Dumitru Prunariu: Peste 30 de ani, Pamantul ar putea fi lovit de un asteroid de mari dimensiuni
Presedintele Agentiei Spatiale Romane, Dumitru Prunariu, sustine ca in deceniile urmatoare, Pamantul ar putea fi lovit de un asteroid de mari dimensiuni.
In cazul in care acest lucru s-ar intampla, consecintele ar fi dezastruoase pentru un intreg continent – a mai precizat Dumitru Prunaru la intalnirea de lucru a Comitetului pentru Obiecte Cosmice Naturale cu Potential Periculos pentru Terra, ce are loc in aceste zile la Sibiu.
„Consecintele ar fi dezastruoase pentru un continent intreg, daca nu si mai mult, pentru ca nu numai impactul lui propriu-zis cu solul este de luat in considerare, ci toate consecintele ulterioare: cutremure, unda de soc care distruge pe mii de kilometri tot ce este viu, inclusiv vegetatie.
Apoi posibilitatea de a penetra pana la stratul magmatic al Pamantului la o viteza de aproximativ 40.000 km/h cu care ar putea intra in atmosfera si de a degaja gaze fierbinti, si a polua atmosfera in cateva zile la nivel global” – a mai precizat Dumitru Prunariu.
„Asteroidul are o dimensiune de 350 de metri si probabilitatea – din masuratorile efectuate pana acum – de a lovi Pamantul este foarte mica, dar exista”, a adaugat Dumitru Prunariu, citat de Rador.
La intalnirea de la Sibiu participa opt astronauti si cercetatori din mai multe tari, reprezentand Asociatia Exploratorilor Spatiului Cosmic.