Sari direct la conținut

Dan Mihalache, sters de pe lista PSD pentru europarlamentare pe motiv de „iesire inacceptabila”

HotNews.ro

Mihalache a apreciat drept o decizie de bun-simt hotararea colegului sau Radu Podgoreanu de a se retrage de pe lista de candidati, nemultumit de locul pe care fusese plasat.

„Ca europarlamentar si ca fost presedinte al Comisiei de politica externa, i se putea gasi o pozitie mai confortabila pe lista. Si daca nu i se gasea, se putea discuta cu el. Din pacate insa, cel putin la anumite paliere ale conducerii PSD s-a instaurat un stil politic oarecum lipsit de solidaritate. Tradus, asta inseamna mirlanie.

Se mizeaza foarte mult pe faptul ca lumea va tacea la infinit”, a declarat Mihalache pentru Cotidianul.

Mircea Geoana a recunoscut miercuri ca a decis „in biroul meu, la auzul acestor comentarii” sa-l excluda pe Mihalache de pe lista pe care ocupa pozitia zece.

Potrivit NewsIn, Mihalache, aflat la Strasbourg in calitate de europarlamentar, nu a fost anuntat de excluderea sa de pe lista. „Listele au fost intocmite si validate de Biroul permanent national al PSD. Ma voi adresa instantelor partidului, nu suntem sat fara caini”, a declarat Mihalache la aflarea vestii.

Radu Podgoreanu a anuntat marti ca renunta la pozitia 14 pe care fusese plasat pe lista de candidati.

Intr-o scrisoare ironica, Podgoreanu spune ca a luat aceasta decizie „pornind de la ideea ca acest loc are caracteristici strategice importante, aflindu-se aproximativ la mijlocul listei, ar putea oferi noului nominalizat posibilitatea nu numai sa traga lista, dar chiar sa o si impinga, s-o traga si s-o impinga…”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro