Sari direct la conținut

Impactul crizei creditelor se va resimti cel mai mult in 2008

HotNews.ro

Impactul crizei creditelor de pe piata mondiala va fi resimtit cel mai mult in 2008 si va afecta in special Statele Unite, a declarat, luni, directotul Fondului Monetar International, Rodrigo Rato, citat de Reuters. El a avertizat ca, desi cresterea economica s-ar putea mentine ridicata anul viitor, este foarte probabil ca ea sa se situeze sub cea din 2006 si respectiv 2007.

“Efectul pe care criza de pe piata creditelor il are asupra economiei reale va fi resimtit mai mult in 2008, in special in Statele Unite si mai putin in alte zone”, a afirmat Rodrigo Rato, prezent la un seminar la Madrid.

“Piata creditelor se corecteaza, insa destul de lent si nu suntem intr-o stare de normalitate”, a mai adaugat directorul FMI.

In opinia sa, tarile cu monede puternice ar putea sa devina mai putin competitive: “Monedele competitive prezinta avantaje din punct de vedere al stabilitatii economice, ceea ce duce la presiuni asupra competitivitatii”.

Asa-numita “criza a creditelor” a provocat deja pierderi pentru institutiile de credit din intreaga lume, una dintre cele mai afectate fiind Banca Northern Rock, a opta ca importanta in Marea Britanie. Actiunile acesteia au scazut dramatic in ultimele doua saptamani, iar mii de clienti ai bancii s-au grabit sa isi retraga economiile.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro