Sari direct la conținut

A murit medicul Dumitru Matei, unul dintre cei mai cunoscuți pediatri din România

HotNews.ro
Dumitru Matei, Foto: UMF Carol Davila
Dumitru Matei, Foto: UMF Carol Davila

​Profesorul Dumitru Matei, președintele Societății Academice de Medicină de Familie, șeful Disciplinei de Medicină de Familie, Șeful Clinicii de Pediatrie III a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București și motorul școlii moderne de Medicină de Familie din România, a murit la vârsta de 66 de ani.

Anunțul decesului a fost făcut de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

„Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București a pierdut ieri unul dintre cei mai prețioși reprezentați ai comunității sale academice.

Profesorul Dumitru Matei, președintele Societății Academice de Medicină de Familie, șeful Disciplinei de Medicină de Familie, Șeful Clinicii de Pediatrie III a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București, a fost motorul școlii moderne de Medicină de Familie.

Personalitate marcantă a Pediatriei și Medicinei de Familie, Profesorul Dumitru Matei, a fost un om sufletist, profesionist, a avut viziune, a creat generații de medici de familie.

Cadrele didactice, studenții și medicii rezidenți ai Universității noastre aduc, cu respect profund și dragoste, un ultim omagiu Profesorului Dumitru Matei și sunt alături de familia îndurerată.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro