Simpatici, dar mici (de Cristian Ghinea)

Dragos Paul Aligica a facut in Cotidianul o analiza necrutatoare asupra starii doctrinare a PNL: „Notiunea ca PNL se sprijina pe o doctrina clara si ca aceasta doctrina este <> ramine unul dintre miturile politicii romanesti (…).

Azi, in toata lumea, atit dreapta, cit si stinga se revendica in mare masura de la liberalism. De aceea <> este la ora actuala unul dintre cei mai confuzi termeni ai lexiconului politic (…).

Spectacolul filialelor PNL, afirmindu-si indirjite prin vot <>, ar fi comic daca n-ar fi trist.” Aligica analizeaza posibilele teme ale doctrinei PNL.

Traditia partidului este ea insasi problematica, pentru ca „in cursul istoriei sale, traiectoria PNL a strabatut de la stinga la dreapta aproape intreg spectrul politic”.

Apartenenta la grupul liberal democratilor europeni este si ea problematica pentru ca „poti gasi acolo un spectru larg de pozitii: de la stinga la centru-dreapta si orice vrei intre ei”, spune Aligica.

Concluzia e dura: „ni se spune ca PNL este <> pentru ca este <> si pentru ca este afiliat la ceva european ce are in titlu cuvintul <>”. Singurul element care ar insemna un fel de doctrina ar fi „accentele radicale pro-piata ale unor lideri ce se angajeaza ocazional in retorica de tip Thatcher-Reagan”.

Dragos Aligica are dreptate: liberalismul PNL este o forma identitara de redundanta – esti liberal pentru ca esti membru al PNL sau esti membru PNL, deci esti liberal, in rest nu e clar ce anume sustii.

Dar ascunde asta o realitate mai profunda decit simpla inapetenta a politicienilor romani pentru doctrine? Cu alte cuvinte: ce ar mai putea insemna liberalismul astazi in Romania? Ce ar contine acest liberalism doctrinar?

Cum remarca si Aligica, singura constanta in discursul liberalilor de dupa 1989 e data de cele citeva idei pro-piata: reforma economica, privatizare, economie de piata.

Dat fiind ca la atit s-a redus liberalismul nostru, lansez urmatoarea ipoteza: doctrina liberala actuala si-a epuizat resursele in Romania tocmai pentru ca aceste citeva idei au devenit practica, au devenit regula jocului.

In 1990 discutam despre modelul romanesc de economie de piata, replica a celui suedez. Sloganul zilei era „nu ne vindem tara”, terapia de soc era demonizata ca forma suprema de cinism, in contradictie cu protectionismul fesenist, care in practica a falimentat incet, dar sigur economia si a saracit populatia.

Sa comparam atmosfera din 1990 cu cea din 2006. Privatizarea e aproape completa si merge spre domenii in care chiar vest-europenii continentali nu s-au aventurat (utilitati, energie).

Guvernul social-democrat fost fesenist a tinjit in 2004 sa capete de la UE stampila de economie de piata (fara sociala, fara model suedez); protectionismul economic national e desuet in fata pietei unice (cifrele arata ca Romania este mai integrata in UE economic decit politic sau institutional).

Doctrina liberala romaneasca asa cum s-a conturat ea in 1990 si-a epuizat agenda, asa cum liberalismul european si-a epuizat agenda odata cu abolirea privilegiilor nobiliare, acceptarea capitalismului, egalitatea in fata legii (inclusiv votul universal) si cu despartirea bisericii de stat.

Atentie, nu spun nici pe departe ca PNL si-a pus in aplicare agenda. PNL a fost mai degraba un jucator de mina a doua, singura data cind s-a apropiat de un rol central a fost in 2004, dar i-a trecut.

In realitate, falimentul economic din vremea lui Vacaroiu, terapia de soc prescrisa de FMI guvernului Ciorbea si necesitatea economica pur si simplu au facut treaba liberalior. In plus, tranzitia a fost de asa natura in toate tarile foste comuniste incit baza transformarii nu putea fi decit liberala.

O economie comunista nu se lecuieste printr-un altfel de dirijism, cum a crezut Ion Iliescu. S-a intimplat la fel in tot estul Europei, indiferent daca proiectul liberal a fost asumat de la inceput si aplicat consecvent (ca in Cehia) sau principiile liberale au fost respinse oficial si aplicate in practica (ca in Romania, dar partial si in Polonia).

Dezbaterea despre doctrina si identitatea PNL conteaza de fapt doar cind se pune problema fuziunii cu PD. Este deci o contrareactie, identitatea liberala se contruieste acum printr-o negatie: nu sintem ca astia. Este prea putin.

Paradoxal sau nu, identitatea prin negare este insa elementul comun al gruparii europene de care apartine PNL. Singurul punct in care ma despart de analiza lui Dragos Aligica este cel referitor la liberalii europeni. ALDE e o grupare eterogena, intr-adevar, dar nu se poate spune ca se situeaza la stinga.

E mai degraba un club de partide mici, cu personalitate multa si putere putina, care accepta piata fara rezerve (spre deosebire de socialisti), dar resping provincialismul si nationalismul partidelor mari de la dreapta (PPE).

Liberalii europeni au ceva cosmopolit, sofisticat, de bon ton. Sint federalisti (la nivel UE) si consecventi pro-extindere, distantindu-se si de obsesiile stingiste ale socialistilor, ca si de naduseala provinciala a multor populari. Sint simpaticii care se vor altfel ai Europei.

Problema este ca analizind partidele din ALDE se poate vedea ca toate sint marginale la ele acasa, cel mult partide-pivot in diferite coalitii. Liberal-democratii britanici aduc cei mai multi membri. Sint al treilea partid intr-un sistem clasic bipartit, urmas al vechilor whig, mai semnificativ in Parlamentul European decit acasa.

Liberalii germani sint traditionala vioara a doua pentru guvernele crestin-democrate. Din Franta apare UDF, partidul despre care rautaciosii spun ca ii reuneste pe cei de dreapta care nu sint nici cu Chirac, nici cu Le Pen.

Cam acestea sint gruparile mari din ALDE (al patrulea ca importanta ar fi PNL), in rest sint partidulete mici din diferite tari, cu cite doi-trei membri. Cluburi de oameni interesanti adunati laolalta de sentimentul comun ca sint altfel decit curentele majore din societatile lor.

Sentimentul comun nu tine insa loc de doctrina pentru PNL. Este perfect legitim sa vrei sa fii un partid mic si bine conturat, daca iti asumi asta si nu o faci doar din incapatinare. La o adica, PNL e deja in Europa din acest punct de vedere.