Sari direct la conținut

Suma uriașă pe care Ucraina a primit-o ca ajutor în 2022. Cine a dat cei mai mulți bani

HotNews.ro
Tanc rusesc distrus, expus la Kiev, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Tanc rusesc distrus, expus la Kiev, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ucraina a primit echivalentul a peste 32 de miliarde de dolari ca ajutor şi împrumuturi din străinătate pe parcursul anului trecut, după invazia rusă de la finele lui februarie, transmite agenția germană de presă dpa. SUA au contribuit cu mai mult de o treime din sumă.

Circa 40% din această sumă a venit din SUA, a precizat Banca centrală ucraineană vineri seara. Puţin sub 25% a provenit din UE, iar circa 8% de la Fondul Monetar Internaţional.

Germania a contribuit singură cu 1,6 miliarde de dolari, conform comunicatului.

Ajutorul total echivalează cu aproximativ 16% din producţia economică a Ucrainei dinainte de război.

Totuşi, produsul intern brut ucrainean a scăzut cu peste 30% în 2022 din cauza războiului, potrivit estimărilor Ministerului Economiei de la Kiev.

Rusia a ocupat circa 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată în 2014. Ucraina este în mare parte dependentă de ajutor străin, atât financiar cât şi militar, menţionează dpa. (Sursă Agerpres)

Urmărește ultimele evoluții din a 318-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro