Tariceanu: Basescu a fost un profitor al perioadei comuniste
El a continuat atacul la adresa presedintelui suspendat: “Sunt oameni care n-au stiinta politica necesara a exercita rolul de presedinte asa cum este gandit in Constitutia romaneasca. (…) Neasumarea corecta a rolului constitutional a dus Romania la o adevarata criza politica care s-a transat prin suspendarea presedintelui in vederea organizarii referendumului.”
Tariceanu s-a declarat un sustinator al modificarii Constitutiei in sensul transformarii formei de guvernamant in republica parlamentara.
“Constitutia ar trebui sa fie mult mai exacta si sa se indrepte spre modelul european, care este in principiu cel parlamentar. (…) Cu alte cuvinte rolul sefului statului este unul simbolic, el simbolizeaza statul, dar nu are o functie executiva, intreaga functie executiva revenind Guvernului”, a precizat premierul.
Premierul n-a scapat ocazia de a se referi si la demersul presedintelui de condamanare a comunismului, pe care l-a calificat ca neavand valoare practica. “Un raport foarte util, dar cred ca acest gest vine foarte tarziu si a venit mai degraba din ratiuni de ordin personal, nu l-a facut dintr-o convingere profunda si asta este modul in care Basescu se comporta.
El a facut acest gest dintr-o pura parada politica si din nevoia de capital politic.”