Agonia Partidului Succesor (de Ioana Lupea)

Marginalizarea lui Adrian Nastase, dupa cea a lui Ion Iliescu, marcheaza inceputul sfarsitului pentru o formatiune care nu a fost social-democrata, ci numai ceausista.

PSD a mostenit de la PCR autoritarismul, etatismul, etnocentrismul, autarhia, clanul politico-familial. Structurile si liderii, supravietuitoare caderii lui Ceausescu prin FSN si incarnarile lui viitoare (PDSR, PSD), au aplicat aceste politici, integral la inceputul anilor ‘90 si partial ulterior, dupa 2000, cand societatea, mediul politic romanesc si international nu le-au mai tolerat.

Ion Iliescu si Adrian Nastase, comunisti de generatii diferite, au perpetuat spiritul ceausismului, eliminandu-i fara regrete pe deviationistii ca Petre Roman, Teodor Melescanu, Iosif Boda sau Marian Enache. PSD traieste o revolutie, ultimul capitol din istoria sa ceausista nu putea fi decat o revolutie, care s-ar putea sfarsi cu distrugerea partidului sau cu recrearea lui.

Toate celelalte partide succesoare din Europa Central-Rasariteana au trecut prin tensiuni similare, cele mai multe rezolvandu-si insa schimbarea de generatie pe cale pasnica. La PSD, in schimb, inlaturarea primilor lideri seamana cu crizele de succesiune din dictatura sovietica.

Prognozele politice si sociologice arata ca PSD va depasi criza post Iliescu-Nastase. Mai are in fata doua provocari importante: oamenii si doctrina.

Daca Marian, specia de monstru politic cu doua capete, Oprisan si Vanghelie, este pe cale de disparitie – traieste numai in vreme de criza si are o singura functie, de a glasui ceea ce altii nu spun, fie ca nu vor, fie ca nu e momentul – in bestiarul PSD mai sunt tot felul de pripasiti ai tranzitiei fara de doctrina.

Activismul PSD nu a avut nimic de-a face cu activismul stangii, a insemnat pomeni si santaj, iar esaloanele doi si trei au reprodus mentalitatile si comportamentele liderilor, daca nu le aveau deja in sange.

Aceste exemplare nu sunt insa printre cele la care se gandeste Ioan Rus, cand anunta ca toti cei invinuiti pentru coruptie vor avea soarta lui Nastase, iar reconstructia PSD inseamna si inlaturarea lor, treptata.

Ceea ce nu se va intampla daca Ion Iliescu se va intoarce in frunte, cea mai pesimista varianta pentru PSD in traversarea desertului. Romania are nevoie de o stanga europeana care sa contrabalanseze accentele ultraconservatoare ale Partidului Democrat si nu de un fost aparatcik PCR.

Singura politica pe care o stie Iliescu este cea stalinist-ceausista, inaplicabila intr-o tara care peste noua luni va fi membra a Uniunii Europene. In ultimii ani, in spatiul public, emisarii PSD, cu exceptia celor consacrati – Nastase-Mitrea-DIP – care vor fi trecuti probabil pe linie moarta, au fost si politicieni tineri cu un alt discurs.

Cel mai bun exemplu nu este Victor Ponta, un mini-Nastase, ci Cristian Diaconescu, fost diplomat si ministru de justitie. Se poate prevedea si un rol mai activ al gruparii de la Cluj, care a preferat dupa alegeri strategia avantajoasa a discretiei.

Indiferent daca va alege a treia cale a stangii europene de tip Blair-Schröder sau varianta mai radicala a stangii franceze, PSD trebuie sa faca o optiune pentru viitor. Functia pentru care a fost creat in ‘90, conservarea aparatului comunist si satisfacerea unui electorat majoritar pauper, a disparut.

Nu este insa exclus ca PSD sa infrunte o moarte lenta, sa nu reziste procesului de reconstructie structurala si doctrinara. Nu este de scos din calcul nici autodistrugerea in criza de succesiune.

Zambetul de pe buzele lui Adrian Nastase dupa anuntarea demisiei din ambele functii poate fi semnul resemnarii, disperarii controlate sau al unui plan. Fostul premier este mult prea increzator in steaua lui politica pentru a se lasa astfel scos din istorie.