Auto-lustrarea (de Ruxandra Cesereanu)

Care ar putea fi termenul potrivit pentru situatia in care o persoana publica ori un intelectual de prestigiu care a colaborat cu Securitatea (nuantele sint necesare aici: din zel si fanatism, din frica si lasitate ori fiindca a fost santajat) se auto-deconspira inainte ca dosarul sau sa fie livrat opiniei publice de catre CNSAS?

Grupul pentru Dialog Social a publicat de curind in revista „22“ un „Apel la responsabilitate si discernamint“.

Pe linga chestiunea logica si de bun-simt pusa de acest Apel, in care se insista asupra primei etape necesare in dosariada, aceea a deconspirarii inainte de toate a fostilor ofiteri de Securitate, GDS solicita CNSAS si Parlamentul Romaniei in chestiuni adiacente: CNSAS, pentru a afla daca exista si alti membri GDS (in afara celor deconspirati deja) care au colaborat cu Securitatea; Parlamentul,

pentru a vota o eficienta si echitabila (sint termenii Apelului) lege a lustratiei.

Exista insa, desi vag intuibila in acest Apel, si altceva: o sugestie ca, daca mai exista eventuali membri GDS colaboratori ai fostului aparat de represiune din Romania comunista, acestia sa opteze pentru calea demisiei si sa se retraga din GDS, astfel incit GDS sa nu fie pus in situatia de a-i demite ori chiar dezonora.

Am inceput acest text cu Apelul GDS nu pentru a face vreun studiu de caz despre membrii care au fost deconspirati din rindurile sale, ci pentru a discuta sugestia vag intuibila din Apel, aplicata insa la scara nationala.

Care ar putea fi termenul potrivit pentru situatia in care o persoana publica ori un intelectual de prestigiu care a colaborat cu Securitatea (nuantele sint necesare aici: din zel si fanatism, din frica si lasitate ori fiindca a fost santajat) se auto-deconspira inainte ca dosarul sau sa fie livrat opiniei publice de catre CNSAS? Probabil ca acest termen este acela de auto-lustrare (lustratia fiind termenul general pentru intregul fenomen de curatare si igienizare etica).

Or, chestiunea dilematica este urmatoarea: in ce masura auto-lustrarea este, poate fi o solutie reala in Romania? Vom avea, oare, parte de un confesional abundent si aluvionar, de o hemoragie de marturisiri ale unor persoane publice care vor admite ca au colaborat cu Securitatea? Este auto-lustrarea o utopie? Va tine dosariada doar citeva luni, cit un foc prelungit de artificii, pregatitor al

unor noi si strategice alegeri politice sau este vorba despre un proces amplu, cu bataie si miza lunga?

Sa ne imaginam (si ma refer in primul rind la grupuri intelectuale de prestigiu) cum ar fi sa se petreaca auto-lustrari nu doar in, sa zicem, cadrul GDS (daca mai este cazul), dar si in cadrul Uniunii Scriitorilor, Uniunii Artistilor Plastici, Uniunii Compozitorilor si al altor institutii publice cu impact la public, chiar daca de alta coloratura si cu alta functionalitate – acolo unde membrii

acestor institutii au virsta matura cit sa se si gaseasca intre ei fosti colaboratori ai Securitatii. Ar fi posibil asa ceva? Mai degraba nu.

Pentru a practica auto-lustrarea, un fost colaborator al Securitatii are nevoie de mult curaj si chiar de impecabilitate si impetuozitate morale; curajul necesar de a se auto-lustra ar fi chiar mai mare, poate, decit acela de a fi refuzat colaborarea cu fostul aparat de represiune din comunism.

Caci atunci, odinioara, informatorul isi purta rusinea si culpa de unul singur, dar acum el se lasa, practic, la indemina oprobriului public daca accepta auto-lustrarea si daca se spovedeste in plen. Cum ar fi ca posibilii parlamentari fosti colaboratori ai Securitatii (in varii chipuri si cu diferite nuante) sa se auto-lustreze? Desarta iluzie, asa cum spuneam deja: ne aflam in pura utopie.

Ce mai este apoi de observat: neincrederea, suspiciunea (pe jumatate justificata) ale organizatiilor civice care vor sa se asigure de integritatea morala a unor institutii si comisii axate tocmai pe radiografia concreta a comunismului romanesc si a represiunii din timpul respectivului regim.

Asa se explica solicitarea pe care Organizatia Civic Media a facut-o catre CNSAS de a cerceta dosarele membrilor Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste (condusa de Vladimir Tismaneanu), ale membrilor Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului (condus de Marius Oprea) ori chiar ale fostilor si actualilor membri ai Colegiului CNSAS.

Caci daca ar exista posibilitatea ca lupul sa pazeasca oile, fireste ca el le va si minca mult mai usor decit daca le-ar fi pindit din afara tarcului. Din nou insa, cu obstinatie parca, ofiterii de Securitate care ar trebui intii si intii deconspirati au fost uitati de Organizatia Civic Media. Oare de ce?