De ce (nu) trebuie sa cada Guvernul Tariceanu (de Sabina Fati)</FONT

Cabinetul Tariceanu, laudat pentru performanta cresterii economice (6,5 la suta in ultimul an), dar criticat pentru amestecul tot mai brutal in justitie, are meritul de a fi pastrat stabilitatea politica interna,

platind insa pentru aceasta stabilitate un pret excesiv de mare din conturile la vedere ale cetatenilor: ratarea fondurilor europene destinate Romaniei pentru imbunatatirea

infrastructurii de transport, pentru modernizarea agriculturii si administratie si blocarea explicita a reformelor politice care ar fi putut duce la innoirea clasei politice autohtone.

Amenintat de motiunea PSD, Calin Popescu Tariceanu se va ascunde si de aceasta data in spatele stabilitatii politice necesare pentru adoptarea noului buget, cu miza mai ales pentru votantii social-democrati, fiindca principalele modificari sunt gandite pentru marirea pensiilor cu aproape 40 la suta.

In plus, primul ministru isi va aminti probabil ca alegerile europarlamentare, tergiversate de liberali deopotriva din lipsa de electorat si candidati, nu mai pot fi amanate, iar scrutinul trebuie asigurat de un guvern stabil.

seful Executivului nu va recunoaste insa nici picat cu ceara ca aceasta stabilitate este de ochii lumii, ca viata Guvernului aservita logicii prezentului se achita in fiecare zi prin compromisuri, iar cicatricele capatate in zbaterile ramanerii la putere vor marca pentru multa vreme obrazul PNL.

Cabinetul Tariceanu 2, sustinut initial de o majoritate serios consolidata prin voturile social-democratilor, a crezut ca-si pastreaza reputatia daca nu iese pe scena la brat cu PSD.

Calin Popescu Tariceanu a acceptat insa complicitatile facute in intimitate de PNL si PSD, renuntand de fapt la una dintre regulile de baza ale democratiei: transparenta.

Guvernul PNL-UDMR se sprijina de fapt pe un grup transpartinic care-si promoveaza adesea propriile interese folosindu-se de parghiile de putere pe care le are la indemana.

Jigniti de faptul ca Tariceanu trateaza PSD-ul ca pe o metresa, multi social-democrati au ajuns la concluzia ca e mai bine sa-l abandoneze ca pe o cauza pierduta, decat sa astepte oficializarea unei relatii socotite oricum contra naturii.

Guvernul Tariceanu si-a dovedit incoerenta si ineficienta in politica externa, impostura si amatorismul in justitie, dezinteresul si diletantismul in educatie si agricultura, neprofesionalismul in domeniul transporturilor.

Daca mai ramane inca un an la putere, Cabinetul Tariceanu ar putea rata si fondurile europene pentru 2008, ar putea compromite independenta justitiei prin initiativele obsesive ale ministrului Chiuariu, ar putea goli vistieria prin generozitatile cu destinatie electorala stabilite de conducerea PNL.

Daca Guvernul este rasturnat prin motiunea de cenzura a PSD, ar putea urma o perioada de haos politic, de clarificari pe jumatate, de negocieri dificile, fara ca separatia dintre esential si accidental sa fie facuta.

Declansarea anticipatelor este in continuare dificila, inacceptabila de catre parlamentari si destul de improbabila.

Daca totusi s-ar produce, ar deschide calea unei guvernari solide, care sub presiune publica sa-si puna pe agenda reforma electorala, modificarea Constitutiei, descentralizarea si celelalte subiecte sufocate in aceasta perioada de cacofonia generalizata.