Sari direct la conținut

La finele lunii martie, rezervele valutare ale BNR au scazut cu 119,2 milioane de euro

HotNews.ro

Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR) se situau la finele lunii martie la nivelul de 21,52 miliarde de euro, in scadere cu 119,2 milioane de euro fata de luna anterioara. Potrivit datelor BNR, diminuarea rezervelor se datoreaza unor intrari de 453,7 milioane euro, in vreme ce iesirile au totalizat 572,9 milioane euro.

Intrarile au rezultat din venituri din administrarea rezervei internationale, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de bancile comerciale, cedari de valuta la rezerva statului.

In acelasi timp, iesirile au fost reprezentate de plati, rate si dobanzi scadente la datoria publica externa directa si garantata de Ministerul Finantelor Publice, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de bancile comerciale, comisioane bancare.

Rezerva de aur s-a mentinut la 104,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a redus la 1,67 miliarde de euro, ceea ce face ca rezervele internationale ale Bancii Nationale a Romaniei, valute plus aur, sa se situeze la peste 23,20 miliarde euro.

Pana la finele anului 2007, platile scadente in contul datoriei publice externe directe si garantate de Ministerul Finantelor Publice insumeaza 843 milioane euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro