Dick Marty si masochismul european (de Tom Gallagher)

Scandalul inchisorilor secrete operate de CIA in Europa constituie un episod periculos care ameninta sa adanceasca clivajul dintre aliatii de odinioara, situati de ambele parti ale Atlanticului. Daca Statele Unite ale Americii doresc sa ocroteasca un set universal de standarde morale, atunci nu-si pot permite tainuirea detentiei unor suspecti plasati in inchisori secrete.

Centrul de la Guantanamo reprezinta o problema si mai spinoasa. Tratamentul aplicat acolo prizonierilor este, desigur, unul mai uman decat cel la care recurg, de regula, radicalii islamici in cazul persoanelor dezagreate, dar astfel de argumente sunt, pana la urma, relativiste si neavenite.

Indignarea fata de exacerbata reactie a Statelor Unite la masacrul de la 11 septembrie a anihilat rapid sentimentele proamericane si de compasiune de pe glob. Administratia SUA s-ar dovedi cu adevarat naiva daca ar conchide ca recentele acuze ale europenilor nu vor afecta autoritatea Washingtonului.

Pentru prima oara de cand Statele Unite detin statutul de superputere, opozitia fata de atitudinea universala a americanilor se extinde cu mult dincolo de stanga

radicala: Dick Marty, autorul raportului referitor la zborurile si centrele de detentie secrete ale CIA, este un elvetian liberal-radical, membru al Consiliului Europei.

SUA au neglijat dureros si in propriul lor detriment batalia purtata pentru mintile si inimile de pretutindeni. Romania, bunaoara, este o tara in care – potrivit unui recent sondaj de opinie – sustinerea pentru politica externa a Statelor Unite este mai mare decat cea intalnita in randurile americanilor.

America ar fi trebuit sa reactioneze, in 2004, cu mai multa sensibilitate la indignarea care a cuprins romanii in urma mortii apreciatului muzician Teo Peter, decedat intr-un accident de circulatie provocat de un puscas marin atasat Ambasadei americane din Capitala tarii.

Acuzele lui Dick Marty s-au soldat, pana una-alta, la Bucuresti doar cu noi dezmintiri si o strangere a randurilor politice, dat fiind ca autoritatile romane sunt banuite a fi permis aterizarea unor zboruri secrete cu prizonieri ai CIA atat in era Iliescu, cat si in cea Basescu.

Prin focusarea acerba pe faptele americanilor si servitutea europenilor, in special a celor din Europa de Est, liberal-radicalul elvetian alimenteaza, de fapt, cultura antagonica dominanta in Europa Occidentala.

Prezentele vremuri se caracterizeaza printr-o opozitie puternica fata de valorile occidentale si de alianta transatlantica care le-a sustinut ferm pe parcursul Razboiului Rece, dar si dupa caderea Cortinei de Fier.

Pe perioada comunismului in floare, miscarile antiburgheza si anticapitalista se manifestasera mai degraba sporadic, deoarece comunismul se dovedea o asemenea aberatie incat putea atrage doar o mica parte din cetatenii vestici, nemultumiti de oferta Occidentului liber.

Caderea comunismului a condus insa la aparitia unui nou val de antioccidentalism, iar un presedinte american cu certe carente nu poate decat incuraja, fie si involuntar, fenomenul. Nu in ultimul rand, contracultura prezentului s-a putut dezvolta si pe baza capitalismului de consum.

Tine, poate, de domeniul firescului ca Europa lui Rousseau si Nietzsche sa se confrunte acum cu propriii demoni si consecintele celor sapte decenii de marxism-leninism – vaccinandu-se astfel, sa speram, impotriva autodesconsiderarii, a permanentelor incertitudini si cautari.

Radicalii sustinatori ai sloganului „Jos cu noi insine!” nu par catusi de putin ingrijorati de faptul ca autoflagelarea lor poate incuraja intr-o certa masura si renasterea tiraniei in Rusia. Ma indoiesc ca Dick Marty ar ajunge sa sufere de insomnie acuta daca in urma actualei dezordini occidentale Rusia ar repune, subit, stapanire pe Estonia sau Letonia.

Consiliul Europei a dat o infinit mai mare atentie situatiei prizonierilor CIA decat a binevoit sa acorde, pe parcursul anilor, ororilor razboiului etnic din fosta Iugoslavie sau represiunilor petrecute intr-o Romanie antedecembrista.

Daca Romania aspira la o pondere detinuta in Europa, ar putea depune eforturi in vederea renasterii relatiilor de prietenie, nu demult inca traditionale, intre Statele Unite si Uniunea Europeana. In caz de forta majora, istoria o abiliteaza sa reaminteasca partilor ca astfel de disensiuni ar putea lesne induce o noua era a intunericului si represiunii.

In prezent, nici o tara nu pare defel interesata de preluarea acestui post vacant. Iar daca relatiile transatlantice vor continua sa se degradeze si masochismul european scapa complet de sub control, Romania ar avea, indubitabil, mult de suferit.