Legea referendumului, conform unui parlament iresponsabil – continuare (de Doc)
Da, am o senzatie de deja-vu ceva de speriat. Am scris, si am scris, si am scris, si am tot scris pe subiectul acesta; nu din alt motiv decat ca acest parlament a scris, a scris si a tot scris o versiune flagrant neconstitutionala a legii. Am sperat ca dupa esecul cu suspendarea majoritatea de acolo sa se potoleasca cu prostiile si iresponsabilitatea. Onorata instanta, am fost un optimist. Petrecerea continua, fix de acolo unde a fost lasata in sesiunea trecuta.
Comisia juridica, cu o majoritate de 322… vreau sa zic, prin votul membrilor PNL,PSD, UDMR si PRM, a decis sa adopte un amendament care modifica legea referendumului, astfel incat alegerile si referendumul sa poata fi decalate. Mai precis legea ii da posibilitatea Guvernului de a amana orice tip de alegeri pana dupa desfasurarea unui referendum.
Cum spuneam, era o modificare preconizata inca din primavara. Imediat dupa ce Curtea Constitutionala trantise sec legea care interzicea suprapunerea referendumului peste alegeri, unul din membrii PSD din Comisia juridica venise cu ideea sa se formuleze invers interdictia. Scriam la data respectiva,
Poate ca nu inteleg eu bine. Poate ca nu ma pot eu conecta la logica lor speciala. Curtea a spus ca nu se poate opri desfasurarea referendumului odata cu alegerile. PSD spune ca vita-vercea ar fi in regula. N-avem voie sa interzicem ca referendumul sa fie simultan cu alegerile, bun, interzicem ca alegerile sa fie simultane cu referendumul.
Poate ca trebuie sa admitem ca A egal cu B este perfect constitutional; dar Constitutia nu ne poate opri sa interzicem ca B sa fie egal cu A.
Bun, de data asta au incercat sa fie mai smecheri, nu interzic simultaneitatea, in schimb dau posibilitatea guvernul sa amane data alegerilor daca acestea sunt suprapuse peste un referendum. Daca vrea. Daca nu, nu.
Or, aici e prima problema de constitutionalitate (si) a acestei formulari, caci se consacra un element de arbitrar in privinta stabilirii datei; si se strica predictibilitatea legilor electorale in aceasta privinta. “Data alegerilor se stabileste si se aduce la cunostinta publica de catre Guvern cu cel putin 45 de zile inainte de ziua votarii” scrie in legea pentru alegerea Camerelor.
Cum se mai poate “stabili” o data, daca avem o lege care iti permite in mod arbitrar sa o “destabilesti” ulterior? Apoi posibilitatea de a intarzaia desfasurarea unor alegeri (in)calca pe bataturi constitutia, care stabileste fix durata mandatelor – daca alegerile pot fi amanate prin lege, pe alte motive decat cele prevazute in constitutie, atunci automat si mandatele sunt prelungite.
–––––––––––––––––––––––––––
Dincolo de caracterul ei neconstitutional, e limpede ca modificarea este facuta cu dedicatie. Si nu cred ca Traian Basescu, la modul general, ca posibil initiator de referendumuri, e tinta.
Mult mai plauzibil este ca modificarea vizeaza la modul specific referendumul pentru votul uninominal, pentru care presedintele are deja avizul parlamentului, si pe care a anuntat, previzibil si normal, ca doreste sa-l suprapuna peste alegerile europene.
Cu ce-i ajuta referendumului suprapunerea asta? Simplu, cum partidele isi mobilizeaza electoratul pentru alegeri, referendumul castiga la capitolul prezenta, care are o mare importanta, nu doar formala, pentru rezultatele lui. (Si reciproca e valabila, mai ales aici, referendumul ajuta alegerile la capitolul prezenta.
Diferenta e ca, in ciuda amagirilor celor care pledeaza pentru absenteism, alegerile nu sunt afectate si partidele nu se sinchisesc deloc de el.)
Cine are o problema atunci cu acest potential referendum pentru votul uninominal? Cine e autorul acestui amendament? A, pai e cunostinta noastra mai veche, dl Nicolicea de la PSD; s-a suparat pe referendum unul si acelasi pesedist care declama ca, daca va fi organizat, presedintele poate fi seful de campanie al PSD, pentru ca, cica!, ar sustine acelasi sistem.
Nu, in realitate, in calitate de hahalera exemplara, dl Nicolicea doar declama sustinerea pentru votul uninominal, in schimb actioneaza constant pentru pastrarea listelor de partid de pe care a intrat pana acum in parlament.