Presedintele Traian Basescu vrea diplomati incisivi
Presedintele Traian Basescu a pledat ieri pentru adoptarea de catre corpul diplomatic roman a unei atitudini mai incisive si mai dinamice in promovarea intereselor tarii, capabila pe viitor sa dezvolte relatiile Romaniei mai ales cu estul.
El le-a recomandat diplomatilor sa renunte la pacatul de a gandi de doua ori pentru a nu spune in cele din urma nimic. „Deschizatorul de drumuri, diplomatul cu curaj, diplomatul care nu are nici o retinere sa apere valorile tarii lui” ar trebui sa reprezinte noul tip de diplomat roman, „antemergatorul” a declarat Basescu la ceremonia inaugurarii Institutului Diplomatic Rom?n.
„Ne-am obisnuit de prea multe ori sa consideram ca a fi rezervati, a g?ndi de doua ori, dupa care sa nu spunem nimic este solutia de diplomat adevarat. Va cer, domnilor diplomati, sa intelegeti ca cel putin diplomatul roman trebuie sa gandeasca repede si sa spuna tot ce este de spus in favoarea tarii lui”, i-a urecheat presedintele pe cei prezenti.
El a dat ca exemplu evolutia relatiilor diplomatice din ultimul an care au cunoscut un „plus de dinamism” prin reluarea legaturilor traditionale cu tarile din spatiul arab si din Asia-Pacific.
Aceste regiuni estice, alaturi de dezvoltarea bunelor relatii cu vecinii Romaniei din est si cu tarile riverane Marii Negre, ar trebui sa se constituie, in viziunea sefului statului, in principalele directii de actiune ale eforturilor diplomatice viitoare.
Citeste articolul complet in Averea