Dupa ravas, potopul? (de Ioana Lupea)

Ioana Lupea: „Daca intamplarea va ramane fara consecinte politice sau legale, increderea cetateanului in statul de drept va fi spulberata”.

Asteptarile celui care nu s-a indoit de existenta biletelului au fost rasplatite. Biletelul exista, nu este o abstractiune fondatoare a vreunui cult religios pastorit de Elena Udrea. Basescu l-a aratat, justificandu-si tacerea de doi ani prin judecata ca „fapta” premierului pare mai grava acum decat atunci. El este obligat insa sa explice de ce. Sau poate ca a spus-o doar ca pe un preview la ce va urma?

Dovada materiala a pus capat polemicii intre credinciosi si necredinciosi care divizase opinia publica, intr-un moment in care ultimii prinsesera puteri si glas, in speranta ca acesta nu va fi gasit sau ca va dezamagi prin continut.

PNL si Calin Popescu-Tariceanu au nadajduit ca un calcul politic legat de persoana Elenei Udrea sau de efectele perverse pe care publicarea mesajului le-ar putea avea asupra sefului statului il va impiedica sa-l dea publicitatii.

De aici linistea superioara si raspunsurile cinice ale liberalilor la intrebarile legitime legate de existenta unei astfel de scrisori. Numai ca rezultatul calculului prezidential a fost altul decat cel sperat de liberali.

Indiferent de ce vor spune detractorii biletului, acesta contine o propozitie-cheie, ce permite, oricat ai fi de inventiv, un numar limitat de interpretari: „Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect”, adica despre problema „cercetarilor” in dosarul „Petromidia”, asa cum se precizeaza mai sus in documentul cu pricina.

Seful guvernului trebuie sa raspunda la cateva intrebari legate de continutul si momentul in care a transmis mesajul catre Palatul Cotroceni.

Daca era o informare in legatura cu abuzurile procurorilor impotriva lui Dinu Patriciu, de ce nu a transmis memoriul pe cale oficiala, ci privata? De ce a ales din sutele de mii de memorii primite la Palatul Victoria tocmai pe al amicului sau liberal, niciodata un alt caz, pentru a-i atrage atentia presedintelui si, mai tarziu, procurorului general Ilie Botos si ministrului justitiei Monica Macovei?

Si, mai ales, de ce era nevoie sa sesizeze presedintia asupra unui document care a fost depus pana la urma oficial la toate institutiile abilitate?

Dupa lectura si contextualizarea biletelului, talmacirea cea mai apropiata de adevar nu poate fi decat ca premierul i-a sugerat presedintelui sa intervina in justitie in favoarea unui om de afaceri, profitand de autoritatea institutiei prezidentiale.

Calin Popescu-Tariceanu sustine insa nevinovatia biletului si se apara cu un contraatac, vorbind despre oligarhia din jurul presedintelui. O miscare tactica de natura sa ascunda propria culpa in razboiul etern dintre Palate.

In acest moment, liberalilor si premierului le convine mai mult sa se vorbeasca despre existenta conflictului ireductibil dintre seful guvernului si cel al statului, decat despre continutul biletului, imoral daca nu ilegal, pozand in victime.

Misterul biletelului a fost spulberat, dar daca intamplarea va ramane fara niciun fel de consecinte politice sau legale, spulberata va fi si increderea cetateanului in statul de drept, in clasa politica, in actuala guvernare si in actualul presedinte.