Frica de Basescu (de Sabina Fati)
Mircea Geoana vorbeste ca si cum ar fi la putere, iar Calin Popescu Tariceanu ii da lectii de moralitate presedintelui Basescu, sfatuindu-i pe romani sa priveasca inainte, sa uite de criza politica in care se zbate tara de patru luni si sa se bucure de linistea pregatita de noua alianta PNL-PSD in colaborare cu ineditul tandem PRM-UDMR.
Tariceanu si Geoana se coordoneaza, isi fac complimente peste fileu, programeaza viitorul romanilor in discursuri comune si gandesc scenarii de eliminare definitiva din politica a presedintelui Basescu. Noii aliati lucreaza insa in semiclandestinitate: pregatesc arme albe, documente compromitatoare si poate chiar spectacole cu iz ucrainean.
Mircea Geoana vorbeste despre sindromul Kiev ca odinioara colegul sau de partid Ioan Rus despre disolutia institutiilor statului in judetele Harghita-Covasna, desi nu existau nici un fel de motive de neliniste nici atunci, nici acum. Liderii PSD au la indemana expertiza suficienta pentru a inventa evenimente acolo unde nu exista, desi vremea diversiunilor a trecut de mult pentru Romania.
Tot Mircea Geoana a inaugurat sezonul documentelor sustrase din birourile Serviciului Roman de Informatii care pot fi folosite impotriva presedintelui, in vreme ce parlamentarii si senatorii PSD-PNL cauta solutii prin care sa-i interzica lui Traian Basescu o noua candidatura.
Liberalii, social-democratii, conservatorii si extremistii sunt in criza de timp si de idei: nu au lideri populari si credibili care sa-l poata concura cu sanse pe Traian Basescu intr-un scrutin prezidential si nu au solutii democratice pentru a se bate de la egal la egal cu el.
De aceea ar prefera sa-l scoata din joc si sa timoreze arbitrul, Curtea Constitutionala, in loc sa joace un meci cinstit. Coalitia antiprezidentiala a amenintat deja cu modificarea/amendarea Constitutiei sau a legilor electorale in asa fel incat un presedinte demisionar sa nu mai poata candida.
Dar, daca aceste planuri devin prea problematice si apar semnale negative la Bruxelles, atunci partidul antiprezidential va trece la metode mai subtile. PSD isi va exploata probabil relatiile subterane cu serviciile secrete pentru a incerca sa-l compromita pe Basescu, dupa modelul folosit in discreditarea Curtii Constitutionale.
In acelasi timp, PNL, PSD, PRM si UDMR pregatesc schimbarea legilor Justitiei in asa fel incat procurorul general si seful Departamentului National Anticoruptie sa fie debarcati, iar in locul lor sa fie adusi procurori mai maleabili.
De altfel, o data cu pierderea imunitatii, dosarele presedintelui (Flota si Mihaileanu) ar putea fi nu doar redeschise, ci si trimise in instanta, fiindca justitia autohtona, ca si celelalte institutii, are mai multe viteze pe care le adapteaza uneori la cerere.
Armele ascunse si loviturile sub centura sunt adesea mai sigure atunci cand adversarul e mai puternic, iar noii aliati PNL-PSD sugereaza ca vor folosi orice instrument pentru a-l trece definitiv pe tusa pe Traian Basescu.
Social-democratii au nevoie ca de aer de functia de sef de stat cu un an inainte de alegerile generale, in vreme ce liberalii au nevoie de spatiu de manevra pentru a-si face afacerile in liniste, cu totii se tem insa de revenirea lui in fruntea tarii.