UDMR face demersuri la PE pentru separarea Universitatii Babes-Bolyai
In scrisoarea adresata lui Tariceanu, europarlamentarii arata ca „membrii coalitiei de guvernare isi critica propriul guvern, isi condamna propriile actiuni”.
„In cazul in care nu ati fost informat, va aducem la cunostinta faptul ca europarlamentarii partenerilor dvs. de guvernare (UDMR) au depus in Parlamentul European o declaratie scrisa in care ‘condamna ferm comportamentul negativ si discriminatoriu al guvernului roman’ „.
Initiatorii sunt europarlamentarii UDMR Konya-Hamar, Kelemen Atilla si Szabo Karoly si cer Paralamentului European sa condamne ferm „comportamentul negativ si discriminatoriu al guvernului roman, precum si atitudinea conducerii Universitatii Babes-Bolyai (UBB)”.
Cei trei doresc sa initieze procedurile legale necesare in vederea reinfiintarii universitatii de stat Bolyai cu predare in limba maghiara.
UDMR a inregistrat, luni, la registratura PE o declaratie prin care cere Legislativului European sa emita o recomandare prin care autoritatile romane sa ia masuri de reinfiintare a Universitatii de Stat Janos Bolyai, cu predare in limba maghiara.
Ce spun procedurile
Conform procedurilor legislativului european, daca jumatate plus unu din europarlamentari semneaza declaratia scrisa pana la data limita de 25 octombrie, atunci presedintele PE trebuie sa o sustina in plen si, daca va fi aprobata, aceasta va deveni pozitia oficiala a Legislativului European. PE va recomanda Guvernului Romaniei sa ia masuri de reinfiintare a Universitatii de stat Bolyai.
Europarlamentarii UDMR au demarat deja strangerea de semnaturi printre parlamentarii europeni pentru finalizarea acestei recomandari. Prin gestul europarlamentarilor, UDMR face presiuni asupra Guvernului roman din care insasi face parte.
Potrivit unor surse parlamentare, UDMR va incerca sa adune semnaturi din zona europarlamentarilor populari. Aceleasi surse sustin ca pentru esecul initiativei UDMR trebuie ca PD, prin reprezentantii sai la PE, sa faca lobby in fata membrilor Partidului Popular European astfel incat acestia sa refuze sa semneze declaratia.
Vasile Puscas: UDMR trebuie sa iasa de la guvernare
Initial, doar doi parlamentari romani au condamnat vehement initiativa si au cerut ca UDMR sa iasa de la guvernare.
Fostul negociator sef al Romaniei cu UE, Vasile Puscas, considera ca UDMR trebuie sa iasa de la guvernare, avand in vedere ca europarlamentarii partidului nu promoveaza interesele statului roman.
“Nu este normal ca UDMR sa promoveze interesele proprii in UE prin intermediul parlamentarilor.
Este cat se poate de clar ca Guvernul Romaniei este depasit de problematicile europene care trebuie gestionate in tara, la Bruxelles si la Strasbourg, astfel incat interesele Romaniei sunt primejduite chiar de aceasta lipsa de viziune si actiune coeerenta a Guvernului Romaniei”, a declarat Vasile Puscas.
Pe de alta parte, deputatul PD de Cluj, Daniel Buda, le solicita europarlamentarilor romani sa nu semneze declaratia initiata de eurodeputatii UDMR impotriva UBB.
“Documentul initiat de cei trei europarlamentari UDMR este unul care deformeaza situatia de la Universitatea Babes-Bolyai si este unul denigrator la adresa Romaniei. Europarlamentarii UDMR nu pot nega existenta dreptului maghiarilor de a se instrui in limba materna, dar scopul acestora este separatismul institutional pe criterii etnice”, se arata intr-un comunicat emis de Daniel Buda.