Petrom a descoperit un zacamant de petrol in Marea Neagra
Petrom a descoperit un zacamant de titei pe blocul de explorare Histria XVIII din Marea Neagra, cu o productie zilnica de pana la 357 tone de titei si 35.000 metri cubi de gaze, se arata intr-un comunicat al companiei. Aceast zacamant va intra in productie in anul 2009.
Zacamantul a fost descoperit de sonda Delta 4, forata pe blocul de explorare Histria XVIII din Marea Neagra, pe baza rezultatelor campaniei de 3D seismic offshore derulata in 2005.
In prezent, se analizeaza viitoarele faze de evaluare si dezvoltare a descoperirii. Zacamantul va intra in productie in 2009 si va contribui la atingerea obiectivului Petrom in Romania pentru 2010, de 210.000 barili echivalent petrol pe zi.
Delta 4 este cea de-a doua mare descoperire de titei si gaze, dupa succesul de la Torcesti, anuntat in mai 2007. La Torcesti, pe baza probelor efectuate, s-a estimat o productie zilnica de circa 900 bep/zi. Se estimeaza ca productia la Torcesti va incepe in octombrie 2007.
Totodata, Petrom a anuntat ca, pe langa Delta 4, in cursul acestui an au fost descoperite mai multe zacaminte: Mamu 4320 (gaze si gaz condensat), Ochiuri 900 (titei), Abramut (titei si gaze) si Predesti 7 W (gaze).
Petrom a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 3,7 miliarde de euro, profitul net al companiei situandu-se la nivelul de 647 milioane euro. Nivelul productiei de titei si condensat in 2006 a fost de 4,78 milioane tone si 5,92 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Actionarul majoritar al companiei este grupul austriac OMV (51,011%). Ceilalti actionari ai Petrom sunt Statul Roman (30,862%), Fondul Proprietatea (9,887%), Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (2,026%) iar alti actionari detin 6,214% din titluri.