Fabula (de Tia Serbanescu)
Dupa meciul de la TVR, premierul Tariceanu a transmis din Japonia (unde se afla cand l-au ajuns regretele) scuze pentru „spectacolul jenant” si „momentul pe care nu mi l-as fi imaginat vreodata in visele cele mai complicate”.
Faptul ca dl Tariceanu si-a cerut scuze atribuindu-si, chipurile, „o alta conduita” si incercand s-o faca pe mediatorul intre partide si referendumuri arata ca visele sale sunt mult mai complicate: premierul se pregateste sa candideze la presedintie din partea PNL, drept care si-a adus o echipa redutabila de sfetnici americani.
Ca partid istoric, PNL isi repeta istoria: a parasit CDR si pe dl Constantinescu, se pregateste sa paraseasca Alianta si pe dl Basescu.
Pana atunci premierul si PNL oscileaza intre ipocrizia de a parea fidel electoratului anti-PSD si nerabdarea de a ajunge mai repede langa PSD iar produsele acestei duplicitati sunt uluitoare: Vadim zice ca „Romania e condusa de un nebun”, Voiculescu zice ca e condusa de un „ipocrit”, Geoana zice ca e condusa de un „dictator” iar dl Tariceanu zice ca e condusa de un „oligarh”.
Felul in care practicantii nebuniei, ipocriziei, dictaturii si oligarhiei isi arunca propriile defectiuni la Cotroceni e de-a dreptul socant.
Chiar asa? Toate viciile sunt la dl Basescu si toate virtutile sunt la PNL, PSD, PRM si PC? Haida-de! Intre cele doua tabere diferentele sunt pur cantitative – si singurul lucru care le poate deosebi acum (cand manipularea a corupt esenta tuturor dezbaterilor) este daca au dreptate intr-un caz sau altul si daca spun adevarul intr-un caz sau altul.
Din pacate, justitiarii masluirii numara garsoniera si apartamentul dnei Macovei dar ocolesc palatul dlui Tariceanu si vila RAPPS a dlui Geoana, numara grosolaniile dlui Basescu dar trec cu vederea insultele dlor Iliescu, Vadim si Voiculescu, acuza rezolutiile dlui Basescu dar trec peste biletelul si minciunile dlui Tariceanu. Dubla masura a devenit masura oficiala.
Sa nu ne facem iluzii: si PD ar fi procedat la fel daca ajungea primul la mana PSD. Numai ca PSD a preferat PNL pentru ca are bani, petrol si vechi spirit european. Ca dovada, MAE si demisionarul liberal Ungureanu au intitulat campania de imagine a tarii in UE: „Romania, Fabulo-spirit”. Iata ca MAE a ajuns la vorba lui Gigi Becali: „Europa ne da materie, noi ii dam spirit”. Fabulos, intr-adevar, daca n-ar fi doar o fabulatie. Sau lupus in fabula.