Premierul israelian Ehud Olmert, anchetat intr-un caz de coruptie
Premierul Ehud Olmert a fost interogat, marti, de autoritatile israeliene, in legatura cu o posibila licitatie falsificata la vanzarea unei banci comerciale. Cazul, care dateaza din 2005, este unul dintre subiectele controversate cu care se confrunta seful executivului de la Tel Aviv, noteaza AP.
Olmert, ministru de finante in acea perioada, a participat la privatizarea bancii Leumi, a doua banca comerciala din Israel. El este suspectat ca a modificat caietul de sarcini astfel incat sa castige un apropiat de-al sau, care nu s-a mai prezentat la licitatie.
Acesta nu este primul scandal de coruptie in care este implicat Olmert. De-a lungul carierei sale, politicianul a fost banuit de mai multe ori de implicare in afaceri ilegale, insa nu a fost niciodata condamnat.
O alta ancheta care-l vizeaza se refera la cumpararea unei case aparent subevaluate, imobil situat in Ierusalim si achizitionat de Olmert in 2004, la scurt timp dupa ce a renuntat la functia de primar al capitalei israeliene.
Acuzatiile, pe care premierul le considera neintemeiate, ridica semne de intrebare in legatura cu viitorul sau politic chiar in timpul negocierilor de pace cu palestinienii.