Cine il plateste pe domnul Finkelstein? (de Andreea Pora)

Nu mai e un mister, greul campaniilor negative, cel care transforma aghiazma in pucioasa, linistea in harmalaie si lipsa de caracter in virtute, a poposit pe meleagurile liberale. Arthur Finkelstein, legendarul killer politic ale carui victorii electorale baga spaima in oponenti, se ocupa, cu succes vizibil, de Calin Popescu Tariceanu.

In doar trei luni, el a reusit sa-l ingroape pe nesimtite pe „Moliceanu” si in viitor este de presupus ca razgandeala va deveni echivalentul diplomatiei si echilibrului in politica. Reteta Finkel este deja testata: ataca adversarul fara sa-i dai timp sa respire si lanseaza mesaje

pana la satietate! Inspaimanta, distruge si provoaca criza dupa criza! Sufocat, electoratul va cersi putina stabilitate si liniste. Daca primele efecte se vad deja la nivelul premierului, ele sunt relative in ce priveste esalonul doi din partid. Aici pare sa fie marea problema.

Mesajele muncite in laboratorul din Bucuresti al lui Finkelstein in solda PNL doar in c sunt anihilate in timp-record, uneori cateva ore, de Orban, Nicolai si Antonescu. Toate teoriile si strategiile „Excelentei Sale”, asa l-a numit Orban pe maestrul Finkel, se fac praf si pulbere cand acest faimos trio face vocalize la televizor.

Arthur Finkelstein e bun si scump pe masura. Sumele pe care le-a cerut pentru campaniile lui Nixon, Reagan, Bush, Netanyahu si Sharon sunt de milioane de dolari. Din ceea ce se stie, pentru Tariceanu percepe peste un milion de euro. Scump e si celalalt strateg, Tal Silberstein, care a lucrat si pentru premierii Ehud Barak si Adrian Nastase, al carui tarif nu e mult diferit de cel al lui Finkel.

Acestora li se mai adauga israelianul Gil Birger, romanul Dan Andronic, care prin firma sa One Communication a facut campania PSD din 2005, plus mai vechii Dorel sandor si Alfred Bulai, angajati la guvern.

Cum Popescu Tariceanu are o dubla calitate, cea de premier si de presedinte PNL, poate ar fi interesant de stiut pentru care dintre cele doua functii presteaza aceasta extravagant de scumpa echipa de consultanti. Sau, mai precis, din ce bani sunt ei platiti.

Din bani liberali sau guvernamentali? Cum e inacceptabil ca premierul sau oricine altcineva sa se lanseze intr-o aventura penala pe bani publici, probabil ca finantarea trece prin buzunare liberale. Unele mari si bine garnisite, tinand cont ca sumele se ridica la milioane de euro.

Greu de crezut ca vin din cotizatiile stranse de dijmasul Morega, din taxele de 500 de euro percepute de la europarlamentari sau din contributiile institutiilor descentralizate. Legea finantarii partidelor e clara si spune ca donatiile de la persoanele fizice nu pot depasi 200 de salarii minime, adica vreo 25.000 de euro.

Un calcul simplu arata ca pentru plata cuplului american de consultanti ar fi necesari 800 de donatori a cate 25.000 de euro! Minimum, pentru ca trupa e mai mare. Cel mai probabil este ca banii au miros de petrol, dar sunt bine camuflati si greu de dovedit.

In 2004, PSD si Nastase sustineau ca Silberstein face voluntariat, iar Corneliu Vadim Tudor se jura ca Eyal Arad il ajuta din prietenie. S-a mai spus chiar ca americanul ar fi fost platit in oua de la ferma din Cornu. Nimeni n-a descoperit adevarul, ONG-urile au protestat si au cerut transparenta, iar Curtea de Conturi s-a incurcat in acte si off-shore-uri.

Nici acum nu este de crezut ca Finkel accepta bartere in galoane de benzina. Asa cum nu este de presupus ca l-a adus in Romania doar dorinta sincera si dezinteresata de a reabilita liberalismul romanesc, tocmai el, care a reusit in alte campanii sa arunce cuvantul „liberal” in derizoriu.

Cum Tariceanu se vrea totusi altfel decat Nastase, poate lamureste in mod transparent cine il plateste pe Finkelstein.