Sari direct la conținut

Legea investitiilor prevede facilitati pentru crearea de locuri de munca

HotNews.ro

Investitiile de peste un milion de euro vor putea beneficia de o serie de facilitati, intre care acordarea unor sume de bani pentru fiecare loc de munca creat, a afirmat ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, in prezentarea facuta noii Legi a investitiilor.

Potrivit declaratiilor lui Vosganian, preluate de Newsin, statul poate acorda, sub anumite conditii, prime cuprinse intre 250 si 2.500 de euro pentru fiecare loc de munca nou creat. Ministrul finantelor a precizat ca, in 2008, bugetul prevede resurse de circa doua miliarde de dolari pentru sprijinirea investitiilor.

Ministrul IMM-urilor, Ovidiu Silaghi, a afirmat ca guvernul intentioneaza, prin promovarea acestui proiect, sa mentina ritmul investitiilor in Romania.

Cei doi oficiali au subliniat ca facilitatile se vor acorda numai in baza schemelor de ajutor de stat, iar beneficiarii pot fi atat investitori straini, cat si cei romani. Agentia Romana de Investitii Straine se va transforma in Agentia Romana de Investitii si va fi o institutie care se va adresa tuturor investitorilor.

Guvernul a anuntat ca investitorii care pot primi facilitati pot fi societati comerciale sau persoane fizice autorizate, daca realizeaza cel putin unul dintre obiectivele vizate de proiect, se incadreaza intr-una dintre cele trei mari categorii de afacere stabilite de acesta, iar durata investitiei este de cel putin cinci ani.

Cele patru obiective pe care le urmareste proiectul sunt protectia si reabilitarea mediului, cercetarea-dezvoltarea si inovarea, dezvoltarea resurselor umane, cresterea eficientei energetice si/sau producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile.

Pe langa indeplinirea unuia dintre cele patru obiective, investitia trebuie sa se incadreze si in schemele de ajutor de stat admise de legislatia europeana.

Proiectul prezentat de Vosganian imparte investitiile in trei categorii si in functie de acestea stabileste si tipurile si durata de facilitati care pot fi acordate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro