Sari direct la conținut

Putin nu vrea straini in conducerea marilor companii rusesti

HotNews.ro

„Stiti ca, in marile companii, managementul, acest strat subtire de management de inalta clasa, este asigurat, de regula, pe seama specialistilor straini”, a declarat presedintele Vladimir Putin la sedinta Consiliului legiuitorilor.

Potrivit publicatiei Vedomosti, liderul de la Kremlin a afirmat ca „atata timp cat nu vom reusi sa inlocuim acest „import” nu doar in marile companii, dar si in toate celelalte sectoare de activitate – importul ne va domina”.

Experti sunt uluiti, comenta Vedomosti, deoarece e destul de rar sa vezi straini la conducerea marilor companii rusesti, spune Peter Forro, consultant la Neumann International. In companii metalurgice precum NLMK, MMK si Mechel, nu sunt straini in pozitii-top. In sediul central al UC Rusal nu lucreaza decat trei straini, afirma reprezentantul companiei, Vera Kurocikina.

Din cei opt membri ai consiliului de conducere a companiei Norilski nikel, strain este doar unul singur – adjunctul directorului general, Tav Morgan.

La Rosneft este un singur manager-strain – vicepresedintele pe probleme financiare, Peter O’Brian, in timp ce la TNK-BP sunt sase rusi si opt straini (inclusiv presedintele companiei, Robert Dadley si directorul financiar, James Owen) si asta pentru ca asa scrie in acordul actionarilor.

Companiile rusesti, spune Stanislav Alekseev de la Transearch/Top Hunt International, angajeaza top-manageri de peste hotare nu pentru ca o duc prea bine: rusii mai au mult de invatat ce inseamna organizarea unei productii si intreg sistemul relatiilor comerciale.

Daca strainii parasesc companiile rusesti, pagubele ar putea fi uriase, avertizeaza Fiodor Seberstov, partener al companiei Pynes&Moerner.

Surse din administratia prezidentiala s-au declarat convinse ca vorbele presedintelui nu ascund vreo aluzie la alungarea top-managerilor straini.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro