Sari direct la conținut

India, un nou pol de putere pe Glob

HotNews.ro

Cu o crestere economica de 9% pe an, un program nuclear militar si o populatie de peste un miliard de locuitori, potentialul Indiei si locul ei pe scena mondiala nu poate fi ignorata. Cel putin pentru urmatoarele doua decenii, India va fi foarte dinamica din punct de vedere economic si tehnologic.

Informatia pe scurt:

* Explozie demografica cu efecte benefice in India: aici traieste o cincime din populatia lumii, iar 54% dintre indieni au sub 25 de ani.

* India ramane al doilea mare producator de specialisti cu calificari inalte din lume – dupa Statele Unite.

* Boom-ul economic ar putea fi intarziat de lupta impotriva poluarii

Continentul asiatic pare sa devina noul centru de gravitatie al lumii. China – gratie rapidei sale cresteri economica – este cea mai dinamica economie mondiala de cativa ani buni, iar India da semne ca va urma aceeasi cale.

[c:1:s]In numai 20 de ani de aici inainte, India va avea un surplus de forta de munca calificata, in vreme ce majoritatea tarilor din lume vor avea un deficit de specialisti din cauza imbatranirii populatiei. In aceasta tara traieste o cincime din populatia lumii, iar 54% dintre indieni au sub 25 de ani.

Sistemul de educatie este excelent, iar India ramane al doilea mare producator de specialisti cu calificari inalte din lume – dupa Statele Unite.

In SUA se insista adesea asupra faptului ca in India este cea mai vasta democratie din lume. Si in vreme ce multi la Washington se tem de puterea crescanda a Chinei, exista in egala masura sentimentul ca India ar putea deveni o contrabalanta regionala importanta.

„Prea multa vreme Statele Unite si India au fost despartite de rivalitatile care au divizat lumea. Acest lucru s-a schimbat. Cele doua democratii sunt unite acum de oportunitati de care pot beneficia popoarele noastre, dar si de pericole care ne ameninta progresul.

Statele Unite si India, aflate in colturi opuse de lume, sunt mai apropiate ca nicicand in istorie”, a declarat presedintele Bush, citat de BBC News.

„Parteneriatul dintre natiunile noastre libere are puterea de a transforma lumea”, a adaugat liderul american in timpul vizitei in India din luna martie, 2006.

Pakistanul, vecinul si rivalul Indiei, a fost si este considerat de Statele Unite un jucator de baza in combaterea fundamentalismului musulman, atat acasa, cat si in Afganistan. Cu toate acestea, apropierea de un Pakistan instabil ii pune pe americani in fata riscului de a provoca nemultumiri autoritatilor de la New Delhi.

In aceste conditii, pentru George W. Bush, semnarea unui acord nuclear cu India in timpul vizitei facute in aceasta tara, in luna martie a anului trecut, a fost o chestiune esentiala. Acordul dintre cele doua state a starnit insa si nemultumiri.

Documentul prevede accesul Indiei la tehnologiile nucleare americane, in schimbul accesului inspectorilor internationali la facilitatile nucleare indiene. Liderul de la Casa Alba considera ca India trebuie sa fie atrasa intr-un sistem oarecare de control in domeniul nuclear, desi aceasta nu este membra a Tratatului de Neproliferare Nucleara.

Criticii acestui plan, atat din SUA cat si din strainatate, sustin insa ca este periculos in conditiile in care aceleasi State Unite incearca sa convinga Iranul sa respecte acest tratat.

India – actor cheie in „afacerile” mondiale

Datorta ritmului a cresterii economice, dimensiunile Indiei o vor ajuta sa joace un rol cheie in „afacerile” mondiale. Statul este deja o voce importanta in discutii privind comertul si schimbarile de clima. Acum se crede ca India ar trebui sa solicite un loc permanent in Consiliul de Securitate al ONU daca acesta va fi restructurat.

In termeni economici, militari, strategici si diplomatici nu exista nici un dubiu ca pozitia Indiei se intareste.

Un raport al Bancii Mondiale sustine ca daca tarile din sudul Asiei vor lua decizii politice corecte, atunci ar putea reduce numarul saracilor cu doua treimi in urmatorii 10 ani. Economiile Bangladesului, Indiei si Pakistanului au crescut in ultimii cinci cu o medie de cinci la suta, dar – sustine raportul – inegalitatile de venit intre oameni s-au adancit.

Este inca imposibil de prezis daca India va reusi sa-si exploateze la maximum potentialul, dar multi indieni considera ca tara lor este finalmente gata sa ocupe locul pe care-l merita pe scena internationala.

India, pasiva la avertismentele expertilor asupra incalzirii globale

Desi India va infrunta o presiune severa ca urmare a schimbarilor climatice cauzate de incalzirea globala, atitudinea Guvernului de la New Delhi este una de nepasare fata de criza ce se iveste.

La ultima intalnire a Comitetului Interguvernamental pentru Schimbari Climatice (IPCC) reunit la inceputul lunii februarie, la Paris, India a fost reprezentata de un oficial al Ambasadei Indiei la Paris, in timp ce China a trimis 10 specialisti care au participat activ la dezbateri si au dominat intalnirea.

Plangandu-se de atitudinea pasiva a Indiei, presedintele IPCC, R.K. Pachauri, a declarat, conform unor surse citate de presa internationala, ca toti „trebuie sa fim membri responsabili ai comunitatii globale si sa dezvoltam strategii prudente”.

El a fost de acord ca tarile dezvoltate, responsabile pentru marea parte a emisiilor de gaze ce cauzeaza incalzirea globala, sa aiba parte de un nivel mai ridicat de restrictii.

Ministerul Mediului si al Padurilor din India are doar un singur secretar care se ocupa de problema schimbarilor climatice, printre alte sarcini, iar acesta nu a fost prezet la intalnirea IPCC pentru ca in India deplasarile in strainatate sunt vazute ca „scurte calatorii de placere” .

„Aceste atitudini invechite continua, iar sistemul pur si simplu nu a raspuns la aceasta situatie”, a declarat Pachauri.

In timp ce se indreapta spre o crestere economica de pana la 9%, India trebuie sa gaseasca solutii eficiente din punct de vedere energetic, pentru a pastra gradul de poluare la un nivel scazut.

Specialistii prezenti la lucrarile Comitetului Interguvernamental pentru Schimbari Climatice spun ca, desi exista destule departamente si agentii care se ocupa de problemele energetice si a mediului, inca nu s-a ajuns la un mod de abordare coerent.

Cu toate ca detaliile despre cum va fi India afectata de schimbarile climatice vor putea fi aflate abia in al doilea raport al IPCC, din luna aprilie, anumite schite au fost deja trasate.

Pachauri a precizat ca tara sa va infrunta cu temperaturi si mai ridicate, mai multe valuri de caldura, precipitatii extreme, perioade de seceta frecvente, topirea si disparitia ghetarilor si cresterea nivelului marilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro