Ministrul Justitiei trebuie sa plece (de Doc)

S-a cerut demisia ministrului Justitiei! S-a cerut cu tarie, si s-a cerut fara echivoc. In presa scrisa, la televizor, jurnalisti si oameni politici sunt de acord ca situatia e inacceptabila si ca titularul postului cu pricina trebuie sa plece imediat. Cum? N-ati vazut asa ceva? A, pai eu ma refer la un episod de la inceputul lui 2006, privind-o pe dna Macovei, ministrul in functie atunci.

De ce i se ceruse demisia? Ce grozavie (mai) facuse? Ei bine, schimbase doua vorbe cu un urmarit penal, dl Patriciu. Socant, catastrofal, tulburator si apocaliptic. Asa des isi dadeau ochii peste cap acuzatorii pe la televizor, de-ai fi zis ca e o noua proba la Cupa presei.

Bun, mini-dialogul asta avusese loc la instigarea premierului, care facuse ceva mai mult decat sa schimbe doua vorbe cu grandiosul corporatist. Curios, dlui Tariceanu nici presa scrisa cu pricina, si nici tocsourile, ba chiar nici oamenii politici nu i-au cerut demisia. Doar dnei Macovei.

Iar cand au vazut ca nimicul care era acuzatia si scandalul incepuse sa paleasca, atunci l-au intarit cu minciuni. “Gandul” s-a gandit sa prezinte o foie de hartie si sa pretinda ca dovedeste ca dna Macovei a cerut Guvernului si Presedintelui schimbarea procurorilor.

(Cu ocazia aceea s-a rostit fraza, memorabila, a dlui Ursu: “hartia nu e semnata dar e autentica” !); iar jurnalistii si antenele dlui Voiculescu au inventat intalniri intre patru ochi Macovei-Patriciu inclusiv in perioada in care acesta din urma nu era in tara (ma intreb daca “analistii” de la Antene n-au explorat cumva posibilitatea ca marele patron din PNL sa-si fi

lasat in tara ochii, doar ca sa se poata intalni cu cei ai ministrului Justitiei).

Toate astea-s la timpul trecut. Dreptatea a triumfat. Dna Macovei a fost revocata pana la urma de prietenul dlui Patriciu. Presa de partid a rasuflat usurata. Iar acum, nu mai sufla nimic. Nu se mai aude nici o cerere de demisie al urmasului dnei Macovei, Tudor Chiuariu. Haide sa vedem, prin comparatie, ce ar justifica o astfel de cerere.

Ajuns la acest punct, ma tem ca a vorbi de “comparatie” risca sa suprasolicite tonul polemic al acestui articol; trebuie sa renunt la el, si la orice tentativa, oricat de ironica, de a mai pretinde o urma de coerenta sau buna-credinta de la presa sus-mentionata.

Ma grabesc sa spun ca nu cred ca dl Chiuariu ar trebui sa demisioneze doar pentru ca e posibil sa devina el insusi urmarit penal. Nu, asta ar fi argumentul cel mai firav. Doar o enumerare a actiunilor ministrului, doar de cand s-a pus problema sa ajunga in ancheta penala, si este indeajuns. Pai, e un fel de delir.

Dl Chiuariu a dezvaluit un raport confidential al unei inspectii; cu ajutorul, iresponsabil, al inspectorilor CSM, a dat public detalii inclusiv din anchete aflate pe rol. A aflat, cu ajutorul acelorasi inspectori iresponsabili (Constanta Robu si Lita Marin) detalii din ancheta care-l priveste, le-a facut publice. A mintit. Mult.

Atat de mult, incat a facut de rusine, prin comparatie, presa de partid; care, oricum, i-a reprodus grijuliu afirmatiile cu pricina, fara sa le demonteze. A lansat public o tirada de minciuni de un ridicol greu de imaginat privind auditul Freedom House la adresa justitiei, facut pe vremea dnei Macovei. A cerut sanctionarea procurorilor-sefi ai DNA. A cerut excluderea lor din magistratura.

Vrea sa schimbe legile ca sa-i poata numi si demite el insusi; vrea sa schimbe Constitutia ca sa poata subordona inspectorii CSM si numi procurorii. Ameninta cu greva guvernamentala, vorbeste de pensii ce nu vor mai fi platite.

Cu complicitatea tacita si foarte vinovata a membrilor CSM, lanseaza aproape zilnic salve de acuzatii pe cat de teribile pe atat de putin argumentate la adresa procurorilor.

Chiar nu se mai gaseste nimeni in presa sa-i spuna acestui dezastru ambulant sa se opreasca, si sa ne lase? Asa de indepartata sa fi ajuns normalitatea incat delirul acesta sa fi devenit tolerabil, si tolerat? Nu vreau un apel catre conducerea de acum a PNL, care par sa-si fi transformat principiul istoric, din “Prin noi insine!” in “Dupa noi, potopul.” Nu ma refer la un

articol cum e cel al lui Liviu Avram chiar daca apreciez scriitura de acolo; nu ma refer la ceva care sa ia in calcul ipoteza sa avem azi oglinda guvernarii PSD, cu baroni locali sustinand ministri, nu invers. Nu vreau un apel catre Relu Fenechiu. Nu vreau nici macar un apel propriu-zis catre Tudor Chiuariu, ca ma indoiesc ca avem la ce apela ca sa-i cerem un gest de minima onoare sau demnitate.

Ma refer la un apel la normalitate; caci ministrul Justitiei a depasit cu mult pragul la care, in mod normal, ar fi trebuit sa i se ceara sa plece. Poate ca a trecut prea rapid, poate ca a ajuns intre timp prea departe; dar asta nu scuza lipsa din partea presei si a societatii civile a reflexului democratic de a-i cere, categoric si cat mai rapid, sa demisioneze.