Pana cand? (de Andreea Pora)
Dupa scena biletului si acuzele reciproce de sustinere a oligarhiilor, totul pare a fi terminat intre presedinte si premier. Ce mai poate urma? Chiar si asa-zisa relatie institutionala pare definitiv compromisa. Cei doi nu se pot suporta, se detesta, iar Traian Basescu vrea cu orice pret sa vada in fotoliul de la Cotroceni alt personaj.
Scandalul biletului este in mod evident un scenariu in aceasta perspectiva. Este prima iesire in care Basescu arata in mod oficial si clar ca nu-l mai vrea pe Tariceanu si explica si motivele: este mincinos si sustine oligarhia liberala.
Faptul ca a facut afirmatii atat de grave de la Palatul Cotroceni, intr-o conferinta de presa, si nu in vreun interviu de pe aiurea, arata importanta evenimentului si determinarea presedintelui. Pe de alta parte, este si prima oara cand premierul incearca sa-i raspunda cu aceeasi moneda. Folosind termeni aproape la fel de duri, Tariceanu a intors acuzele.
Tentativa a fost insa destul de nereusita, iar oligarhia a parut cautata cu lumanarea. Basescu nu a reusit sa convinga de ce a tinut ascuns biletul pret de un an si jumatate, iar Tariceanu neadmitand din start existenta acestuia.
In ultima instanta, aceste detalii aproape nu mai au importanta. Marea intrebare este ce va urma, pentru ca lucrurile nu mai pot continua in acest fel si nici nu trebuie. Probabil ca si partidele au inteles acest lucru, dovada ca PSD si-a radicalizat tonul vizavi de PNL si asta cu ceva timp inainte de episodul biletului.
Amenintarea cu motiunea de cenzura, faptul ca ieri a insistat pe demisia premierului denota o intentie de a schimba Guvernul. La randul sau, PD cere demisia lui Tariceanu, cat despre PLD, intentiile acestuia sunt de mult transparente.
Se contureaza astfel un scenariu care a circulat intens in ultima perioada: se va gasi un motiv grav, se va astepta momentul potrivit si PSD va introduce o motiune de cenzura care va beneficia de sustinerea PD, PLD si PRM. Conditia este sa nu se ajunga la anticipate, intelegere pe care exista toate semnalele ca deja s-a batut palma.
Care vor fi insa consecintele daca premierul va ramane insurubat in scaunul de la Victoria? Cred ca actuala putere va pierde alegerile, anticipate sau nu. Scandalurile se vor tine lant, PNL se va radicaliza cu fiecare zi ce trece, PD nu va intarzia cu replica, Basescu il va taxa permanent pe Tariceanu, scena biletelului are toate sansele sa se repete, iar electoratul va ajunge la greata.
Mai ales ca exista precedentul CDR, pe care putini l-au uitat. In final vor fi penalizati atat PD, cat si PNL, iar Basescu va incepe sa se erodeze daca va continua cu circuri mediatice de genul biletelului. Pentru Tariceanu acest aspect este mai putin important, deoarece pare ca judeca din perspectiva pamantului parjolit. Cariera sa politica se termina in 2008. Penalizata va fi Alianta.
Circul biletului s-a terminat prost pentru ambii protagonisti, desi mai sifonat a iesit premierul. Faptul ca de data aceasta s-a adus „dovada” clara a interventiei si a tentativei de a face presiuni asupra justitiei a atarnat greu in balanta. Aici presedintele a avut dreptate, asa gandeste si functioneaza premierul: prin minciuni si grupuri de interese.
La randul lui, Basescu a parut ca un personaj macinat de ura si ranchiuna, care nu se da in laturi de la santaj. Dincolo de toate, este evident ca declaratia de razboi a fost semnata cu sange, care nu va apuca sa se usuce.