O veste buna (de Cristian Ghinea)

Oficialii romani au adus o veste buna de la Consiliul European tocmai incheiat: exista posibilitatea de a continua monitorizarea Romaniei de catre Comisie si dupa aderare, mai ales in chestiunile foarte sensibile, cum e lupta cu coruptia.

Problema Romaniei nu a fost abordata in cadru formal al acestui Consiliu, dedicat cu totul altor chestiuni. De fapt, Comisia Europeana a folosit oportunitatea pentru a sonda terenul, atit la oficialii romani cit si la statele deja membre, pentru o solutie de compromis: vom recomanda aderarea Romaniei in 2007, dar vom solicita si continuarea monitorizarii.

Aceasta este o veste buna din doua motive, primul evident, al doilea mai putin. Motivul evident: daca s-a apucat sa sondeze astfel terenul, inseamna ca s-a conturat in cadrul Comisiei decizia de a recomanda aderarea in 2007.

E important ca asta vine dupa misiunile de monitorizare din februarie-martie, deci o opinie bazata pe aceste verificari exista deja la nivelul tehnic din Comisie.

Dar cum, pe de o parte, progresele sint prea recente pentru a fi considerate ireversibile si, pe de alta parte, la nivelul statelor membre curentul anti-extindere e puternic, Comisia va lasa aceasta portita: Romania va fi acceptata doar in conditiile in care Uniunea se poate convinge ca progresele continua.

Spuneam ca e o veste buna si dintr-un motiv mai putin evident: doar supravegherea dura si atenta a Comisiei a reusit sa miste lucrurile in Romania. Diversi experti au indicat riscul unei relaxari dupa aderare, un fel de a spune ca ne-am vazut cu sacii in caruta, acum putem sa ne linistim.

Or, interesul Romaniei nu este de a bifa stegulete si de a spoi realitatea, ci sa se schimbe cu adevarat.

Cel mai bun exemplu este chiar anticoruptia. In ultimele citeva luni, implicarea oficiala si neoficiala a europenilor a fost cruciala pentru cei citiva pasi facuti.

Din pacate pentru noi, am aratat o clasa politica mai degraba fericita cu statuquo-ul si o justitie mai degraba simpatizind cu conservatorul CSM decit cu reformista Macovei. Doar implicarea oficialilor europeni a facut ca Parlamentul sa nu desfiinteze cu totul PNA.

Doar sustinerea evidenta a oficialilor europeni a facut ca Monica Macovei sa nu fie zburata din postul de ministru, de unde a enervat toata clasa politica cu „mofturile” de oengista bagacioasa, de la Iorgovan si Nastase la Norica Nicolai si Crin Antonescu.

Atacata de majoritatea ostila in Parlament, cu semnale de gen „fiecare pe cont propriu” primite de la Cotroceni, Macovei a ajuns un fel de Gorbaciov – sustinut mai mult din afara decit dinspre sistemul pe care trebuie sa il schimbe.

Dar anticoruptia nu e singurul domeniu in care doar injectiile cu vitamine si controlul la unghiute dinspre Comisia Europeana au facut lucrurile sa se miste. O noua lege a achizitiilor, mai buna, a fost indeaproape monitorizata.

Consiliul Concurentei a reusit sa devina o insitutie mai credibila abia dupa s-a introdus practic un fel de codecizie cu expertii europeni. Chiar la nivel politic, desi l-au sustinut in campanie, socialistii europeni au devenit atit de jenati de Nastase incit au pus piciorul in prag si au cerut retragerea sa.

Abia dupa asta, Mircea Geoana a capatat curajul necesar. E amuzant ca Nastase vorbeste acum in propunerea sa de platforma despre „grava confuzie morala” a partidului.

Ne place sa recunoastem sau nu, n-am gasit resurse interne pentru schimbare, mai ales in chestiunile sensibile, unde lucrurile nu se pot rezolva doar bifind legi noi, cum este cazul justitiei. Si daca putem trage concluzia ca interventia si supravegherea Comisiei a fost benefica, atunci continuarea acestei practici e o veste buna.

Nu mi-e clar in acest moment care vor fi instrumentele exacte ale Comisiei. Pina la integrare, jocul de-a „batul si zaharelul” era bazat aproape exclusiv pe puterea Comisiei de a bloca si apoi de a amina momentul.

Cu alte cuvinte, si batul si zaharelul erau clare: faceti cum va zicem, intrati; nu faceti, mai stati o tura. Odata intrata, Romania isi schimba raporturile cu Comisia. Formal vorbind, cei de acolo vor fi doar niste tipi de la Bruxelles platiti (si) de noi.

De aceea, daca se va hotari sa isi mentina in urmatorii trei ani dupa aderare anumite instrumente de control, Comisia ar trebui sa pastreze si pirghii concrete de recompensa si amenintare.

Altfel, exista riscul ca politicieni tirsiti de la Bucuresti sa ii rida in nas: si ce o sa ne mai faceti? Se vorbeste despre conditionarea accesului la anumite fonduri, de tip Sapard.

Ar fi dificil de pus in practica, ar insemna ca niste proiecte bune depuse de investitori romani sa fie conditionate in plus de deciziile politice din alte domenii, ceea ce nu ar fi chiar corect. E o decizie care urmeaza sa fie luata, dar e vitala pentru eficienta viitorului instrument de monitorizare.

Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu au facut bine ca au aceptat varianta monitorizarii post-aderare.

Ba chiar, Presedintele avea aerul ca a fost ideea sa si a pus punctul de „i”: „trebuie sa fim absolut de acord cu neincrederea care se manifesta, daca nu cumva institutiile statului roman vor face pasi inapoi dupa ce Romania va primi verde pentru 1 ianuarie 2007″.

Unii ar putea spune ca nu e tocmai un motiv de mindrie ca tara ta sa fie controlata si dupa ce devine membra a clubului. Imi pare rau pentru politicienii romani, dar cind vine vorba de coruptie, stat de drept, onestitate publica, am mai mare incredere in Bruxelles decit in ei.

Cind i-am spus unui englez fraza asta s-a crucit, dupa ce i-am dat exemple m-a inteles pe deplin. N-o fi bine pentru mindria nationala, dar e foarte sanatos.