Sari direct la conținut

Noutatile saptaminii la Polirom

HotNews.ro

  • 1. ***
    Lotul Antonescu in ancheta SMERS, Moscova, 1944-1946
    Documente din arhiva FSB
    Editie ingrijita si studiu introductiv de Radu Ioanid
    Traducerea documentelor din limba rusa de Radu Parpauta
    Colectie: Document

    Volumul cuprinde versiunea integrala a interogatoriilor SMERS luate membrilor administratiei Antonescu aflati in detentie la Moscova intre 1944 si 1946, precum si a unor documente anexe pastrate la Arhiva Centrala a Serviciului Federal de Securitate al Federatiei Ruse in dosarul H-18767 care se gaseste in Arhiva Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, Washington, DC.

    Documentele din acest volum sint inedite, cu exceptia a trei interogatorii, a unei declaratii si a unui proces-verbal ale lui Ion Antonescu. Este pentru prima data cind Serviciul Federal de Securitate al Federatiei Ruse permite publicarea integrala in strainatate a unui dosar din arhivele sale.

    Documentele sint complementare celor din dosarele judiciare din Romania si permit cercetatorilor, istoricilor si publicului larg sa-si faca o imagine mai clara a modului in care demnitarii regimului Antonescu si-au prezentat propriul rol si pe cel al administratiei din care au facut parte.

    Din cuprins:
    Membrii guvernului Antonescu si crimele de razboi • Interogatoriile lui Ion Antonescu • Interogatoriile lui Mihai Antonescu • Dosarul H-18767, volumul 1. Interogatorii si Declaratii • Dosarul H-18767, volumul 2. Procese Verbale • Dosarul H-18767, volumul 3 • Convorbire cu domnul ministru Ribbentrop • Convorbire intre maresalul Antonescu si Fuhrerul A. Hitler

    Radu Ioanid este directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internationale, Centrul de Studii Avansate asupra Holocaustului, din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului, Washington, D.C. S-a nascut la Bucuresti; studii in Romania si in Franta. Este autorul cartilor The Sword of the Archangel, Columbia University Press, New York, 1990, The Holocaust in Romania.

    The Destruction of Jews and Gypsies Under the Antonescu Regime, 1940-1944, Ivan R. Dee, Chicago, 2000 si Rascumpararea evreilor, Polirom, Iasi, 2004.
    Nota asupra editiei si studiul introductiv ale acestui volum au fost scrise si publicate de autor exclusiv in calitatea sa particulara de cetatean al Statelor Unite ale Americii. Continutul lor nu are legatura cu functiile oficiale detinute si cu nici una dintre institutiile pentru care lucreaza sau la care este afiliat.

  • 2. Jorge Luis Borges
    Eseuri
    Traduceri si note de: Irina Dogaru, Cristina Haulica, Andrei Ionescu si Tudora Sandru-Mehedinti
    Prezentari si editie ingrijita de Andrei Ionescu
    Colectie: Biblioteca Polirom. Seria de autor „Jorge Luis Borges”

    Volumul al treilea al operelor lui Jorge Luis Borges cuprinde eseurile, conferintele si studiile scriitorului argentinian, adevarate capodopere ale genului. Daca proza sa este de cele mai multe ori considerata drept „eseistica”, textele sale teoretice dobindesc, prin finete, ascutimea analizei si fantezia argumentatiei, aspectul unor adevarate piese literare.

    Eseurile, reunite si publicate in volume (Discutii, Noua eseuri dantesti, Biblioteca personala), s-au distins printr-un glas propriu inconfundabil si o critica personala, de autor, fundamental nonconformista. O alta caracteristica proprie eseisticii lui Borges este procedura dubitativa, tratarea subiectelor cu extrema delicatete, fara a decreta un adevar unic propriu.

    Unele eseuri trateaza subiecte ce vor deveni adevarate obsesii ale autorului in scrierile ulterioare: paradoxul lui Zenon din Eleea, cabala sau doctrinele gnosticilor.

    Din cuprins:
    Discutii (1932) • Alte investigari (1952) • Noua eseuri dantesti (1982) • Biblioteca personala. Prologuri (1988)

    Jorge Luis Borges (1899-1986). Scriitor argentinian, autor emblematic al secolului XX, considerat, deopotriva, promotor, inspirator si parinte al literaturii contemporane. In colectia „Biblioteca Polirom” au mai aparut: Poezii (2005) si Carti scrise in doi (impreuna cu Adolfo Bioy Casares, 2005).

    Primele doua volume ale seriei de autor dedicate lui Borges se intituleaza Moartea si busola. Proza completa 1 (2005) si Cartea de nisip. Proza completa 2 (2005).

  • 3. Amelie Nothomb
    Uimire si cutremur
    Traducere din limba franceza de Dragos Bobu
    Prefata de Alexandru Calinescu
    Colectie: Biblioteca Polirom. Seria de autor „Amelie Nothomb”

    Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze.
    Roman autobiografic in care autoarea povesteste un an (1990) din viata ei ca angajat al mega-companiei japoneze Yumimoto. Amelie-san, personajul central, are de infruntat – si o face cu cel mai rafinat umor – conflictul dintre morala si practicile de lucru japoneze. Nevoita sa serveasca ceaiul unei delegatii de la o alta companie, aceasta se descurca in buna traditie japoneza.

    Rezultatul? Delegatii gasesc suspecta o femeie din Europa care se comporta ca o japoneza si, in plus, mai si intelege japoneza. Reactia firmei? Amelie-san este avertizata ca nu trebuie sa inteleaga japoneza, ca a fost special angajata pentru ca sa nu inteleaga japoneza.

    „Gafele” sale deriva intotdeauna dintr-un conflict cultural intre obiceiurile occidentale si orientale, conflict care constituie si tema centrala a cartii.
    „Romanul este un mic regal de luciditate si umor. Reteta acestei talentate romanciere consta in arta de a produce un text perfect echilibrat, laconic, un fel de caricatura eleganta.” (Le Monde)

    Amelie Nothomb este autoarea bestsellerurilor: Igiena asasinului (Polirom, 2002), Uimire si cutremur (Polirom, 2002), Metafizica tuburilor (Polirom, 2004), Mercur (Polirom, 2004), Antichrista (Polirom, 2004), Dictionar Robert de nume proprii (Polirom, 2005), Sabotaj din iubire (Polirom, 2005), Biografia foamei (Polirom, 2006) si Cosmetica dusmanului (Polirom, 2006).

    Fiica unui ambasador belgian si nepoata omului politic Charles-Ferdinand Nothomb, descendenta unei ilustre familii bruxelleze care a adus provincia Luxemburg regatului Belgiei, Amelie Nothomb isi petrece copilaria si adolescenta calatorind: Japonia, China, S.U.A., Bangladesh, Birmania, Laos. In 1984, isi incepe la Universite Libre de Bruxelles studiile de filologie.

    Adolescenta anorexica, Amelie marturiseste ca abia la treizeci si patru de ani a reusit sa se accepte „fizic”, vindecindu-se printr-o bulimie… a cititului si a scrisului. Igiena asasinului (1992), prima ei carte, s-a vindut in sute de mii de exemplare, iar Uimire si cutremur s-a vindut in aproape o jumatate de milion de exemplare.

    Tradusa peste tot in lume, invitata de mai multe ori la „Bouillon de culture”, celebra emisiune a lui Bernard Pivot, Amelie Nothomb beneficiaza de un portret compus din superlative: „fenomen literar si mediatic”, „talent stupefiant”, „succes fenomenal”.

  • 4. Shusaku Endo
    Samuraiul
    Traducere din limba japoneza si note de Diana-Elena Tihan
    Colectie: Biblioteca Polirom

    Considerat unul dintre cele mai reusite romane ale autorului, Samuraiul surprinde momentul persecutiei crestine in Japonia, povestind intimplarile prin care trec primii japonezi ce pasesc in Europa.

    Dintre emisarii trimisi de Japonia in 1613 pentru a duce tratative si a stringe relatiile cu puterile europene, prin intermediul viceregelui Mexicului si al Papei Paul al V-lea, fac parte un misionar franciscan stabilit in Japonia – un personaj ambitios, care spera sa obtina o serie de privilegii pentru a-si infiinta propriul ordin la intoarcerea in tara – si Rokuemon Hasekura, un

    simplu samurai. Calatoria, dificila, primejdioasa si foarte lunga, se dovedeste a fi un esec. Tragismul situatiei se rezolva spectaculos in finalul cartii: in fata deziluziei si a mortii, samuraiul Rokuemon afla sprijin si consolare doar din partea unui Dumnezeu crestin in care nici nu stie sigur daca crede.

    Shusaku Endo (1923-1996). Dupa ce si-a luat licenta in literatura franceza la Universitatea Keio, a studiat citiva ani la Londra, cu o bursa acordata de guvernul japonez. La intoarcerea in Japonia publica Omul alb (1955), distins cu Premiul Akutagawa.

    I-au urmat romanele: Marea si otrava (1957), Un idiot minunat (1959), Tacere (1966), ce ii are drept eroi pe martirii si apostatii din Japonia secolului al XVII-lea si este rasplatit cu elogiile criticii, Graham Greene declarindu-l pe Shusaku Endo unul dintre cei mai buni romancieri pe care i-a citit vreodata. In 1982, i se decerneaza Premiul Noma pentru Samuraiul.

    Shusaku Endo este, de asemenea, autorul mai multor volume de eseuri si de povestiri. Cartile sale, traduse in numeroase limbi, i-au adus recunoasterea internationala si au fost distinse cu cele mai importante premii literare japoneze: Premiul Akutagawa, Premiul Cultural Mainichi, Premiul Shincho, Premiul Tanizaki. La Editura Polirom a fost tradus romanul Un idiot minunat (2004).

  • 5. Sophie Kinsella
    La cumparaturi in rochie de mireasa
    Traducere din limba engleza de Vali Florescu
    Colectie: Chic

    „Un nou bestseller din seria irezistibilei shopaholice Becky Bloomwood!” (Booklist)
    Fie ca recunoaste, fie ca nu, orice fata a visat, cel putin o data, la nunta ca-n povesti in care ea este printesa absoluta, cea mai frumoasa si mai norocoasa persoana de pe pamint. Becky Bloomwood, eroina romanului La cumparaturi in rochie de mireasa, nu face nici ea exceptie de la regula.

    Si, ca orice femeie care se respecta, isi convinge cu subtilitate partenerul ca este momentul sa o ceara in casatorie. Luke ii depaseste asteptarile, gasind o metoda inedita si emotionanta de a-i pune intrebarea cu raspuns deja sugerat.

    Din acest moment, incepe un adevarat carusel al pregatirilor pentru marele eveniment, complicat de faptul ca eroina pur si simplu nu stie ce sa aleaga: o nunta in stil traditional, dupa dorinta mamei sale, in Oxshott, oraselul tipic englezesc in care s-a nascut, sau o nunta fastuoasa, la cea mai rivnita locatie din New York, Hotelul Plaza, organizata de Elinor, simandicoasa mama a lui Luke. Evident, nici una din parti nu este la curent cu cealalta nunta.
    Ce va face Becky? Ambele nunti sint demarate simultan, ca doua trenuri care au pornit din statie si se apropie cu viteza de destinatie. Care va fi de aceasta data miracolul salvator?

    Sophie Kinsella a studiat stiintele politice, filosofia si economia la Oxford. A lucrat ca ziarista specializata in probleme financiare. Romanele care o au drept personaj principal pe Rebecca Bloomwood, o shopaholica inraita, au cunoscut un succes imens si au fost traduse in peste treizeci de limbi.

    Sophie Kinsella locuieste la Londra, are doi fii, iubeste la nebunie cumparaturile, dar e ceva mai cumpatata decit eroina sa.
    La Editura Polirom au fost publicate pina acum Ma dau in vint dupa cumparaturi (2004), Goana dupa cumparaturi la New York (2005), La cumparaturi cu sora mea (2006), Poti sa tii un secret? (2006) si urmeaza sa apara Supermenajera.

  • 6. Valeriu Mardare
    Ghid de conversatie roman-grec
    Colectie: Limbi straine

    Ghidul constituie un instrument deosebit de util; dialogurile vizeaza diferite situatii de comunicare si contin notiuni gramaticale de baza, ce va vor permite sa va descurcati in orice imprejurare si sa faceti fata celor mai neprevazute situatii.

    Din cuprins: Formule uzuale • Vremea • La cumparaturi • La restaurant • Manifestari culturale • Sport

    Valeriu Mardare este profesor la Liceul „Al.I. Cuza” din Iasi, cunoscut ca traducator si publicist, interesat in mod constant de problemele de lingvistica si de literatura neogreaca. A publicat la Editura Polirom: Ghid de conversatie roman-grec (2000), Dictionar roman-neogrec (in doua editii, 2002 si 2003) si Limba neogreaca. Curs practic (2002).

  • 7. Richard Webster
    Numerologie magica pentru dragoste, noroc si protectie
    Traducere de Miruna Andriescu
    Colectie: Hexagon. La limita cunoasterii

    Usor de inteles si de utilizat, numerologia descrie trasaturile de caracter ale unei persoane si face predictii in ceea ce o priveste in baza numerelor calculate din numele complet si data de nastere ale acesteia. Patratele magice ajuta la identificarea aspectelor vietii ce necesita o atentie sporita, putind fi folosite si ca talismane pentru protectie, sanatate si energie.

    Numerologia magica va initiaza intr-o arta divinatorie veche de peste 4.000 de ani, cu ajutorul careia puteti sa va descoperiti adevaratul destin, sa stabiliti compatibilitatea unui cuplu, sa tineti la distanta lucrurile malefice si sa va impliniti dorintele. Urmind pas cu pas indicatiile, va veti crea propriile talismane magice pentru dragoste, noroc si protectie.

    Din cuprins:
    Uimitorul patrat al lui Wu • Yantra personala • Semnificatiile casutelor si numerelor • Numarul destinului • Interpretarea yantrei • O privire spre viitor • Dragostea si compatibilitatea • Banii • Yantrele in India • Talismane

    Richard Webster s-a nascut in 1946 in Noua Zeelanda. Calatoreste mult in fiecare an, tinind conferinte si seminarii de parapsihologie in toata lumea. A scris numeroase carti, mai ales pe aceasta tema, si articole in diverse reviste de specialitate.
    La Editura Polirom au mai aparut: Initiere in feng shui. Succes in viata prin designul locuintei (2004) si Initiere in radiestezie. Pendulul magic. Puterea de a-ti atinge scopurile (2005).

  • ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro