Sari direct la conținut

BVB e in criza. De surle si trambite

Mersul Trendurilor

In sfarsit, s-a lansat! Nu credeti? N-ati auzit inca? Va spun eu pe cuvant: s-a lansat! Vineri, 14 septembrie a avut loc o premiera absoluta in Romania: primele tranzactii cu contracte Futures pe indicele BET la Bursa de Valori Bucuresti. Pun pariu ca marea majoritate dintre voi nu au auzit de lansarea noului produs, dar asta nu este vina voastra.

Mai intai au fost discutii. Interminabile. Cu argumente pro si contra. Pro: “E bine sa avem un Futures pe indice, poate fi (si) un instrument de protectie”. Contra: “Nu! Piata nu e suficient de matura”.

Pro, din nou: “cum sa nu fie, cei de la Sibiu cum reusesc sa aibe clienti pe Futures pe actiuni?” Contra: “Voi, astia revolutionari, nu va dati seama ca acest Futures al vostru, care poate fi vandut Short, poate da nastere la o presiune pe vanzare? Ce, vreti sa scada actiunile la Bursa?” Samd…

Dupa lupte “seculare”, iata ca partea “Pro” a invins, cum-necum, si BVB a reusit sa puna la punct terminologia, reglementarile, tehnologia si tot ceea ce este necesar pentru a lansa acest nou produs.

Am zis “tot” ceea ce este necesar? Scuze, greseala mea. Nu am vazut pe nicaieri o campanie de promovare. Si nu ma refer aici neaparat la reclame platite in mass-media ci la promovarea simpla, de cele mai multe ori gratuita, pe canalele bine-cunoscute deja.

Exista o sumedenie de publicatii scrise (fie cotidiene sau saptamanale) care au ca tematica pietele financiare. Mai exista si o serie de posturi de televiziune de nisa, axate pe stiri, economice sau nu, chiar si o televiziune care isi “trage seva” tocmai din burse.

Cu alte cuvinte, oficialii BVB, sau macar cei responsabili cu lansarea noului produs, ar fi avut unde sa aduca la cunostinta publicului interesat aceasta premiera din Romania. Si asta fara costuri exorbitante, sau chiar fara niciun cost material. Doar “efortul” de a scrie un articol, de a da un interviu sau de a merge la o emisiune TV.

Insa acest lucru a lipsit, aproape cu desavarsire. Motiv pentru care nu am cum sa fiu de acord cu “bugetul” acordat politicii de promovare a noilor produse si a Bursei de Valori, in ansamblul ei.

As zice ca nu despre bugetul “de bani” este vorba. Ci, poate, despre cel care nu se masoara in bani, ci in dorinta si mai ales putinta de a realiza ceva. Se pare ca desi partea “Pro” a castigat meciul prin lansarea Futures-ului, cealalta parte, contra, inca isi mai face simtita prezenta.

Cert este ca s-a auzit mult prea putin de aceasta lansare si, ca urmare, tranzactiile din prima zi au fost cel putin jalnice, ca sa nu spun altfel. Vineri, 14 septembrie 2007, s-au tranzactionat numai 6 contracte Futures cu scadenta in septembrie si 15 cu scadenta in decembrie.

Morala: BVB, asa cum o doresc si o viseaza investitorii, a ramas in lipsa de putinta pentru “surlele si trambitele” cu care trebuia anuntat acest eveniment.

Ceea ce inseamna ca inca sunt probleme majore la BVB…

dezbate pe blogul lui Moldovan

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro