Lectia de propaganda (de Alexandru Lazescu)

In martie 2000, la 10 ani de la mineriada care a plasat pentru o vreme Romania pe harta neagra a Europei, TVR si-a propus sa realizeze o serie de dezbateri pe marginea evenimentelor de atunci.

Prima emisiune i-a avut ca invitati pe Gabriel Liiceanu si Emil Hurezeanu care, in mod previzibil, au discutat despre implicarea si responsabilitatile puterii de la acea vreme in cele intimplate la doar citeva luni de la rasturnarea lui Nicolae Ceusescu.

A fost suficient ca PDSR sa ia foc si sa provoace o adevarata furtuna politica la Bucuresti, amenintind intre altele cu pichetarea televiziunii publice. IonIliescu a cerut un „drept la replica” dar nu oricum ci doar in conditiile sale. Mai precis, cu drept de decizie atit in privinta locului din care urma sa fie facuta transmisia cit si in stabilirea invitatilor din studiou.

Daca despre prima conditie se mai putea discuta a doua era imposibil de acceptat de catre orice institutie mass media, publica sau privata.

Asa s-a ajuns la un adevartat bilci in care Alexandru Mironov, care era angajat al TVR dar si membru in Consiliul de Administratie propus de PDSR, a fortat literalmente intrarea in emisie pentru a citi un protest vehement din partea partidului, al carui continut probabil il banuiti.

Peste ani lucrurile se repeta. Din nou Ion Iliescu este in centrul atentiei si tot TVR este tinta atacului. In particular Rodica Culcer, directorul Departamentului Stiri.

Numai ca de data aceasta fostul presedinte si-a gasit un aliat neasteptat in persoana premierului, care s-a aratat personal foarte ingrijorat de faptul ca presedintele de onoare al PSD nu ar fi beneficiat de cuvenitul „drept la replica” la acuzele la adresa sa lansate de Traian Basescu cu o zi inainte.

Si acum ca si in urma cu 7 ani rostul unei acestei reactii evident disproportionate este acelasi: intimidarea. Pentru ca TVR a ramas singurul canal de televiziune important care nu este controlat in intregime de adversarii presedintelui. In rest surpizele sint excluse cu desvirsire.

Au grija de aceasta si Dan Voiculescu, care detine „Antele” si „Jurnalul National” si Sorin Vantu care intr-un interviu publicat in „Bursa” a transmis explicit aversiunea sa fata de presedinte spre stiinta tuturor angajatilor din extinsul sau imperiu mediatic care include „piese grele” precum „Realitatea TV” si „The Money

Channel”, „Cotidianul”, „Academia Catavencu” si „Radio Guerilla”. Si sa nu-l uitam pe Dinu Patriciu care detine si el „Adevarul”.

Intimidarea si dezinformarea au fost dintotdeauna domeniile in care KGB-ul si serviciile secrete comuniste au excelat. Ele au continuat sa joace un rol esential in procesul de acaparare si de gestiune a puterii si dupa 1990 de catre fostele structuri ale regimului Ceausescu, proces in care rolul central l-a jucat fara indoiala Ion Iliescu.

Dar vor fi aceste vechi metode, incercate cu succes in trecut, la fel de eficiente si in prezent in campania de dicreditare si de intimidare declansata impotriva lui Traian Basescu ? Tripleta Ion Iliescu, Dan Voiculescu, CV Tudor alaturi de noii „tovarasi de drum”, preponderent din PNL, par sa creada ca da.

Ii aplauda si ii incurajeaza, mai degraba inconstient, o pleiada intreaga de „idioti utili”, termen prin care terminologia KGB ii desemna pe cei care din naivitate iau de bune „tezele” inventate in laboratoarele de dezinformare.

Atacul se desfasoara pe mai multe paliere iar mijloacele alese sint in mare din categoria celor incercate cu succes in trecut. Primul palier vizeaza fie anihilarea fie discreditarea tuturor posibile puncte de sprijin ale presedintelui, la nivelul institutional si in mass media.

Al doilea isi propune sa-i erodeze in general autoritatea in societate pentru a ca omul de pe strada sa aiba impresia ca seful statului nu mai poate face mare lucru iar functionarii din institutiile statului sa inteleaga ca altii sint acum stapinii.

Nu va mirati asadar daca in perioada urmatoare mass media va gazdui generos atacuri care tintesc in aceste directii in combinatie cu dezinformari abile, de genul zvonului privind boala de care ar suferi presedintele, circulat insidios pe cele mai diverse canale. Prima pe lista este evident Monica Macovei, pentru a carei demitere se fac de zor pregatiri in interiorul tandemului PNL – PC.

Urmeaza Laura Codruta Kovesi, procurorul general al Romaniei, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica si alti lideri proeminenti din PLD. A doua tinta majora sint jurnalistii si liderii de opinie care pur si simplu cred ca seful statului ar putea avea, incredibil !, dreptate in actuala disputa.

Atacurile la adresa Rodicai Culcer de la TVR nu o vizeaza doar pe ea ca persoana ci isi propun sa creeze o anumita stare de spirit in interiorul televiziunii publice. Intre timp lista a fost completata cu acei gazetari si comentatori politici relativ notorii vinovati, ni se spune, de obedienta fata de Cotroceni.

Evident, atunci cind Valentin Stan si Octavian Paler gasesc ceva sa-i reproseze lui Traian Basescu chiar si cind bea un pahar cu apa sau cind Gabi Vrinceanu – Firea sau Mihai Gadea, asistat de Ion Cristoiu, acest adevarat „guru” in materie de deontologie profesionala, ii intervieveaza curtenitor si aprobator pe adversarii sefului statului, in frunte cu premierul si cu Ion

Iliescu, avem de a face cu mostre remarcabile de jurnalism de calitate, echidistant.

Circula ideea ca la urma urmei presedintele si-a facut-o cu mina sa provocind scandalul „biletelului”. Dar asta inseamna sa confunzi cauza profunda cu exploatarea unei oportunitati. Sigur ca lui Traian Basescu i se pot reprosa citeva erori tactice importante care au usurat deturnarea atentiei de la problema de fond.

A gresit atunci cind a ales sa utilizeze din nou serviciile unui personaj cu credibilitate discutabila ca Elena Udrea, a gresit si atunci cind a supraestimat limitele solidaritatii Partidului Democrat. Trebuie insa spus ca se ajungea oricum in acest punct mai tirziu.

Impotriva sa s-au coalizat cel putin doua mari tabere nu neaparat compatibile dar unite temporar de aversiunea lor comuna fata de presedinte. Una coagulata in jurul lui Vadim Tudor si a lui Ion Iliescu care vor sa-l faca sa plateasca pentru Raportul Tismaneanu si pentru condamnarea formala a comunismului in Parlament.

A doua compusa din citeva mari structuri ale oligarhiei financiare care dupa ce reusisera sa cultive in timp solide retele de influenta transpartinice nu puteau sa asiste impasibile atunci cind mesajele si initiativele venite de la Palatul Cotroceni riscau prin semnalele pe care le dadeau institutiilor statului sa le afecteze grav interesele.

Asta nu inseamna deloc ca presedintele e un fel de Fat Frumos imaculat in lupta cu coruptia si cu olugrahii pentru binele public. Ci doar ca agenda sa, ambitia sa de a ramine in istorie drept cel care a destructurat vechi retele de influenta si a consolidat institutiile statului, sint evident mai aproape de agenda si de interesele tarii pe termen mediu si lung.

Efectele sint vizibile in spatiul public. Nu am mai asistat la o asemenea campanie extinsa de dezinformare si de discreditare, un adevarat linsaj mediatic, de la inceputul anului 1999. Atunci cel vizat era presedintele Emil Constantinesu iar pretextul a fost oferit de interventia NATO in Serbia.

Interesant de remarcat este ca si atunci ca si acum, cei vizati deranjau vizibil interese rusesti din zona, chestiune la care merita sa ne gindim chiar daca intram pe teritoriul speculatiilor. In 1999 operatiunea de desant mediatic a avut un deplin succes.

Ramine de vazut daca la opt ani distanta romanii au capatat anticorpii care sa-i faca mai putini sensibili la petardele de fum aruncate in arena publica de o sofisticata masinarie de propaganda.