie au avut doar rol decorativ sau de instrumente pentru a modifica raporturile de putere pe plan politic; resursele au venit cu picatura, iar oamenii administratiei au devenit sau au incetat sa fie competenti doar in functie de culoarea politica a guvernarii!

Acesta este continutul reformei administratiei de pina acum! Iar actuala guvernare ne spune ca, eternizindu-si reprezentantii in functiile de prefecti, a rezolvat tot ceea ce mai era de rezolvat!

Inca de la instalarea actualei puteri, a fost clara tema fundamentala a mandatului sau: „modificarea balantei de putere”, prea putin favorabila fortelor aliate, PNL-PD.

Cei care i-au dat votul si i-au furnizat majoritatea firava de care dispune au sperat ca acesta nu este un scop in sine, ci doar mijlocul pentru un nou proiect, pentru o altfel de guvernare, pentru alte finalitati ale exercitiului puterii decit consolidarea economica a clicilor de partid si de stat si eternizarea politica a unor figuri triste ale tranzitiei.

Abordarea reformei in administratie si justitie arata cu claritate ca dintre toate raspunsurile posibile, dintre toate caile de actiune politica, a fost preferata solutia bazata pe asigurarea controlului pe termen lung asupra instrumentelor de stat ale puterii.

O solutie doar in aparenta sigura, asupra careia nici macar nu poate pretinde brevet de inovatie, necum de inventie. Solutia a fost brevetata de mult – teoretic de Machiavelli – si ridicata la rang de ratiune practica de regimurile totalitare ale secolului XX. Este solutia care a asigurat PSD-ului proeminenta politica de care s-a bucurat in spatiul tranzitiei.

Lozinca „Dai in mine, dai in fabrici si uzine” este expresia concentrata a acestui principiu si sta in linie directa cu alte formule consemnate de istorie, de la „L’etat c’est moi”!, pina la „F<129>hrerul providential”. Un principiu aflat in opozitie cu filosofia, spiritul si logica oricarui sistem liberal de guvernare.