Strainatatea de la noi de-acasa (de Ovidiu Nahoi)

Ovidiu Nahoi: “Pentru prima data romanii se vor afla in contact direct, la ei acasa, cu alte natiuni, mentalitati si modele culturale”.

Sa muncesti zece ore pe zi intr-o intreprindere metalurgica privata, pentru echivalentul a o suta de euro. Sa fii obligat sa locuiesti de luni pana sambata dupa-amiaza in caminul intreprinderii, ca intr-un fel de cantonament, cu ora fixa pentru stingere si desteptare. Sa-ti incepi ziua de lucru in curtea interioara a intreprinderii, la careul de dimineata.

Sa iei masa la cantina fabricii, impartita in doua, ca avioanele: conducerea la „business class”, palmasii, la „economic”. Si toate astea sa fie totusi particelele unui vis.

Acum cateva luni, postul francez de televiziune M6 transmitea un reportaj despre „paradisul capitalist chinez”. Ei bine, lucrul in acest sistem pe jumatate militarizat era tot ce-si putea dori muncitorul din una dintre marile aglomerari urbane ale Chinei – atat de multe incat pana si chinezii le-au uitat numarul.

Iar eroul reportajului facea parte dintre cei norocosi. Trecuse de o selectie extrem de dura, in timp ce alte mii isi cautau inca fericirea pe la portile fabricii. Alternativa era lucrul in intreprinderea invecinata, de stat, cu un salariu pe jumatate.

Imaginati-va ce ar insemna pentru acesti muncitori chinezi lucrul intr-o fabrica din Romania, pentru doua-trei sute de euro. Sau cum ar suna pentru un moldovean, un ucrainean, un armean sau un georgian oferta de a munci pe unul dintre santierele viitoarelor autostrazi, in schimbul a trei-patru sute de euro.

Banda de montaj, santierele, hotelurile sau restaurantele din Romania vor deveni tot mai atractive pentru muncitorii din regiunile invecinate sau chiar pentru cei din Orientul Indepartat.

Romanul va fi atras multa vreme de aici inainte de salariile cu trei zerouri in coada din Vest si va lasa acasa un vid in zonele cu o calificare medie sau joasa. In timp ce, in tara, locurile de munca atractive pentru romani vor ramane cele foarte inalt calificate sau functiile de coordonare si decizie.

In curand, o firma cu romani in birourile de conducere si de proiectare si cu imigranti pe linia de fabricatie nu va mai surprinde pe nimeni.

Iar fenomenul nu va putea fi oprit. O data, pentru ca economia romaneasca in expansiune are nevoie de o infuzie de forta de munca. A doua oara, pentru ca nimeni nu a inventat zidul antiimigratie, desi americanii se incapataneaza sa-l ridice la granita cu Mexicul.

Dar fenomenul imigrationist nu va avea numai consecinte economice, ci si de ordin cultural. Pentru prima data, romanii se vor afla in contact direct, la ei acasa, cu alte natiuni, mentalitati si modele culturale.

Iar succesul economic va depinde si de felul in care vom sti sa ne raportam la nou-veniti. Este aici un echilibru fin si greu de obtinut. Pe un taler al balantei se afla stiinta de a intelege caracterul diferit al celui venit dintr-o alta lume si de a-l accepta, totusi, in comunitate. Iar pe celalalt, inteligenta de a-i face pe nou-veniti sa ne respecte valorile si modul de viata.

Probabil ca va trebui sa ne revizuim intregul imaginar despre noi insine si vom fi obligati sa refacem un intreg sistem de educatie pentru a putea asimila socul. Pur si simplu, natiunea noastra s-a trezit in fata unei provocari uriase. Nu a fost pregatita pentru ea si nici prea mult timp nu mai are!