Sari direct la conținut

Reacția Emiliei Șercan după ce UBB a confirmat că Lucian Bode a plagiat o cincime din lucrarea de doctorat

HotNews.ro
Emilia Sercan in studioul HotNews.ro, Foto: Adi Iacob / HotNews
Emilia Sercan in studioul HotNews.ro, Foto: Adi Iacob / HotNews

​Jurnalista Emilia Șercan, care a analizat pentru PressOne conținutul lucrării de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode, consideră că Universitatea Babeș-Bolyai a făcut-o în „cheie politică mai mult decât etică”, apreciind că decizia de a cere corectarea lucrării plasează Comisia de Etică de partea plagiatorilor.

  • „Dr. Bode e plagiator în mod oficial. Comisia de Etică a UBB confirmă dezvăluirea mea despre teza lui dr. Lucian Bode: teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiată și cere editurii care a publicat cartea lui dr. Bode – CA Publishing, care i-a aparținut conducătorului științific al lui Bode, Adrian Ivan, rectorul SRI – retragerea acesteia.
  • Totuși, și de această dată, când în teză s-a constatat că există aproape o cincime plagiat, UBB cere corectarea plagiatului.
  • Această măsură arată că UBB s-a plasat, încă o dată, de partea plagiatorilor și nu a integrității academice. A preferat să îl apere pe Bode în loc de a apăra propria imagine și propriile standarde.
  • S-a raportat la „cazul Bode” în cheie politică mai mult decât etică”, a scris Emilia Șercan într-un mesaj pe Facebook.

​Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, și a ajuns la concluzia că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, iar „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.

CITEȘTE AICI INTEGRAL HOTĂRÂREA COMISIEI DE ETICĂ A UNIVERSITĂȚII BABEȘ BOLYAI

Ce a constatat Comisia de Etică:

Comisia a analizat aspectele semnalate public și a ajuns la concluzia că există două tipuri de abateri de la normele de citare în teza analizată:

  • Plagiat conform definiției din Legea 206/2004 – preluare de paragrafe de text (tradus din engleză sau direct din limba română) fără citare (prin note de subsol sau în text) sau plagiat prin preluare verbatim (cuvânt cu cuvânt) din limba română, fără parafrazare, a unor paragrafe întregi, ceea ce ar presupune încadrarea textului între ghilimele, chiar dacă este citată sursa. Exemple în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
  • Citare defectuoasă sau incorectă, în cazul traducerilor din engleză a unor bucăți semnificative de text. Deși sursa este indicată în nota de subsol, nu este clar delimitat textul preluat prin parafrazare minimă (rezultată din traducere) și contribuția proprie a doctorandului. De asemenea, există texte pe care autorul tezei le atribuie prin note de subsol surselor originale, însă fără precizarea că a consultat o sursa indirectă (prin folosirea cuvântului apud). În fine, există texte care sunt citate cu referire la un întreg articol, și nu la pagina exactă de unde s-a preluat textul. Conform Codului etic al Universității Babeș-Bolyai și al practicilor academice internaționale, confirmate de experții cooptați, aceste abateri sunt considerate grave erori de citare,
  • Încadrate uneori sub umbrela extinsă a noțiunii de “plagiat”, și care viciază substanțial corectitudinea lucrării de doctorat. Ele sunt repetate consistent pe parcursul lucrării, sugerând intenția de mascare a absenței contribuției originale. Lipsa delimitării textului citat față de contribuția originală prin corp de text sau prin precizarea „traducerea autorului” are ca rezultat pagini întregi care constau în simple compilări de citate. Tabelele și figurile reclamate sunt fie plagiate, fie citate incomplet. Există și situații de citare corectă, cu parafrazare suficientă, în cazul cărora acuzația de plagiat nu se confirmă. Aceste exemple indică faptul că autorul avea cunoștință de practicile corecte de citare.

În considerarea concluziilor de mai sus, Comisia reia concluziile din Hotărârea 7/2022 în sensul că:

  • Se confirmă și alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamate anterior și analizate de Comisie – plagiat și citare defectuoasă sau incorectă.
  • Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată.
  • Conform Hotărârii 7/2022, sancțiunile prevăzute de legea 206/2004 nu pot fi aplicate domnului Lucian Bode, nefiind membru al comunității academice sau de cercetare. După cum a constatat și Ministerul Educației, retragerea titlului de către CNATDCU/minister este imposibilă conform Deciziei nr. 364 din 8 iunie 2022 a Curții Constituționale, decizie care a făcut imposibilă sancționarea administrativă (sau judiciară) prin retragerea titlului de doctor. Universitatea Babeș-Bolyai va sesiza totuși CNATDCU cu concluziile prezentei analize.
  • Comisia reia solicitarea adresată domnului Bode în Hotărârea 7/2022 de a alinia teza cu standardele de etică academică și de a o pune la dispoziție Școlii doctorale și Comisiei de etică.
  • De asemenea, Comisia adresează domnului Bode și Editurii CA Publishing solicitarea de a retrage cartea „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei la editura CA Publishing în 2021, ISBN 978-606-8330-83-9, iar o eventuală republicare să fie realizată doar după corectarea tuturor abaterilor constatate.
  • Dacă această retragere nu este comunicată Universității Babeș-Bolyai într-un termen de 15 zile calculate de la comunicarea prezentei hotărâri, Comisia va sesiza Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării pentru analiza cărții mai sus menționate. Menționăm că, spre deosebire de comisiile de etică, CNECSDTI nu este limitat la sancționarea membrilor comunității academice și de cercetare având și posibilitatea de a decide sancțiuni referitoare la cartea publicată pe baza tezei.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro