Ce fel de tara e tara in care traim? (de Horia-Roman Patapievici)

„Ma intreb uneori, cand ma simt coplesit de toata ipocrizia, rautatea, nerusinarea si cruzimea din jur, ce fel de tara este tara in care traim? „

Si imi spun, ca sa inteleg bine despre ce este vorba, ca nu trebuie sa ma uit la lucrurile bune, chiar daca acestea uneori dureaza, ci la cele rele, care, in diferite deghizamente, revin mereu.

Trebuie sa vedem mai degraba raul care tot revine, decat sa ne imbatam cu apa rece a lucrurilor bune, care uneori se petrec. Asa ca, in cele ce urmeaza, as vrea sa va reamintesc, in caz ca ati uitat vreo clipa, ce fel de tara e tara in care traim.

Traim in tara in care un mic grupuscul violent si tenebros poate ucide, in mai putin de zece ani, doi prim-ministri. O tara in care partidele care fura sunt votate, iar cele care ucid sunt aclamate. O tara in care cel mai mare istoric al ei poate fi luat pe sus de acasa, tarat de barba prin padure, batjocorit in toate chipurile si, in cele din urma, ucis.

O tara in care justitia face dreptate prin violarea legii, ucigand fara mandat si executand pedagogic. Cei ucisi fara mandat sunt arsi si ingropati in ciment, cei executati pedagogic sunt lasati sa putrezeasca in pietele oraselor.

Traim in tara in care, de la o zi la alta, cetatenii de alta origine decat cea romana sunt dati afara din slujbele lor, scosi pe strazi la munca fortata ori deportati in locuri din care unii nu s-au mai intors niciodata. O tara in care, pe timp de pace, in numele luptei de clasa, vreme de 15 ani, unul din 18 cetateni a fost privat de libertate si unul din 36 a fost ucis.

O tara in care oamenii pot fi incarcerati si deportati fara judecata; in care nici dupa ce a incetat teroarea de stat impotriva propriilor cetateni acestora nu li se poate face dreptate, din motivul elementar, dar tinut sub tacere, ca statul se considera de drept deasupra drepturilor cetatenilor sai.

Traim in tara in care nu numai ca statul poate confisca proprietatile, poate falsifica moneda, poate ucide cetatenii, ii poate intemnita si cu judecata si fara, poate ceda teritorii fara sa dea socoteala si poate face oricand din lege faradelege, peste noapte, publicand decrete si votand legi intr-un arbitrar perfect, dar toate aceste fara-delegi sunt aprobate de cetatenii lui.

Calcati in picioare, batjocoriti, sfidati, escrocati, ucisi, cetatenii romani continua sa adore statul roman centralizat.

Traim in tara in care oamenii pot fi torturati si ucisi de catre oamenii pe care legea ii pune sa ne ocroteasca. in tara in care cei care au torturat si ucis nu pot fi adusi in fata justitiei nici dupa ce legile cele rele s-au schimbat, iar regimul politic care a permis crima si tortura a trecut.

Traim intr-o tara in care oamenii rai sunt intotdeauna mai tari decat legea, iar schimbarea regimurilor nu ii afecteaza decat pe naivi, care isi dau viata, pe cei cinstiti, care se ruineaza, pe cei drepti, care se sinucid, si pe oamenii obisnuiti, care se inraiesc in disperare. Cei rai se invartesc de toate privilegiile, cei buni devin batjocura descurcaretilor.

Iar statul, pe care in mod absurd toti oamenii bine intentionati il adora, deoarece vad in el singurul lor adapost impotriva abuzurilor, e mereu la cheremul smecherilor de tot soiul si e mijlocul prin care se fac si se ascund toate abuzurile.

Traim in tara in care justitia e la cheremul politicienilor, politicienii sunt la cheremul securistilor, iar securistii sunt la cheremul trecutului care ne-a ruinat pe toti. O tara in care, desi trecutul nu mai exista, prezentul este cu totul aservit lui; in care viitorul e lasat sa se nasca din prezent numai in masura in care prezentul se abtine sa contrazica trecutul de care se dezic toti.

O tara in care democratia a camuflat mereu oligarhia, asa cum populismul le camufleaza guvernarilor de tot soiul apetitul dictatorial si arghirofilia.

Traim intr-o tara in care daca tragi mata de coada e mai probabil datorita cinstei, decat din cauza prostiei; in care daca pierzi un proces e mai probabil sa nu fi avut bani, decat sa fi fost vinovat; in care daca nu poti rezolva o problema e mai probabil ca n-ai stiut pe cine sa mituiesti, decat ca n-ai fost in regula cu hartiile; in care daca nu-ti merg afacerile e mai probabil sa nu fi stiut

cui trebuie sa dai spaga, decat sa fi fost incapabil; o tara in care daca o afacere merge e mai degraba pentru ca cineva de sus a gasit o cale de a stoarce ceva bani din ea, decat pentru ca legile pietei functioneaza; o tara in care nici un om simplu nu castiga, daca un grangure nu profita; in care nimic bun nu se face pentru public, daca nu se realizeaza si un profit necinstit pentru sforarii din culise.

Pe scurt, traim intr-o tara in care nu raul este umbra binelui, ci binele este umbra raului, o tara in care, asa cum spunea Ernest Bernea dupa ce a iesit din lunga sa inchisoare politica, oamenii nu sunt decat ori caini batuti ori lichele.