Ioan Avram Muresan, audiat la DNA
Fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Muresan, a declarat, joi, dupa ce a fost audiat la Directia Nationala Anticoruptie, ca i-a fost prezentat dosarul in care a fost cercetat, dar nu si materialul brut din care au fost extrase inregistrarile audio si video difuzate de televiziunea publica.
Ioan Avram Muresan spune ca procurorii au admis faptul ca materialul a fost lucrat, insa sustin ca materialul brut nu a plecat in niciun caz de la DNA, anunta Realitatea Tv.
Ioan Avram Muresan a declarat, la iesirea de la audieri, ca filmul prezentat de televiziunea publica il invinovateste fara sa ii dea posibilitatea sa se apere si a sustinut ca el ar fi aflat ca inregistrarile ar fi plecat de la Cotroceni.
Fostul ministru al Agriculturii a dezvaluit ca a refuzat sa dea o declaratie la DNA in conditiile in care impotriva sa sunt folosite asemenea metode.
Ioan Avram Muresan a mai precizat ca procurorii care i-au perchezitionat locuinta i-au cerut sa puna la dispozitie toate calculatoarele din casa, lucru pe care l-a facut deoarece, spune el, nu are nimic de ascuns.
El a declarat ca, in timpul audierii de joi, anchetatorii au inceput copierea mail-urilor si a unei lucrari aflate pe un laptop al sau, insa a sugerat faptul ca banuieste ca la acest laptop s-ar fi umblat intre momentul in care aparatul a fost ridicat din locuinta sa si audierea de astazi.
Ioan Avram Muresan este cercetat in legatura cu dosarul in care este acuzat de trafic de influenta intre omul de afaceri Gheorghe Ciorba si Decebal Traian Remes, si el fost ministru al Agriculturii.
Ioan Avram Muresan este suspectat ca ar fi intervenit pe langa Decebal Traian Remes, pe atunci ministru al Agriculturii, pentru a ajuta firma lui Gheorghe Ciorba sa castige o serie de licitatii publice.
Ioan Avram Muresan declarase, joi dimineata, la intrarea in sediul DNA, ca a fost citat de procurori, insa nu cunoaste, deocamdata, motivul pentru care a fost chemat.
Decebal Traian Remes este cercetat in acelasi dosar pentru primire de foloase necuvenite.
Postul public de televiziune a difuzat mai multe inregistrari audio si video cu Ioan Avram Muresan, Gheorghe Ciorba si Decebal Traian Remes, care se presupune ca ar surprinde momentul in care acesta din urma primeste un plic cu mita.