Sari direct la conținut

Peugeot retrage de pe piata mii de modele 307 defecte. In Romania nu sunt probleme

HotNews.ro

Producatorul auto francez Peugeot va retrage, in septembrie, de pe piata nor-europeana, 240.000 de autovehicule modelul 307, ca urmare a unor probleme legate de sistemul de franare si de stabilitate a sistemelor electronice, a anuntat purtatorul de cuvant al companiei, citat de AP.

Un numar de 80.000 de autovehicule vor fi rechemate de pe piata din Germania, insa Franta nu va fi afectata de aceasta masura. Oficialul nu a precizat daca vor fi retrase masini si de pe alte piete europene.

Anul trecut, constructorul francez a rechemat 10.500 de autovehicule din modelul 307 in Danemarca, ca urmare a semnalarii unor posibile probleme ale programului electronic de stabilitate, care coordona automat sistemul de franare in conditii periculoase.

Radu Cristian, sef de operatiuni regionale in cadrul companiei Eurial Invest Otopeni, unul dintre cei mai importanti importatori ai masinilor Peugeot in Romania, a declarat pentru HotNews ca in tara noastra „nu exista probleme” cu masinile din seria 307 sau cu alte modele.

De altfel, constructorul francez nu a anuntat colaboratorii sai din Romania despre eventuale probleme la masinile marca Peugeot din tara noastra.

Potrivit reprezentantului firmei Eurial, in Romania au fost comercializate mii de masini din modelul Peugeot 307. Concernul francez PSA Peugeot – Citroen a vandut, anul trecut, 3,36 milioane vehicule in toata lumea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro