Sari direct la conținut

Loteria Romana – cel mai valoros brand din Romania

HotNews.ro

Loteria Romana este cel mai valoros brand din Romania, fiind estimat la 35 milioane de euro. La nivel european, Loteria Romana ocupa locul 758, se arata intr-un studiu al Institutului European pentru Studierea Brandurilor din Viena, ce cuprinde 3000 de marci.

Primele zece branduri romanesti au o valoare totala de 86 de milioane de euro. Aproximativ 42% din acest total este contributia industriei jocurilor de noroc, urmata in ordine de industria bunurilor de consum si industria utilitatilor, fiecare cu cate 16%.

In functie de capacitatea brandurilor de a contribui la dezvoltarea economica, Romania se plaseaza pe locul 24 in Europa, raportul dintre valoarea primelor zece marci din Romania si Produsul Intern Brut (PIB) fiind de 0,05%, iar PIB pe cap de locuitor se ridica la 12.986 euro.

Capacitatea brandurilor de a contribui la dezvoltarea economica a tarii este ilustrata de relatia intre Produsului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor si raportul dintre valoarea cumulata a primelor zece branduri si PIB.

La nivel european, prima pozitie revine marcii finlandeze Nokia, cu o valoare de 32,33 miliarde de euro, urmata de LVMH estimat la 29,83 miliarde de euro, Unilever – 25,13 miliarde de euro, Telefonica – 23,85 miliarde de euro, si Vodafone – 22,55 miliarde de euro.

Studiul Eurobrand 2007, prezentat de catre Institutul European pentru Studierea Brandurilor din Viena, a fost realizat prin cercetarea a 3.000 de branduri si 16 industrii din 24 de tari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro