Sari direct la conținut

Zelenski, în SUA: Ucraina rezistă şi nu ne vom preda niciodată! / Anul viitor va fi un punct de cotitură / Banii voştri nu sunt acte de caritate

HotNews.ro
Volodimir Zelenski a primit steagul american în Congresul SUA, Foto: PAT BENIC / UPI / Profimedia
Volodimir Zelenski a primit steagul american în Congresul SUA, Foto: PAT BENIC / UPI / Profimedia

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a adresat, miercuri seara, membrilor Congresului SUA, cărora le-a spus, într-un discurs rostit în limba engleză, că ţara sa rezistă, graţie ajutorului primit, şi este decisă să nu cedeze în faţa agresiunii ruse.

După ce s-a întâlnit la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden, care l-a asigurat de continuarea sprijinului pentru Ucraina, Volodimir Zelenski a venit la Capitoliu cu un mesaj puternic: „Ucraina este în viaţă”.

El le-a mulţumit americanilor şi „tuturor celor care preţuiesc libertatea şi justiţia” pentru eforturile lor de a ajuta Ucraina.

Zelenski a arătat că Ucraina a obţinut în primul rând o victorie psihologică asupra Moscovei. „Contrar tuturor calculelor şi scenariilor sumbre, Ucraina nu a căzut. Ucraina este în viaţă”, a declarat miercuri preşedintele ucrainean.

„Şi asta îmi dă un motiv bun pentru a împărtăşi cu voi prima noastră victorie comună. Am învins ruşii în bătălia pentru a cuceri conştiinţa lumii. Nu ne este frică… Ucraina a obţinut această victorie şi ea ne dă un curaj care inspiră întreaga lume. America a obţinut această victorie… Europenii au obţinut această victorie. Tirania rusă a pierdut controlul asupra noastră”, a spus Volodimir Zelenski.

„Ucraina rezistă pe poziţie şi nu se va preda niciodată!”

Rusia „nu ne va mai influenţa niciodată minţile”, a asigurat preşedintele ucrainean. Ruşii vor fi liberi „doar atunci când vor învinge Kremlinul în minţile lor”, a subliniat Zelenski.

„Lumea este prea interconectată şi interdependentă pentru ca cineva să-şi permită să stea deoparte şi, în acelaşi timp, să se simtă în siguranţă atunci când o astfel de bătălie continuă. Cele două naţiuni ale noastre sunt aliate în această bătălie”, a continuat Zelenski, al cărui discurs a fost întrerupt de multe ori de aplauze.

„Bahmut rezistă. Fiecare centimetru din acel pământ este îmbibat de sânge, dar Donbasul ucrainean stă în picioare. Tactica rusă este primitivă. Dau foc la tot ce văd. Ucraina rezistă pe poziţie şi nu se va preda niciodată!” – a asigurat liderul de la Kiev.

„Ruşii folosesc totul, tot ce au împotriva Bahmut-ului şi a altor oraşe frumoase ale noastre, ocupanţii au un avantaj semnificativ în materie de artilerie. Ei au un avantaj în ceea ce priveşte muniţia. Au mult mai multe rachete şi avioane decât am avut noi vreodată. Este adevărat. Dar forţele noastre de apărare rezistă”, a continuat Zelenski înainte de a-i îndemna pe membrii Congresului să înăsprească sancţiunile împotriva Moscovei şi să permită ca „teroriştii să fie traşi la răspundere pentru agresiune”.

„Puteţi consolida sancţiunile pentru a face Rusia să simtă cât de costisitoare este cu adevărat agresiunea sa. Este în puterea dumneavoastră, într-adevăr, să ne ajutaţi să îi aducem în faţa justiţiei pe toţi cei care au început acest război neprovocat şi criminal. Haideţi să o facem. Să-i tragem la răspundere pe terorişti pentru agresiune şi să compensăm toate pierderile făcute de acest război”, a îndemnat Zelenski.

„Anul viitor va fi un punct de cotitură”

În discursul său, preşedintele ucrainean a menţionat că preşedintele SUA, Joe Biden, a susţinut planul său de pace în 10 puncte, dar a adăugat că fiecare membru al Congresului poate contribui la punerea în aplicare a acestuia.

„Anul viitor va fi un punct de cotitură, punctul în care curajul ucrainean şi hotărârea americană vor garanta libertatea Ucrainei, libertatea oamenilor care îşi apără valorile”, a punctat Zelenski.

„Avem nevoie de pace. Da. Ucraina a oferit deja propuneri, pe care tocmai le-am discutat cu preşedintele Biden, formula noastră de pace – 10 puncte care ar trebui şi trebuie să fie puse în aplicare pentru securitatea noastră comună şi un summit care poate fi organizat. Mă bucur să vă împărtăşesc faptul că preşedintele Biden a sprijinit iniţiativa noastră de pace astăzi. Fiecare dintre voi, doamnelor şi domnilor, poate ajuta la punerea lui în aplicare pentru a se asigura că leadership-ul american rămâne solid, bicameral şi bipartizan”, a pledat Zelenski în faţa congresmenilor americani.

„Aici, în linia întâi, tirania nu duce lipsă de cruzime împotriva vieţilor oamenilor liberi, iar sprijinul dumneavoastră este crucial nu doar pentru a rezista în această luptă, ci şi pentru a ajunge la punctul de cotitură, pentru a învinge pe câmpul de luptă”, a spus el.

„Avem artilerie, da, vă mulţumim. Este suficientă? Sincer, nu prea”, a punctat Zelenski, într-o aluzie la necesitatea de a primi sisteme de luptă mai avansate, precum rachetele Patriot anunţate anterior de Joe Biden ca făcând parte din noul ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 1,8 miliarde de dolari.

„Banii voştri nu sunt acte de caritate”

Zelenski a declarat că Ucraina luptă pentru „independenţa şi libertatea” sa, dar şi pentru cea a celorlalte ţări din lumea liberă, care ar putea fi viitoarele victime ale agresiunii lui Putin, şi de aceea a cerut sprijinul continuu al Statelor Unite pentru a atinge aceste obiective.

„Banii voştri nu sunt acte de caritate. Este o investiţie în securitatea globală şi în democraţia pe care o gestionăm în cel mai responsabil mod”, a asigurat Zelenski.

„Dronele letale iraniene trimise în Rusia cu sutele şi cu sutele au devenit o ameninţare la adresa infrastructurii noastre critice. Iată cum un terorist l-a găsit pe celălalt. Este doar o chestiune de timp când vor lovi împotriva celorlalţi aliaţi ai voştri, dacă nu îi oprim acum. Trebuie să o facem”, a subliniat el.

El a evocat contribuţia şi sacrificiul americanilor în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a arăta că soldaţii ucraineni fac eforturi similare acum în război.

La fel ca şi „bravii soldaţi americani care au ţinut rândurile” şi au luptat împotriva Germaniei naziste a lui Hitler în 1944, soldaţii ucraineni „fac acelaşi lucru cu forţele lui Putin în acest Crăciun”, a spus Zelenski, în aplauzele audienţei. „Noi toţi, milioane de ucraineni, ne dorim acelaşi lucru. Victorie. Doar victorie”, a spus Zelenski.

„Lumina din credinţa noastră nu se va stinge”

Preşedintele ucrainean a declarat că ucrainenii vor sărbători Crăciunul în acest an, în ciuda atrocităţilor războiului, declarând în Congres: „Chiar dacă nu există electricitate, lumina din credinţa noastră nu se va stinge”.

„Dacă ne vor ataca cu drone iraniene, iar poporul nostru va trebui să meargă în adăposturi antiatomice în ajunul Crăciunului, ucrainenii se vor aşeza în continuare la masa de sărbători şi se vor înveseli unii pe alţii”, a adăugat el.

Aplaudat îndelung la sfârşitul discursului, preşedintele ucrainean a înmânat preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, un dar pentru Congresul SUA – un steag ucrainean cu semnăturile şi mesajele soldaţilor ucraineni care luptă la Bahmut şi pe care Zelenski i-a vizitat cu o zi înainte.

În schimb, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, i-a dăruit lui Zelenski un steag american împăturit – chiar cel care a fluturat miercuri deasupra clădirii Capitoliului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro