Despre filme cu Irina Nistor

Irina Nistor vorbeste despre pasiunea sa pentru cea de-a saptea arta intr-un interviu acordat revistei Diverta Magazin. Cunoscuta mai mult pentru activitatea sa de traducator de filme, in prezent, Irina Nistor face comentariu de film la radio si in presa scrisa.

Irina Nistor

Cum a aparut pasiunea pentru filme?

De cand ma stiu am fost pasionata de filme. Mereu am mers la cinema. De exemplu, in clasa a XII-a, majoritatea orelor de scola le-am petrecut in sala de cinema. O data pe saptamana, mergeam cu ai mei la Sala Palatului. Pe vremea aceea, toate biletele se obtineau numai pe relatii. Asa ca de fiecare data, ocuparea unui loc la capat de rand, si numai in sectorul A, devenea o adevarata aventura.

Apropo chiar si acum tot in capat de rand imi place sa stau. Dar cel care m-a introdus in lumea filmului a fost profesorul D.I. Suchianu-cel mai mare critic de cinema al Romaniei. In vara anului 1976, pe cand eram studenta la limbi straine, mi-am petrecut vacanta de vara la mare. Acolo am stat de vorba cu domnul profesor despre cinema.

Dupa ce ne-am intors la Bucuresti, m-a ajutat sa obtin un abonament la Cinemateca si asa am ajuns sa vad cateva filme pe zi. Binenteles, ca vechiul obicei de a chiuli de la scoala pentru a merge la film si-a facut simtita prezenta si in timpul facultatii. Noroc cu colega Dorina de la care mai copiam cursurile.

Totodata, si tot prin profesorul Suchianu, am reusit sa intru intr-o lume aparte, lumea criticilor de film. Acestia se intruneau la Clubul Criticii sau la diferite vizionari, locuri unde studentii nu prea aveau acces. Sincer, imi este dor de perioada aceea. Si acum sunt vizionari pentru presa dar salile astea mari parca indeparteaza oamenii unii de ceilalti.

Cum ati inceput sa traduceti filme?

La sfarsitul facultatii, am inceput sa intru in panica. Ma intrebam tot timpul: „Ce o sa ma fac dupa absolvire?”. Fiind studenta la Litere si pasionata de filme, Cinemateca parea locul ideal de munca. Dupa mai multe incercari am izbutit sa ma vad intrata acolo. Pe vreme aceea, traducerea, se realiza la casti in mod simultan cu proiectia filmului.

In aceasi perioada, televiziunea romana a ramas fara traducatori pentru ca venise vara si majoritatea erau plecati in concediu, asa ca am ajuns sa traduc pelicule si pentru TVR recomandata de Tudor Caranfil.

Diverta Magazin nr.4

Si acuma intrebarea este cum ati ajuns sa traduceti filme pe celebrele casete video?

A fost consecinta faptului ca eu deja traduceam. Pe 5 noiembrie 1985, seful pompierilor din TVR imi prezinta un amic care avea cateva casete de tradus. Deoarece in perioada aceea, in Romania, nu mai venea nici un film nou, am acceptat jobul dupa o dura negociere a salariului. La intrebarea „Cat vreti pentru un film?, am raspuns „Cat imi dati… 100 de lei!”. „Iti dau 200” a venit replica.

In mod normal, Cinemateca, pentru asa ceva, platea 60 de lei asa ca gandindu-ma ca este afacerea secolului am dat o proba si restul nu e decat istorie. Oistorie frumoasa de care sunt mandra. Deoarece parintii mei nu au avut aparat video pana in 1991, abia dupa Revolutie, m-au putut auzi traducand pentru prima data.

Cum arata studioul de inregistrare?

Initial au fost doua locatii. Una in Titan, la noul meu sef, un fost campion de tir, Giusca si al doilea vizavi de televiziune, in casa unui prieten, inginerului Zamfir. Acolo, tin minte ca era o sala mare, la subsol, complet din marmura. Ma simteam mizerabil de parca eram intr-un cavou. Nici nu vreau sa stiu cum am tradus primul film. Apropo, casa lui Zamfir a fost a lui Ion Fintesteanu.

Cum a ajuns un om sa umple Romania de casete video traduse de dumneavoastra?

Cu ajutorul pilotilor de avion sau al soferilor de TIR. Eu traduceam maxim sapte filme pe zi. Apoi Zamfir se apuca si facea matricea pentru fiecare titlu si, practic, a doua zi dupa ce terminam traducerea, caseta era la Cluj, gata multiplicata. Desi pare un program de lucru infernal, nu era deloc asa, din doua motive. Primul este ca daca esti pasionat de ceea ce faci totul pare foarte usor.

Al doilea, este ca eu eram obisnuita sa traduc, intr-o zi de munca un serial intreg de 12 episoade la TVR.

Au existat probleme din partea autoritatilor?

In mod ciudat nu. Toata lumea ma intreaba asta…Pe vremea aceea se spunea ca am „un inger pazitor” cu epoleti dar nu era deloc asa. Eu cred ca pana si cei din Comitetul Central, vroiau sa vada filmele traduse. Nu mai spun ca inginerulul Zamfir, credea ca sunt securista sau ceva de genul asta de nu aveam nici un fel de probleme. Eu la randul meu credeam ca are vreo intelegere cu Secu.

Dar abia dupa Revolutie ne-am lamurit amandoi. Exista un securist printre noi si acesta era unul dintre cei ce traduceau filme din germana. Singurul repros pe care l-am primit a venit dupa ce am tradus „Iisus din Nazareth”. Securistul oficial din TVR m-a intrebat ce a fost in mintea mea, cand am acceptat sa fac acest lucru. Nu stiu de ce filmul acesta i-a afectat asa de mult. Dar cam asta a fost tot.

Au exista avantaje?

Ce avantaje…? Toata lumea era convinsa ca eram foarte bogata. Ca aparatura era a mea, la fel si casetele. Pe atunci, oriunde ma duceam, toata lumea nu vroia nimic altceva decat filme pe „video”. Problema era ca Zamfir nu-mi vindea nici o caseta. Asa ca eram obligata sa gasesc pe cineva care cumpara de la el ai sa le achizitionez de la acesta si sa le duc la doctor, la cunostinte, peste tot etc.

Financiar insa era bine. Practic castigam, intr-un an, echivalentul unei Dacii dar cum sunt foarte cheltuitoare… nu prea ramanea mare lucru.

Cate filme ati tradus si aici ma refer numai pe casete video?

Cred ca in jur de 5.000, in medie 500 de filme pe an. Dar m-am oprit din ziua in care legea drepturilor de autor a fost adoptata. Acest lucru s-a intamplat chiar de ziua mea pe 26 martie. A fost cel mai bun cadou primit vreodata. M-a obligat sa-mi indrept pasii intr-o alta directie: critica de fim.

In prezent cam cate filme vedeti intr-o zi obisnuita?

Cam doua sau trei pe zi. Oricum mie mi se pare foarte putin. Inainte vedeam chiar sase-sapte filme dar acum nu mai reusesc sa am ritmul de atunci. Iar sa cumpar filme… si mai rar. De obicei primesc DVD-ul respectiv. Dar, din pacate nu am timp sa-l vad imediat. Am o multime de filme pe care nici nu am apucat sa le scot din tipla. Dar incet incet vreau sa le vad pe toate.

Care sunt filmele preferate?

„Casablanca”, „Cetateanul Kane”, „Balzac” si „Micuta croitoreasa chineza”. Am mult mai multe dar acestea sunt cele mai importante.

Care este cel mai bun film al anului trecut?

Fara indoiala ca pelicula anului este „Moartea domnului Lazarescu”. Alaturi de ea mai pot enumera: „Visatorii” a lui Bertolucci si „Julia” a lui Istvan Szabo.

Dupa ce ati tradus un film si l-ati revazut, ati gasit greseli?

Cum traduceam la prima vedere, in direct ca sa zic asa, binenteles ca mai apareau inadvertente. La viteza cu care lucram si volumul imens de munca sunt constienta putea sa apara orice. Dar profit de ocazie sa subliniez faptul ca nu am tradus „Deer Hunter” cu „Draga vanatorule”, asa cum s-a vehiculat. Insa, imi asum raspunderea pentru „mortii sunt arsi de vii” din „Socanta Asie”.

Nici acum nu stiu de unde mi-a venit chestia asta cu „arsi de vii”. Cred ca am fost impresionata de secventele respective si am simtit nevoia sa accentuez sentimentul meu de groaza.

Cum sunt traducerile in ziua de azi fata de perioada cand lucrati la TVR?

Cele mai bune sunt cele de la HBO. Celelalte posturi mai fac greseli dar, in general, e bine. Din pacate nu mai exista o persoana care sa verifice textul si sa-l corecteze. Acum totul este foarte rapid. Dimineata vine filmul, la pranz este tradus si seara este dat la televizor. Pana in 1989, exista o persoana care te verifica si te sanctiona daca era cazul. Insa acum poti spune absolut orice.

Nu-mi pot explica de ce daca s-a gresit la un moment dat, majoritatea traducatorilor nu se corecteaza si continua sa repete gresala respectiva. De exemplu, se zice „asparagus” in loc de „sparanghel”, „Napoli” in loc de „Neapole” iar „doctorul Jivago” a devenit „ZhIvago”. Ma enerveaza foarte mult vulgaritatile.

Eu nu le-am tradus niciodata chiar daca eufemismele mele au dat nastere la o serie IRONII. Recunosc insa ca am spus, de fiecare data cand am avut ocazia si cu multa placere, „comunist imputit”.

De ce nu se respecta titlurile originale?

Se considera ca nu sunt atragatoare pentru publicul roman. Nu sunt suficient de comerciale. Nu inteleg, insa, nu stiu de ce „Constant Garden” a devenit „Prietenie absoluta”. Cine cu cine este prieten absolut nu stiu desi am vazut filmul.

Cu ce va ocupati in prezent?

Fac comentariu de film la radio si in presa scrisa. In prezent, mai pregatesc si o carte despre profesorul D.I. Suchianu. Am strans toata documentatia necesara si practic sunt pe ultima suta de metri. Sper ca in cateva luni sa apara volumul pe piata.

Stiati ca:

-Lucrarea de diploma a fost tot din domeniul artei a 7-a „Poezia cinematografica la Jean Coucteau”?

– A realizat o serie de documentare TV intitulate „Istoria se repeta”-referitoare la anii 1957, 1958, 1959 si unul despre serialul „Dallas” si impactul acestuia asupra romanilor?