Modificari ale reglementarilor privind asigurarea de raspundere civila auto
Recenta intalnire dintre reprezentantii Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR) si societatile de asigurari a avut ca tema imbunatatirea reglementarilor in domeniul asigurarilor de raspundere civila auto (RCA), anunta CSA, citata de Rompres si www.SMARTbank.ro.
Astfel, s-a stabilit modificarea formatului politei RCA valabila de la 1 ianuarie 2007 in vederea adaptarii pentru emiterea acesteia si in sistem informatizat. Acestea vor avea o vignieta detasabila ce va fi aplicata pe parbrizul autovehiculului intr-un suport de plastic.
Introducerea unui sistem de verificare a datelor necesare emiterii politei RCA inainte de transmiterea acestora in baza de date CEDAM, in scopul reducerii erorilor din sistem si al timpilor de implementare.
A
vand in vedere ca si in cursul anului 2007, pana la semnarea Acordului Multilateral de Garantare (MGA) de catre BAAR si ratificarea acestuia de catre toate statele Comunitatii Europene (precum si Islanda, Norvegia, Lichtenstein si Elvetia) este necesara existenta politei Carte Verde asupra posesorilor de autovehicule care vor calatori pe teritoriul acestor state, va fi necesar ca societatile de
asigurari sa elibereze asiguratilor, in momentul cumpararii politei RCA, si o polita gratuita Carte Verde, din oficiu sau la solicitarea asiguratilor.
Aceste masuri vor fi supuse analizei si aprobarii Consiliului CSA in vederea completarii normelor de reglementare in acest domeniu, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007.