„Morții vor trebui identificați prin testare ADN”: Ce spun soldații ruși care au supraviețuit atacului cu HIMARS de la Makiivka
Pe rețelele de socializare din Rusia au început să apară primele relatări cu privire la supraviețuitorii loviturii masive efectuate de forțele armate ucrainene asupra cazarmei din Makiivka în care ar fi murit numeroși militari ai Moscovei, notează cercetătorul independent Chris Owen pe Twitter.
Un element comun al relatărilor este că numărul soldaților ruși care ar fi murit aici este mult mai mare decât bilanțul oficial de 63 de decese anunțat de autoritățile de la Moscova.
„Ne curățăm creierele lor de pe cizme”, a relatat un supraviețuitor, rudele a doi bărbați mobilizați în regiunea Samara afirmând că peste 400 de bărbați se aflau în internatul folosit pe post de cazarmă de trupele de invazie și că acesta a fost lovit cu 4 rachete lansate de sistemele HIMARS primite de Ucraina din Statele Unite la jumătatea anului trecut.
Imagini apărute pe rețelele de socializare încă de duminică arătau că în locul unde era o clădire extinsă cu două etaje au mai rămas doar mormane fumegânde de moloz.
Printre soldații ruși aflați aici se numărau membri ai regimentelor 44 și 45, două unități militare cu tradiție în Rusia, unii dintre ei reușind să scape după ce prima rachetă a lovit clădirea.
„Mult mai mulți oameni [decât bilanțul oficial de 63] au fost omorâți”, a relatat una dintre rude, adăugând că unele dintre trupurile neînsuflețite încă sunt scoase de sub dărâmături.
Aceasta a relatat de asemenea că suspectează că localnicii au indicat ucrainenilor poziția cazărmii.
Potrivit relatărilor apărute în primele ore de după atac, numeroase victime vor trebui identificate pe baza testelor ADN.
Număr mare de soldați ruși morți la Makiivka
„Într-adevăr, sunt mulți morți. Știu că aproape tot ce au avut la ei a rămas în clădire. Știu că mulți dintre ei au fost sfâșiați în așa măsură încât practic n-a rămas nimic din trupuri”, a relatat soția unuia dintre militari.
Supraviețuitorii au fost duși la un spital din regiunea Rostov a Rusiei, soția unui militar care a supraviețuit relatând că acesta „mi-a scris câteva cuvinte să știu că este în viață”.
„Au sunat și alți tipi care au supraviețuit, ei se plimbă de colo-colo în șlapi. Nu există nimic pentru ei: n-au lucruri, medicamente, bani, mâncare… Este pur și simplu îngrozitor”, a mai spus aceasta.
Lipsa de medicamente și lucruri de strictă necesitate pentru supraviețuitori a fost scoasă în evidență de un apel făcut pe rețelele de socializare de către rudele bărbaților mobilizați în regiunea Saratov, aceastea afirmând că militarii au pierdut totul în urma atacului:
„Toate lucrurile companiei au fost distruse, suntem în fundul gol. Oamenii au rămas doar cu ce aveau pe ei, nu există nimic în plus”.
„Tot ce au avut mobilizații cu ei a rămas sub dărâmături. Avem nevoie de DE TOATE”, a subliniat una dintre rude.
Acestea încearcă acum să strângă bani pentru militari pe rețelele de socializare și prin apeluri pe canalele de Telegram din Rusia, în mod asemănător cum au încercat să strângă bani pentru echipamente după decretarea mobilizării parțiale pe 21 septembrie.
Urmărește ultimele evoluții din a 314-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.