Sari direct la conținut

Zi calma la bursa

PrimeTransaction

Despre sedinta de astazi nu se pot spune lucruri deosebite. A fost o sedinta predominant de scadere, insa nu de scadere clara, accelerata si insotita de volume mari tranzactionate.

Nu a fost presiune la vanzare, persistand strategia de asteptare la majoritatea investitorilor, iar prudenta a dus la unele vanzari coroborate cu retragerea cumparatorilor la preturi mai mici, insa aceeasi prudenta a facut ca totusi sa se cumpere in aceasta sedinta, in eventualitatea reluarii tendintei de crestere a pietei.

Indicii BET si BET-C au scazut constant in prima parte a sedintei, pentru a reveni ulterior, fara aceeasi forta, astfel ca au inchis la variatii negative de circa 0,7%. BET-FI nu a avut o tendinta clara, in majoritatea timpului s-a mentinut pe o foarte putin vizibila crestere.

Din nou a fost o zi neagra pentru pietele bursiere mature din Ungaria, Polonia si Cehia, unde indicii lor principali inregistrau, la inchiderea sedintei BVB, scaderi de 2-3%.

Cel mai tranzactionat emitent al sedintei a fost BRD – GSG (BRD), cu un rulaj de 4,4 milioane RON, iar volumul total de 232 mii actiuni din piata principala este mai mare decat media ultimelor zile. Respectand trendul descendent pe care s-a inscris de la inceputul lunii februarie, cursul BRD a scazut treptat sub palierul de 19 RON si a inchis la 18,6 RON/actiune (-1,6%).

Similar a evoluat si Banca Comerciala Carpatica (BCC), unde s-a vandut treptat pana la un minim de 0,6200 RON (-2,4%).

In segmentul petrolier am asistat la evolutii diferite. Actiunile Petrom (SNP) au scazut cu 1,6% la 0,6150 RON/actiune (pret care astazi a fost unul de echilibru), probabil ca o reactie la cresterile din ultimele doua sedinte. Volumul tranzactionat depaseste 4 milioane de actiuni, la media ultimelor zile.

La Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) lichiditatea a fost slaba, la fel ca ieri, s-au tranzactionat sub 9 milioane de actiuni. Probabil ca intrarea anchetei lui Dinu Patriciu in linie moarta are ca efect nu atat scaderea cursului, cat o scadere dramatica a lichiditatii, nimeni nu pare dispus sa vanda prea mult si in acelasi timp putini risca sa cumpere.

Cursul a avut astazi o lentoare a miscarilor atipica pentru RRC, pana in ultima ora a sedintei a evoluat foarte strans in jurul palierului de 0,1 RON. Abia dupa aceea a avut un salt la maximul de 0,1020 RON, pentru a inchide la 0,1010 RON, cu 1% mai sus decat ieri.

Cea mai mare scadere de curs de la prima categorie o inregistreaza Turbomecanica Bucuresti (TBM), mentionata aici nu doar prin prisma acestui aspect, cat prin lichiditate. S-au tranzactionat 42500 actiuni pe piata principala, cu mult peste media obisnuita.

Cursul a inceput sa scada la un moment dat si a ajuns la un minim de 16,1 RON/actiune, scadere ocazionata si de lichiditatea redusa caracteristica actiunilor mai scumpe (splitarea valorii nominale de 25 de ori va elimina acest dezavantaj), pentru ca mai apoi sa aiba loc o revenire pozitiva, astfel ca TB< a inchis la 16,4 RON (-4,1%).

Este prima scadere mai consistenta dupa anuntarea convocatorului ce a adus vestea buna a splitarii si a dividendului.

Actiunile SIF n-au avut astazi nici o tendinta, in general tranzactiile s-au facut la preturi apropiate celor de ieri de la inchidere. Lichiditatea a fost de asemenea modesta, impresia generala era ca se fac tranzactii mai mult din inertie.

Cel mai mare rulaj l-a realizat SIF Moldova (SIF2), 3,3 milioane RON, care dupa cateva oscilatii de mica amploare a inchis la fel ca ieri, la 2,36 RON/actiune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro