Sari direct la conținut

Liberalii s-au reunit in sedinta pentru a discuta cazul Remes

HotNews.ro

Liderii PNL au fost convocati de presedintele partidului, Calin Popescu Tariceanu, miercuri seara, intr-o sedinta extraordinara pentru a discuta despre cazul ministrului Decebal Traian Remes, desi, oficial, Guvernul a transmis presei ca in cursul serii de miercuri nu reactioneaza la imaginile difuzate de TVR.

Liberalii iau in calcul ipoteza demisiei sau a retragerii sprijinului politic din partea partidului, anunta NewsIn.

O alta varianta de lucru presupune ca, in cazul in care Remes nu va demisiona, sa fie convocata o sedinta extraordinara a PNL pentru joi dimineata, sedinta in care PNL ar putea decide retragerea sprijinului politic si revocarea lui Remes.

Ministerul agriculturii Decebal Traian Remes nu ar trebui sa demisioneze in fata „presiunilor” la care este supus, iar inregistrarile prezentate de postul public de televiziune nu reprezinta un flagrant, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, vicepresedintele liberal Norica Nicolai.

Premierul Calin Popescu Tariceanu declarese ieri ca isi mentine increderea in ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, insa a spus ca acesta „va trebui sa plece” daca acuzatiile la adresa sa se vor confirma.

„Am hotarat sa ii mentin increderea in continuare. Daca vor aparea elemente suplimentare, atunci nu voi incerca sa acopar nicio fapta de coruptie a niciunui ministru si, in aceasta situatie, Remes nu va avea decat o singura optiune, si anume sa plece din Guvern. Pana atunci, e firesc sa functioneze premisa de nevinovatie”, a spus Tariceanu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro