Sari direct la conținut

PSD nu l-a sanctionat pe Iliescu, dar i-a cerut sa isi clarifice, pana in decembrie, pozitia in partid

HotNews.ro

Social-democratii s-au intalnit, sambata, la Brasov, la o reuniune dominata de esecul motiunilor de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu. Excluderea din partid a presedintelui fondator Ion Iliescu, alaturi de cei care au votat impotriva motiunii, a fost subiectul sensibil al Comitetului Executiv National.

La finalul sedintei, liderul PSD Mircea Geoana a anuntat ca Ion Iliescu are timp pana in decembrie pentru a-si clarifica pozitia in cadrul partidului. „Este o perioada de reflectie necesara, acum ne concentram pe alegerile europarlamentare” – a explicat Mircea Geaoana.

El a mentionat, totodata, ca niciun reprezentant al partidului prezent la discutiile desfasurate la Brasov nu a cerut sanctionarea presedintelui fondator al PSD.

Una dintre variantele luate in calcul pentru Ion Iliescu a fost retragea sprijinului politic pentru functia de lider la Senat, iar ulterior acestei decizii, PSD sector unu sa propuna sanctionarea acestuia, eventual chiar excluderea din partid.

Aceasta decizie nu a fost luata, insa surse din interiorul PSD sustin ca social-democratii ar putea sa rediscute cazul dupa alegerile europarlamentare, daca Iliescu recidiveaza.

De altfel, presedintele de onoare al PSD i-a atacat pe Mircea Geoana si apropiatii sai, pentru ca au cerut excluderea din partid a patru membri care au votat impotriva motiunii de cenzura.

Iliescu: Un partid politic nu reprezinta o mosie cu vataf

Ion Iliescu a declarat, sambata, ca nu il intereseaza reuniunea Comitetului Executiv al PSD de la Brasov. El a motivat ca ramane in Bucuresti, pentru a-i aduce un ultim omagiu senatorului Antonie Iorgovan. „Nu vreau sa intinam memoria lui Iorgovan cu ciondaneli marunte. Acestea sunt adevarate drame umane, cand oameni de calitate ne parasesc si fac umbra pamantului altii” – a adaugat Iliescu.

In opinia sa, ar fi fost decent ca intreaga conducere a PSD sa fie in Bucuresti, alaturi de familia fostului lor coleg.

Totodata, presedintele onorific al PSD a precizat ca „un partid politic nu reprezinta o mosie cu vataf”, referindu-se la Mircea Geoana. „Cand intri intr-un partid nu intri intr-o cazarma, ca sa te comande majorii. Este o adunare constienta, libera, de oameni cu acelasi crez si cu aceleasi valori”, a subliniat Iliescu.

Solicitat sa isi exprime punctul de vedere fata de decizia Comitetului Executiv al PSD, Ion Iliescu a refuzat sa faca orice fel de declaratie.

Social-democratii, impartiti in doua tabere

Liderul deputatilor pesedisti, Viorel Hrebenciuc, a declarat vineri seara, la Poiana Brasov, unde avea loc o reuniune informala a liderilor PSD inainte de sedinta comitetului executiv, ca nu crede ca Ion Iliescu ar trebui sanctionat si a exclus posibilitatea ca acesta sa fie retras de la functia de lider al senatorilor.

Pe de alta parte, unii dintre vicepresedintii partidului anuntase ca isi vor da demisia din functiile pe care le detin daca nu se va lua nici o decizie privind sanctionarea presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu.

PSD a decis joi retragerea sprijinului politic si demararea procedurilor de excludere pentru Razvan Theodorescu, Ioan Solcanu, Alin Teodorescu si Dan Mihalache pentru declaratii politice, decizia provocand un schimb de replici dure de la distanta intre Geoana si Iliescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro