Terorism si lectii de propaganda islamica (de Alexandru Lazescu)

Serviciile secrete britanice, MI5, considera ca pina la 400 de mii dintre cetatenii britanici de descendenta musulmana privesc cu simpatie actiunile violente intreprinse in lume in numele „jihadului” iar 1200 fac parte din retele teroriste.

Un recent sondaj de opinie releva chiar ca mai mult de 100 de mii dintre acestia cred ca exista justificari pentru aracurile sinucigase teroriste indreptate asupra populatiei civile din Marea Britanie iar pentru o treime dintre ei, adica pentru mai mult de jumatate de milion, Sharia, legea islamica, prevaleaza in fata legislatiei statului.

Atentatul dejucat zilele trecute la Londra readuce in minte astfel de cifre relevante pentru natura amenintarilor cu care ne confruntam in prezent.

Si asta desi in ciuda evidentelor exista opinii larg raspindite in Occident care pun intre paranteze sintagma „amenintarea radicalismului islamic” plecind de la premiza ca totul nu este nimic altceva decit o diversiune a guvernelor vestice si a conspitatiei sioniste internationale menita sa distraga atentia de la conflictele din Irak, Afganistan siLiban sau de la problema

palestineana, si sa justifice cererile de limitare a unor libertati cetatenesti in numele luptei anti-teroriste.

Aceasta cultura a negarii pleaca de la convingerea ca amenintarile sint falsificate iar atunci cind totusi bombele explodeaza si oamenii mor, asa cum s-a intimplat in ultimii ani la New York, Madrid sau Londra, accentul se muta pe ideea ca principalii vinovati sint tot cei incriminati mai sus pentru ca ignora „cauzele” care au dus la astfel de manifestari violente.

Klalid Sofi, un avocat care face parte din Consiliul Musulmanilor din Marea Britanie s-a si grabit de altfel sa declare la BBC ca seria de arestari intreprinse de Scotland Yard in legatura cu ultimul atentat dejucat la Londra a „socat” comunitatea islamica care le priveste cu suspiciune.

~ntre timp, un numar de lideri musulmani a trimis premierului Tony Blair o scrisoare deschisa in care ii atrage atentia ca astfel de atentate sint provocate in principal de politica externa adoptata de cabinetul sau in Irak si in Orientul Mijlociu in general.

De aici ar trebui sa intelegem ca daca americanii, britanicii si Occidentul in ansamblu nu ar favoriza Israelul in disputele cu arabii si daca nu ar fi existat interventia din Irak, de exemplu, atunci nu am avea parte de astfel de atentate.

Dincolo de logica perversa care pleaca de la premiza ca politica externa a unei tari ar trebui sa fie decisa in baza unei negocieri cu teroristii argumentatia cu pricina e falsa, inversind cu mare lejeritate cauzale si efectel

Se pot da destule exemple toate relevante pentru actualul context.

Strategia atacului terorist de proportii dejucat zilele trecute a fost de fapt pusa la punct cu 12 ani in urma atunci cind pakistanezul Ramzi Yousef si Khalid Sheickh Mohammed, creierul atacului terorist Al Qaeda din 11 septembrie 2001, planuiau sa arunce in aer intr-un interval de 48 de ore 12 avioane comerciale deasupra Oceanului Pacific.

Asta se intimpla intr-o vreme in care sintagma „razboi impotriva terorismului” nu exista, intr-o perioada de intense eforturi diplomatice intreprinse de administratia Clinton pentru a rezolva problema palestiniana.

Atacurile teroriste Al Qaeda au continuat de altfel si mai tirziu desi intre timp puterile occidentale, acuzate constant de islamofobie, intervenisera in Kosovo in favoarea populatiei musulmane.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca procesul de pace din Orientul Apropiat a fost torpilat in buna masura chiar de fostul lider palestinian Yasser Arafat care in timp ce primea de la europeni si americani sume importante in calitate de asistenta financiara, bani sifonati adesea de retelele clientelare din jurul sau, incuraja in culise continuarea atentalor teroriste impotriva Israelului.

Acum lucrurile stau si mai prost. Formatiunea Hamas care controleaza noul guvern palestinian nici macar nu se incurca cu un astfel de dublu limbaj ci promoveaza pe fata atacurile teroriste impotriva Tel Avivului caruia refuza de altfel sa-i recunoasca dreptul la existenta.

Toate aceste detalii se pierd insa usor in suvoiul propagandistic orchestrat cu mare abilitate de cercurile musulmane militante. Si nu e vorba de miscari izolate.

O multime de site-uri pe Internet, ziarele si mai ales emisiunile transmise de posturi de televiziune precum Al Jazeera dau impresia ca lumea musulmana e sub asediu si ca atentate teroriste de proportii precum cele de la New York sau Londra sint de fapt opera CIA sau a serviciilor secrete israeliene.

Chiar si atunci cind participa la emisiuni gazduite de posturile de televiziune occidentale precum BBC sau CNN jurnalistii arabi se comporta de cele mai multe ori mai degraba ca niste propagandisti decit ca niste comentatori care incearca sa analizeze evolutii politice oricum extrem de complexe.

Concluziile nu pot fi deloc incurajatoare. ~n ciuda limbajului de lemn care vorbeste inertial nu doar la nivel oficial, ceea ce pina la un punct este de inteles, ci si in mass media, de actiuni izolate ale extremistilor islamici realitatea din jur e cu totul alta.

De partea cealalta se afla sute de milioane de oameni in spatiul musulman carora li se spune zilnic in moschei, pe Internet si la televiziuni ca Occidentul e intruchiparea raului absolut si, ce e mai grav, falange consistente de sprijinitori chiar in interior.

Asta nu inseamna bineinteles ca toti se vor angrena in actiuni violente insa acest sprijin de masa furnizeaza suportul emotional pentru amplificarea miscarilor teroriste si le legitimeaza. Lumea occidentala, din care si Romania face parte, se confrunta cu o amenintari de proportii mult mai substantiale decit multi vor sa recunoasca.

Viitoare atacuri teroriste pe scara larga sint probabil planuite chiar in acest moment. Oricum chiar si atunci cind sint dejucate ele dau peste cap viata normala, fac un cosmar din calatoriile cu avionul si afecteaza masiv companiile aerine.

Pretexte se vor gasi intotdeauna cu usurinta: Israelul si chestiunea palestiniana, Irakul, Afganistanul, Libanul si, la nevoie, chiar cruciadele de la inceputului mileniului trecut.

Alexandru Lazescu

Alexandru.Lazescu@ZiaruldeIasi.ro