Sari direct la conținut

Euro-nudism: Top 10 plaje de pe batranul continent

HotNews.ro

In ultimul timp, tot mai multi oameni lasa la o parte inhibitiile si costumele de baie si vor cu orice pret sa se bronzeze unitar. Site-ul travel.aol.co.uk va propune o lista cu cele mai bune plaje pentru nudisti din Europa. Pe primul loc, Playa de Mitjorn, din Insulele Baleare.

Peste 9 kilometri de golfuri nisipoase, usor accesibile. Asta ofera plaja de pe Insula Formentera. Este cea mai populara din Spania, preferata celor care vor sa scape de haine si de griji.

Cu o mare de un albastru stralucitor, care seamana mai mult cu Caraibele, si cu mici beach bar-uri, Mitjorn are tot ce le trebuie turistilor. Dupa o zi de stat la soare, acestia se pot urca pe feribot si pot da o fuga la Ibiza, unde petrecerile nu se termina niciodata.

Pe locul 2 – plaja frantuzeasca Leucate. Este o plaja mediteraneana clasica de nudisti. Are numai un kilometru de nisip auriu. Apa este calma, iar tarmul se pierde usor in mare. Este preferata familistilor. La ea se ajunge usor din Perpignan.

Pe locul 3 – plaja croata Valalta, aferenta complexului turistic cu acelasi nume, din vestul peninsulei Istria. Turistii fara inhibitii iubesc plaja stancoasa de la poalele satului Valalta, cu golfuri izolate, marginite de maslini si de vii. Campingul din zona a fost votat, nu demult, cel mai bun din Croatia.

Plaja Leucate
Wikipedia.org

Pe locul 4 – plaja greceasca Banana – Insula Skiathos. Este numele colectiv pentru trei golfuri nisipoase adorate de nudisti. A primit acest nume de la faptul ca plajele sunt galbene si curbate precum o banana. In varful de sezon, nudistii folosesc Banana Mica, unul dintre golfurile mai mici, si elibereaza plaja principala pentru turistii veniti in concediu.

Pe locul 5 – Playa Es Pregons Gran – Majorca, Insulele Baleare. Spre deosebire de suratele sale, nu are niciun beach bar, asa ca daca vreti sa beti sau sa mancati ceva, trebuie sa va aduceti de acasa.

Pe locul 6 – plaja Le Layet, langa St Tropez, Franta. Se numara printre multele plaje de nudisti la moda in aceasta parte a Frantei. Este pitoreasca, micuta, cu nisip fin si auriu, apa calma, iar costumele de baie sunt aici complet inutile.

Plaja Mespalomas
Foto: Spain-grancanaria.com

Pe locul 7 – Playa de Maspalomas, Gran Canaria, Insulele Canare. Sute de metri de dune de nisip, ca in Sahara, incadreaza frumoasa plaja aflata intre Maspalomas si populara statiune Playa del Ingles.

Pe locul 8 – plaja Plakias, din Creta. Stanci, munti si un petec urias de nisip auriu fac din aceasta plaja un loc minunat sa te intorci la natura. Este preferata familistilor. Desi numai intr-o parte a plajei se face nudism, aceasta este mai tot timpul foarte aglomerata.

Pe locul 9 – Vera Playa – Costa Almeria, Spania. Este foarte cautata de turistii din intreaga Europa. Are beach bar-uri, sezloange, pedalos si, desigur, competitii de volei in pielea goala.

Pe locul 10 – plaja Berck, din nordul Frantei. Aici se gasesc fortificatii din cel de-al doilea razboi mondial, asa ca aveti ce explora.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro