Sari direct la conținut

Traficanții de droguri au răpit, interogat și ucis cinci turiști, crezând că sunt membri ai unei bande rivale , în Ecuador

HotNews.ro
Armata patrulează pe străzi în Ecuador după ce președintele Daniel Noboa a declarat război grupărilor criminale, Foto: Cesar Munoz / AP / Profimedia
Armata patrulează pe străzi în Ecuador după ce președintele Daniel Noboa a declarat război grupărilor criminale, Foto: Cesar Munoz / AP / Profimedia

Cinci turişti au fost răpiţi, interogați şi ucişi pe plaja din Ayampe, în sud-vestul Ecuadorului, după ce au fost confundaţi de un grup de traficanți de droguri cu rivalii lor. Preşedintele Daniel Noboa şi-a exprimat sâmbătă „solidaritatea cu familiile” victimelor, relatează AFP și News.ro.

Preşedintele a precizat pe contul său de X că o persoană a fost arestată într-un caz care ilustrează faptul că traficanţii de droguri „caută să răspândească teroarea”.

„Nu vom avea odihnă până nu-i vom găsi pe ceilalţi”, a subliniat Daniel Noboa.

În total, aproximativ douăzeci de persoane înarmate au fost implicate în răpire, potrivit comandantului poliţiei locale, Richard Vaca. Grupul de turişti, care a sosit în Ayampe joi după-amiază, includea şase adulţi şi cinci copii.

Victimele au fost supuse unor „interogatorii”, a declarat comandantul Vaca. Trupurile a cinci adulţi au fost găsite cu răni prin împuşcare câteva ore mai târziu pe un drum din apropiere. Comandantul a adăugat că atacatorii „se pare că i-au confundat pe aceşti oameni cu rivalii lor”.

Val de violenţe, în Ecuadoar

Ales în noiembrie cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării, Daniel Noboa, în vârstă de 36 de ani, se confruntă din 7 ianuarie cu un val de violenţe fără precedent, în urma anunţării evadării unui periculos lider de bandă, Adolfo Macias, alias „Fito”.

Revolte în închisori, luări de ostatici, atacuri asupra forţelor de ordine şi atacuri în cartiere… tânărul şef al statului a fost nevoit să declare stare de urgenţă pentru 60 de zile, mobilizând în stradă peste 22.000 de militari şi poliţişti.

Ecuadorul, cândva un loc al păcii, este devastat de violenţă de când a devenit principalul punct de export pentru cocaina produsă în ţările vecine, Peru şi Columbia.

Crimele din această ţară au crescut cu 800% între 2018 şi 2023, de la şase la 46 la 100.000 de locuitori. În 2023, au fost înregistrate 7.800 de omucideri şi au fost confiscate 220 de tone de droguri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro