Reforma politica – seriozitatile neserioase (de Horia Pana)

Georges Clemanceau, fost presedinte al Frantei, spunea prin anii 1920: „Cand e vorba de poporul roman, imi scot palaria in fata lui. Cand aud insa de conducatorii lui, mi-o trag pe urechi!”

In urma Delegatiei Permanente a PNL de la sfarsitul saptamanii trecute cat si a sedintei Consiliului de Conducere a Aliantei D.A. de luni seara, a reiesit ca relatiile din cadrul Aliantei PNL – PD par a se fi asternut pe fagasul previzibil al cailor paralele.

Noi cu ale noastre, voi cu ale voastre! Valabilitatea protocolului se extinde, cel putin intentional, pana dupa alegerile prezidentiale din 2009, cat despre fuziune, mai la „gara”.

„Ce-a fost ieri se ofileste/ Protocolul se-nnoieste/ Ia mai manati, baaai!/ Haaaaai!” Lucrurile se complicasera si mai mult prin itirea la lumina reflectoarelor mediatice a Elenei Udrea si prin reactia usturatoare a PNL la adresa acesteia si a consilierilor PD de la sectorul 2, care au votat alaturi de

PSD pentru functia de viceprimar in favoarea democratului Dan Cezar Ioan. Demisia acestora, ceruta imperativ prin vocea lui Ludovic Orban, s-a lasat cu replici ce se voiau lamuritoare: Elena Udrea nu mai era de sase luni membru PNL, deci nu se incalca protocolul; problemele ridicate de PNL sunt copilarii etc.

Chiar si „impartialul” presedinte al tarii si-a dezvelit dintele potrivnic liberalilor. Numai ca aceste copilarii nu sunt ce par a fi! Anul 2005 a fost marcat, cel putin din perspectiva societatii civile si a mass-media, de subiectul numit reforma clasei politice, cu sub-tema, migratia politica, identificata ca fiind una din sursele raului in politica romaneasca.

Sistemul de partide din Romania post-comunista are urmatoarea particularitate fata de sistemele clasice de partide: s-a format de sus in jos, prin Decretul – Lege nr. 8 din 31 decembrie 1989.

Cu doua exceptii sau mai exact, cu presupunerea ce vine dinspre liderii lor precum ca s-ar fi format prin vointa populara: PNTCD, care functiona in clandestinitate, la nivel de veterani si supravietuitori ai lagarelor comuniste si care se integrase in Internationala Crestin – Democrate in 1987 si FSN, cameleonicul construct politic ce a preluat material si spiritual structurile organizationale

teritoriale si centrale ale PCR. Celelalte partide, chiar istorice considerandu-se (PNL – Campeanu si PSDR – Cunescu), s-au format din stransuri de minim 251 de membri, cum prevedea mai sus amintitul decret-lege.

Modelul s-ar incadra intr-o imagine de genul: Parintii fondatori s-au urcat cu liftul pana la ultimul etaj undeee… l-au blocat. Apoi au pus bodyguarzi pe casa scarilor.

Din aceasta clipa, evolutia sistemului de partide a tinut acea parte a drumului care permanentizeaza membrii fondatori in functii de conducere, in zona capetelor de liste electorale. Aici s-ar inscrie si puterea de decizie privind intrarea pe locurile eligibile de pe aceleasi liste a clientelei politice si economico-financiare. Cel putin in marea majoritate a cazurilor.

Sistemul electoral bazat pe lista blocata favorizeaza utilizarea mecanismele clientelare de promovare a membrilor si de accedere a acestora la functiile de decizie atat in strucuturile interne ale partidelor politice cat si la nivelul parlamentului sau structurilor administratiei centrale si locale, in cazul castigarii alegerilor.

Aceste grupuri clientelare apar, in special, datorita nevoii permanente de resurse financiare pentru partid, cotizatiile neacoperind necesarul chiar si doar pentru cheltuielile de regie ale sediilor centrale si teritoriale.

Aici apar diversii oameni de afaceri care, pentru a-si promova interesele particulare, cumpara efectiv, cu sume de cele mai multe ori confidentiale, locuri eligibile pe listele electorale si , in unele cazuri, imunitate parlamentara.

De prea multe ori loialitatile se intretin prin impartasirea aceluiasi pacat, se negociaza la taraba, iar in momentele de criza durata lor se reduce drastic.

Aceste loialitati, nefiind fundamentate pe o comunitate de valori si principii temeinice, internalizate ci pe interese mercantile, favorizeaza fenomenul de migratie politica.

Odata ce interesele individuale nu mai sunt in mod satisfacator promovabile prin intermediul partidului X, „traseistul politic” se reorienteaza spre un alt partid, fie venit la putere, fie parte a unei coalitii aflate la putere.

Exemplele sunt nepermis de multe: Valentin Iliescu (PUNR, PSD si PD), Stelian Dutu (FSN, PD, PNL, PUR si PD), Alexandru Ciocalteu (PRM, PP – Ciontu si PD), Danut Liga (PD, PRM, PC si PD), Mihai Lupoi (PRM si PNL), Dorel Onaca (PSD, PRM, PP – Ciontu, PUR si PD), George Pruteanu (PNTCD si PRM) si lista ar putea continua pana la

sastisire. Faptul ca in aceasta insiruire de nume gasim ca destinatie finala PD nu este deloc accidental, democratii deschizand porturile proprii pentru amararea tuturor „navelor de croaziera” politica.

Pare-se ca flotele Armadei FSN, imprastiate de-a lungul timpului de furtunile electorale, urmeaza acelasi cap-compas in cautarea apelor linistite. Iar echipajele sunt completate in stil pirateresc, prin racolari de prin crasmele si gangurile unde se face si se desface politica ascunsa publicului.

Din pacate, lucrurile nu stau cu nimic mai bine in alte partide, exceptia fiind UDMR.

In acest caz specificitatea partidului etnic si proiectele lui, subsumate discriminarii pozitive a etniei maghiare, determina ca legaturile din interior sa fie mult mai tari decat in alte partide, precum si o anumita lejeritate datorata sigurantei privind depasirea pragului electoral.

Revenind la traseism, observam, chiar si din incompleta exemplificare de mai sus, ca argumentele explicative de genul „nu ma mai regasesc in acest partid” nu au nici o legatura cu formulele ideologice sau doctrinare, deoarece pendularile de la stanga la dreapta axei politice nu mai justifica o asemenea asertiune.

Ceea ce ramane in picioare este dorinta parlamentarilor voiajori de a mai prinde un mandat, nu conteaza cum si cu cine. Am scuipat acolo? Nu-i nimic. Ling imediat. E scuipatul meu. Pentru traseistul politic, avid de putere si care se foloseste de absolut orice mijloace pentru a-si satisface orgoliile, partidul are mai putina importanta.

Este doar un vehicul si il schimba cand apare un model nou. Pentru acest individ, cetateanul exista doar ca item statistic, apelabil la modul populist. Concepte precum etica, moralitate, daruire sau responsabilitate nu au nici o relevanta.

Proiectul de modificare a Statutului alesilor locali (initiativa a unor deputati PD in frunte cu Ioan Oltean), privind impiedicarea migratiei politice, este atat de neserios construit si argumentat incat nici nu este de mirare ca a nascut revolta societatii civile.

Dar faptul ca a trecut de cele doua camere ale parlamentului atat de usor frizeaza insa iresponsabilitatea tuturor parlamentarilor. Anumite prevederi incalca flagrant Constitutia; in mod deosebit in cazul primarilor care sunt alesi prin scrutin uninominal.

Iar legislatorii nostri, carora nu le ajungi cu prajina la nas de cat de ingamfati si auto-suficienti se arata, n-au observat nimic anormal.

Este limpede, cred eu, pentru toata lumea, ca fenomenul migratiei politice in timpul mandatului trebuie impiedicat. Numai ca reglementarea acestei situatii este un proces deosebit de complicat si necesita modificari in Constitutie, Legea electorala, Legea partidelor.

Asa cum arata proiectul de lege amintit favorizeaza abuzurile in interiorul partidelor fata de membrii deveniti indezirabili la un moment dat si aflati in diverse functii publice, in loc sa impiedice traseismul politic generat de egocentrism si pofta nesatioasa dupa privilegii.

Traseismul trebuie impiedicat mai ales pentru ca favorizeaza schimbarea configuratiei politice a consiliilor locale si judetene, precum si a camerelor parlamentare.

Prin migratie, situatia nou creata nu mai respecta votul dat de cetateni pe listele electorale in urma caruia a rezultat o anumita alocare de locuri pentru partide in aceste organisme alese.

Iar lista blocata, utilizata in prezent, ingradeste libertatea alegatorului de a opta pentru un candidat anume, el votand de fapt partidul si nu direct candidatii de pe acea lista.

Exista chiar riscul ca la un moment dat, partidul sa fie parasit , la fel cum sobolanii fug de pe o corabie blestemata, de cei pe care i-a mandatat sa-l reprezinte si sa nu mai poata forma un grup parlamentar. Sau mai rau, dar destul de improbabil, sa dispara din parlament. Vointa politica necesara unui asemenea demers trimite problema in ograda partidelor politice.

Daca nu porneste de aici dorinta de reglementare a actiunilor politice ce implica membrii partidelor, daca statutele sunt doar pentru functionarea legala a partidelor si nu sunt operationale pur si simplu (vezi cazul Elenei Basescu care nu ar fi avut dreptul, din punct de vedere statutar, sa candideze la o functie de conducere

decat dupa un an de activitate in organizatia teritoriala), atunci in Romania secolului XXI politica se face ca in Poiana lui Iocan; dupa ureche, dupa ce scrie la gazeta, dupa „cum vrea muschii mei”.

Care reforma? Care clasa politica? Care…..Ca bine a zis Raymond Poincaré, si el fost presedinte al Frantei: Ce vreti, suntem aici la portile Orientului, unde totul este luat „a la légere!”