Motiunea: Vechea retelistica politica. Inceputul sfarsitului (de Dan Tapalaga)

Comentariile din presa de astazi au plecat de la premisa ca in orice varianta, nu ne asteapta nimic bun dupa motiunea de cenzura PSD. Daca Guvernul ramane, atunci sa te tii pomeni electorale si legi cu dedicatie pana la algerile din toamna lui 2008. Daca Guvernul Tariceanu pleaca, iese si mai prost.

Pedistii vor guvena identic, daca nu mai rau, vor fi la fel de populisti si, in plus, vor mai trebui sa se alieze cu PSD sau chiar cu PRM.

Alte comentarii au remarcat aliantele ad-hoc, complet nefiresti, din aceasta perioada de intense negocieri. Basescu il curteaza pe Geoana, iar Tariceanu iese cu Iliescu si Constantinescu in fata studentilor si isi aminteste cu nostalgie de vremurile de dinainte de 89.

Acest tip de generalizari sunt tipice unei parti a presei din Romania, neatenta la nuante si realitati si adepta discursului nivelator de tipul: sunt toti o apa si-un pamant, ce sa ne mai pierdem vremea cu ei pentru ca toti sunt populisti, hoti si netrebnici.

Motiunea de cenzura este, potrivit unei opinii majoritare, un fel de chestie politicianista, negociata pe sub mese si fara scrupule fata de voi, alegatorii, din moment ce pedistii s-au caciulit in fata lui Vadim Tudor pentru voturi. Partial, asa si este.

Cele mai catastrofice scenarii compara situatia de acum, cand Basescu s-a aratat dispus sa sustina un „guvern de uniune nationala” cu situatia de la inceputul anilor 90 cand Ion Iliescu s-a facut frate cu dracul sau cu situatia din 2004 cand acelasi Basescu a adus la putere „solutia imorala”.

Cu alte cuvinte, si compromisul de acum ar fi doar un episod din istoria compromisurilor politice detestabile.

Observatiile sunt insa partial corecte deoarece ele ignora, din populism, demagogie sau rea credinta cateva aspecte esentiale. Guvernele Tariceanu 1 si 2, au egalat Guvernul Nastase in numarul de dosare penale deschise pe numele unor ministri: sase la sase.

Codrut Seres, Nagy Zsolt, George Copos, Marko Bela, Paul Pacuraru si chiar ministrul justitiei, Tudor Chiuariu au intrat in atentia procurorilor care au deschis dosare sau au cerut aviz pentru inceperea urmaririi penale.

Desigur, asta nu probeaza in nici un fel vinovatia lor, dar avalansa de dosare penale poate fi interpretat ca un semn al eternelor compromisuri politice si cedari facute de Guvernul Tariceanu in fata unei numeroase clientele politice pentru a-si asigura sustinerea si, deci, supravietuirea. Despre calitatea slaba a altor ministri liberali este inutil sa mai insistam. Adomnitei a devenit sinonimul imposturii.

Este o realitate care nu poate fi negata, dar puteti constata ca ea este complet ignorata cand se vorbeste deste prestatia Guvernului Tariceanu I si II. In schimb, este invocat un argument, dupa parerea mea, secundar pentru a admite ca avem totusi o problema cu functionarea Guvernului Tariceanu. Si anume: nu mai trec legile in Parlament! Ce neneorocire! Este si asta o problema, adevarat.

Insa pare mult mai putin importanta in comparatie cu marea problema: retelistica politico-economica de pe vremea Guvernului Nastase, care a exasperat cancelariile occidentale ingrijortate de amploarea fenomenului coruptiei, s-a refacut integral sub Guvernul Tariceanu.

Romania fiind deja tara membru UE, oficialii de la Bruxelles sunt mai politicosi si prudenti in aprecieri publice, dar ingrijorarea ca Bucurestiul tolereaza printr-un Guvern slab o mafie de stat exista.

Motiunile de cenzura din 2006 initiate de PSD au avut toate un scop precis: maximizarea capacitatii de negociere cu liberalii in interesul clientelei de partid, exasperata si secatuita financiar de viata in opozitie. Motiunile impotriva Guvernului erau, ca in comediile cu spargatori de banci, un fel spray de muste si pistoale cu apa.

In acest timp, PSD a reusit sa-si plaseze oameni in pozitii cheie (vezi cazul fostului presedinte al PSD Bucuresti, Mircea Ursache, cooptat in Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea). Dupa eliminarea PD de la Guvernare, in aprilie 2007, pesedistii au obtinut sefia uno directii descentralizate din teritoriu si promisiunea ca primarii PSD vor avea un mai bun acces la resurse financiare.

Analistii vad acum negocierile PD cu PRM, intr-adevar detestabile, dar se fac ca nu observa compromisul continuu de la referendum incoace facut de liberali, targuindu-se cu oamenii lui Vadim Tudor. La referendumul din mai pentru suspendarea presedintelui, coalitia celor 322 a rezultat din „infratirea” liberalilor cu dracul, dar n-a mai provocat palpitatiile de acum.

Atunci si dupa referendum, dracul PRM parca nu s-a vazut asa de negru ca astazi, cand este frecventat de adversarii liberalilor.

Ceea ce se spune mai rar este ca motiunea PSD va reaseza scena politica, indiferent de soarta ei. Motiunea de cenzura a scos la suprafata si a desenat la fel de clar ca la refendum harta intereselor politico-economice si retelistica politica de tip vechi.

De 17 ani, aceeasi oameni, eternii Hrebenciuc, Verestoy, Vadim Tudor, Iliescu, Patriciu prin mai tinerii sai locotenenti, fac si desfac Guverne. Romania a atins din nou un prag critic de suportabilitate si exasperare in ce priveste politica targuielii si a santajului reciproc.

A venit vremea unei mici revolutii in clasa politica, iar acest lucru s-ar putea intampla fie prin alegeri anticipate, fie prin introducerea votului uninominal. Ambele solutii sperie insa lumea veche din politica, pentru prima data amenintata serios cu pierderea privilegilor si a pozitilor de putere.

Destructurarea lumii vechi a inceput insa prin fragmentarea partidelor, din care incep sa se aleaga reformistii si antireformistii, politicenii cu un grad de libertate mai mare de politicienii captivi unor grupuri de interese sau oligarhilor.

Asa s-a intamplat la PNL, asa se intampla acum la PSD (unde grupul de la Cluj preseaza scoaterea pe linie moarta a lui Viorel Hrebenciuc, Ion Iliescu sau Adrian Nastase).

Ne amintim ca PSD l-a pierdut pe Dan Ioan Popescu, pe Rodica Stanoiu si alti „dinozauri” din garda veche tocmai in urma presiunii exercitate de Mircea Geoana, asa lipsit de inscusinta politica si de autoritate cum este.

Iata, sub tot sub presiunea destructurarii vechii lumi politice, ultimul bastion comunist, cum a numit Laszlo Tokes UDMR-ul, risca sa rateze intrarea in Parlamentul European si risca sa iasa complet din decorul politic romanesc.

Dar motiunea de cenzura, in varianta in care ea nu va trece, ar putea insemna si consolidarea vechilor retele politice. Aceasta amenintare continua cu disparitia le-ar putea coaliza si apropia tot mai mult. In timp, s-ar putea sa asistam la clarificari iar garda veche din toate partidele sa stranga randurile sub o palarie comuna.

Nu stim cat de buna sau cat de curata va fi noua retelistica politica sau daca ea va fi solutia corecta. Dar ea va aglutina in mod cert fortele mai curate, mai putin prinse in plasa intereselor politico-economice, mai putin manjite si cu un grad mai scazut de vulnerabilitate la coruptie.

In orice varianta, motiunea PSD este inca un episod din inceputul sfarsitului lumii vechi. Cu sau fara Geoana la sefia partidului, in PSD s-a produs deja divortul intre grupari si aripi iar el va mai trebui doar oficializat. La fel se va intampla, la scara mai mica, si la alte partide. Iar toate acestea, sunt convins, au loc si la presiuni din exterior.

Pentru ca retelistica politica a lumii vechi se leaga prin infinite fire de Moscova si de Est, in timp ce noua retelistica ar avea o sansa sa inchida definiv usa lasat mereu intredeschisa adversarilor lumii Occidentale.